Bataia NU e rupta din Rai,

caci te face om si te stoarce de lacrimi, iar copilul sare cu servetelul si chiar… iti multumeste!

Sa dea primul cu piatra cel care n-a avut nici cel mai mic gest de violenta fizica asupra copilului din dotare. Cind urla asa mult, aparent fara motiv, cind rabdarea iti e pusa la incercare, cind se uita restul crucis la tine cind incerci o negociere printre rafturile vreunui magazin, cind te loveste nejustificat, cind face boacana suprema, cind iti zice vreo doua de-ti fac ochii in cap ca la slot machine, dar mai ales cind iti amintesti ca ai trait cu palme la fund, ca ai fost urecheat, ca „unde da mama creste” si, parca n-a murit nimeni… acea clipa in care se intuneca tot si in loc sa Guuus-fraaa-baaa in camera alaturata- jap! i-ai lipit una! Eu recunosc, mi-am lovit copilul de trei ani de foarte putine ori. De fiecare data am regretat amar, am bocit cu nasul in batista, mi-am cerut scuze, am incercat sa vorbim si sa ne intelegem reciproc, dar tot imi amintesc fiecare amanunt, iar parca el nu-si putea exprima niciodata sentimentele prin cuvinte. A venit un moment in care am depus plingere penala asupra unui adult care ma agresase pe mine. Atunci am realizat ca e fix acelasi lucru si nu am niciun drept sa imi bat copilul. Dar greseli facem cu totii.

Ultimul episod m-a lasat masca. Nu stiu daca e virsta, ca doar de, am recunoscut ca sint o ignoranta si stiu ce i se intimpla doar copilului meu (nu care sint virstele la care tre sa faca aia si aia), dar iata ca ne apropiem de cei trei anisori si deodata a iesit la suprafata o violenta ciudata. Bate cu putere, se lupta cu sabiile cu dragonii, vrea sa faca rau si sa fie rau. Sarcina m-a facut parca si mai sensibila si resimt fiecare lovitura inzecit. II explic ca ma doare, ii dau idei de cum ar putea sa-si descarce energia si frustrarile altfel, il trimit la taica’su sa se bata ca baietii, dar na! sacul lui preferat de box sint tot eu. Intr-o zi nu se mai potolea, iar dupa un pumn in fata, in urma caruia am ramas cu obrazul zvicnind, l-am atins undeva pe antebrat. Eu, instant, am inceput sa pling- si ca ma durea fata, dar si ca l-am lovit! Mi-am cerut scuze. El si-a inghitit lacrima si se masa pe minuta.

– Te doare?

– Nu, ma masez, o sa-mi treaca..

– Imi cer scuze, nu e ok nici ce-am facut eu, dar nici tu!

– N-are nimic, ma masez singur. Iti aduc un servetel?

Paaaf, prima lovitura!

–         Nu, scuze, gata, nu mai pling

–         Mersi, mama!

M-a lovit trenul!

–         Poftim? Pentru ce imi multumesti TU mie?

–         Pentru ca ti-ai cerut scuze! Hai sa ne impacam, da pup!

excellent_lesson_trophyLuati de cititi printre rinduri. Poate ca titlul ar fi trebuit sa fie „Despre limite”,  dar Liiceanu a scris o carte intreaga mult inaintea mea.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s