„Parintii nu divorteaza si nu se despart niciodata de copii!”

mirela-draguNe intalnim tot mai des, in ultima vreme, cu copii care fie provin din familii monoparentale, fie isi petrec timpul intre doua familii, in urma separarii parintilor. Unii dintre ei sunt marcati de un divort greu, un adevarat razboi dus de mami si de tati, in special pentru custodia lor. In majoritatea cazurilor, Instanta este cea care stabileste programul de crestere al copiilor, care nu corespunde mereu cu vointa parintilor. Acum exista institutia mediatorului, unde fiecare parinte isi poate expune liber parerea, dar mai ales unde se pot calma spiritele! Am stat de vorba in acest sens cu Mirela Dragu, mediator autorizat.

Izabela Caragea Marinescu: Cit de important este un „acord de mediere” cadrul procesului, cind avem la mijloc unul sau mai multi copii?

Mirela Dragu: Mediatorul faciliteaza dialogul dintre cele doua parti, astfel incat acestia sa ajunga la o solutie reciproc avantajoasa ce va fi cuprinsa in inscrisul ce se numeste Acord de Mediere.

Prin abilitatile pe care le are si prin experienta dobandita, prin intrebarile pe care le adreseaza partilor, mediatorul reuseste sa ajute la gasirea de raspunsuri si solutii pentru problemele existente. Din variantele de rezolvare pe care fiecare dintre parti le identifica, cu ajutorul negocierii asistate de mediator, vor ajunge la acea varianta „win-win” care sa corespunda interesului superior al copilului.

Un conflict de familie in care sunt implicati si copii minori va fi incheiat printr-un Acord de Mediere ce va contine atat un program de crestere si educare a acestora (plan parental), cat si modalitatea in care fiecare parinte va contribui la intretinerea copiilor.

In cazul in care exista un litigiu pe rolul instantei, iar partile se prezinta cu un Acord de Mediere incheiat la mediator, judecatorul ia act de acest acord.

Mediatorul nu face o evaluare si nu intocmeste un raport in ceea ce priveste conflictul mediat, el nu da solutii, nu judeca si nu da sfaturi!

I.M. Este obligatorie vizita la mediator?

M.D. Nu. Vizita la mediator nu este obligatorie, este recomandata. Medierea este o procedura voluntara si se bazeaza pe liberul consimtamant al partilor. Acestea au posibilitatea sa-si expuna punctele de vedere pe care nu ar putea sa le sustina in fata instantei din cauza barierelor emotionale. Medierea se desfasoara intr-un cadru confidentional si informal.

I.M. Cite sedinte se recomanda?

M.D. Numarul sedintelor depinde de vointa partilor de a ajunge la un acord. In medie numarul sedintelor de mediere este de 3, dar exista cazuri in care numarul lor poate fi mai mare.

I.M. Vizita se face in prezenta avocatilor?

M.D. Prezenta avocatilor este facultativa, dar poate fi benefica pentru parti. Legea 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, prevede ca ,,partile aflate in conflict au dreptul sa fie asistate de un avocat sau de alte persoane, in conditiile stabilite de comun acord”.

I.M. Daca parintii se inteleg aici, mai este nevoie de ajunga in instanta?

M.D. Da. Este obligatoriu ca Acordul de Mediere in ceea ce priveste relatiile de familie sa fie supus controlului instantei de judecata sau notarului in conditiile legii.

I.M. Care ar fi recomandarile mediatorului, in limita competentei desigur?

M.D. Recomandarea mea este aceea de a apela la mediere inainte de a merge in instanta, medierea fiind o procedura prin intermediul careia se pot solutiona astfel de conflicte/dispute/litigii pe cale amiabila, intr-un cadru confidential si informal .

Prin intermediul medierii se refac canalele de comunicare intre parti, reluandu-se dialogul, care este foarte important in legaturile de familie. Parintii nu divorteaza si nu se despart niciodata de copii! Ambii parinti sunt importanti in evolutia copilului, de aceea se recomanda procesul de mediere, in care un tert specializat vine sa sprijine solutionarea conflictului. Parintii trebuie sa puna pe primul loc interesele copiilor! Daca la un moment dat au avut o relatie de dragoste, au locuit impreuna, au avut planuri comune, si dupa separare trebuie sa continue o relatie civilizata si frumoasa de dragul copiilor.

De retinut: Acordul de Mediere contine solutia la care partile au ajuns prin intermediul mediatorului. Mediatorul nu da sfaturi sau solutii. Solutia se afla intotdeauna la parti, este produsul lor! De aceea este nevoie de o solutie care trebuie sa fie durabila, reciproc convenabila si eficienta, dar care, mai ales, sa respecte interesul superior al copilului.

I.M. Este concurenta mare in Bucuresti, sint multe cabinete de mediatori! Cum stii va il alegi pe cel mai bun sau pe cel mai potrivit situatiei date?

M.D. In Bucuresti sunt aproximativ 1400 de mediatori autorizati. Concurenta este foarte buna, pentru ca face sa creasca calitatea actului de mediere si a calificarii mediatorilor.

Cel mai bun mediator pentru partile care vin la mediere este acela in care ei au incredere. Partile nu trebuie sa intre intr-o mediere cu un mediator in care nu au incredere. Inainte de a merge la mediator este bine sa ne informam, sa vedem ce pregatire are, ce fel de conflicte mediaza. Intotdeauna cand avem o problema, apelam la un specialist in domeniu: de ex, ma doare maseaua, merg la stomatolog, am o problema la locul de munca, ma adresez unui avocat sau unui mediator care se ocupa de conflicte de munca, am o disputa/ conflict/ litigiu de familie, ma adresez unui mediator sau avocat specializat pe conflicte de familie.

I.M. Sunt cazuri in care se insinueaza ca acesta ar fi partinitor, in functie de partea care il propune! Este posibil asa ceva?

M.D. Nu. Mediatorul nu este si nu poate fi partinitor, mai ales ca acesta nu poate decide in locul partilor. De obicei se face confuzie intre mediator si avocat, mediator si judecator, mediator si arbitru. De aceea de fiecare data se mentioneaza ca mediatorul nu este niciunul dintre cei de mai sus, el neputand fi de partea nimanui.

Mediatorul faciliteaza, prin intrebarile puse, dialogul dintre parti. Daca in decursul procesului de mediere, una din parti considera ca mediatorul devine sau este partinitor, aceasta poate solicita incheierea procesului de mediere, fiindu-i la indemana orice alta cale de solutionare a conflictului.

I.M. Care este onorariul mediatorului? Este standard sau difera de la caz la caz? Cine plateste?

M.D. Onorariul mediatorului se stabileste in functie de conflictul mediat, de timpul alocat pregatirii medierii, de numarul sedintelor de mediere, de modalitatea de desfasurare a sedintelor: separat sau impreuna.

Legea medierii prevede ca daca partile nu convin altfel, onorariul se suporta in mod egal de catre parti.

I.M. Daca nu sint copii minori la mijloc, care este rolul mediatorului? Se mai apeleaza la serviciile acestuia?

M.D. Mediatorul are rolul de a ajuta partile sa-si solutioneze o neintelegere, disputa, conflict, litigiu.

In cazul in care din relatia celor doua parti nu au rezultat copii sau acestia sunt majori deja, atunci conflictul poate privi partajul bunurilor comune, de multe ori o problema mai mult decit spinoasa pentru parti. Aici ma refer la taxele de timbru, la timpul petrecut prin instanta, sedintele numeroase etc.

Apeland la un mediator, partile isi impart bunurile comune cum cred ele de cuviinta. Apoi merg cu acordul de mediere pentru a fi consfintit de instanta de judecata in camera de consiliu, se plateste doar 50% din taxa de timbru si totul se termina intr-o singura sedinta!

(publicat in 09.02.2016 pe Elefantelul curios)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s