Riscul de înec există și acasă, în cadă!

Au fost vremuri când mă rugam de băieții mei să lase vreun strop de apă să le umezească podoaba capilară.

Acum nu doar că se spală cu ușurință pe cap (cel mic cu o tehnică specială, numai de tatăl lui știută se pare), dar au ajuns să facă și scufundări în cadă. Nimic mai îmbucurător ar spune mamele care știu ce înseamnă chinul spălatului pe cap, la vârste fragede, o dată la 3-5 săptămâni. Că doar la această frecvență suportă majoritatea dintre noi urlete fără de asemănare ale pruncilor din dotare.

Să revenim la scufundări. Grav este că, nu de puține ori, mi-au dat senzația de panică, deși ei păreau că se distrează copios.

Acum, n-ar fi nicio problemă, în principiu, dacă intră în sutele de litri de apă din cadă, cu fața în jos și așezați în șezut. Poate fi chiar un exercițiu să se (re)obișnuiască cu senzația, să li se ude părul, să le mai intre ceva apă în ochi, să li se umezească urechile și așa mai departe. Ce te faci însă când ei stau frumușel pe spate, în mâini și încearcă să plutească, într-un fel, și mai bagă și capul în apă. De tot!

Se pot îneca numaidecât fix în cadă, în casa ta, în câteva momente în care te-ai dus doar să aduci prosopul.

Băiatul meu cel mare (6 ani și jumătate) nu și nu, că el știe ce face, se sprijină în mâini și se poate ridica oricând. Abia s-a împrietenit și el în ultimul an și ceva cu apa, acceptă să meargă la bazin, ba chiar să facă sărituri, fără aripioare măcar, în piscine de adâncimi rezonabile. BAIECum să fac să nu-i (re)transmit frica moștenită de la maică-sa (adică subsemnata!) de tot ce înseamna întindere de apă și adâncime?

Am făcut împreună un experiment cu două recipiente din arsenalul lor de jucării de baie- o cană și un pahar. Două situații:

  1. Ce se întâmplă când intrăm în apă cu fața în jos? Cana, fără apă, plină doar cu aer, a intrat în apa din cadă cu gura în jos. I-am explicat că gura cănii reprezintă orificiile corpului său, din zona capului- gură, nas, urechi, iar fundul cănii- ceafa, ca să se vizualizeze scufundându-se. Am împins cana până aproape de fundul căzii și i-am arătat că încă are aer în ea și doar întorcând-o cu gura în sus se va umple cu apă, iar bulele de aer vor ieși afară. Reluăm: cana este dusă spre baza căzii cu fundul în sus, apoi brusc i se dă drumul. Cana țâșnește cu putere și imediat către suprafață. Concluzia: copilul e SAFE!
  2. Ce se întâmpla când intrăm în apă cu fața în sus. Well… revelație! Luăm paharul, cu gura în sus și îl împingem cu forță, spre fundul căzii, până se umple cu apă. Revenim la analogiile gen gura paharului=orificiile corpului nostru, în zona capului, pe care vrem să îl scufundăm cu fața în sus. Lăsăm paharul să ajungă pe fund, îi dăm drumul și vedem că nu se mai ridică. Concluzia: și corpul copilului poate înghiți instant multă apă și nu mai poate ieși la suprafață. Copilul este in PERICOL!

QED cum ar zice doamna profesoară.

Faceți acest experiment și pentru voi, dar mai ales în prezența copiilor. Atât cât înțeleg ei. Este foarte important exemplul. Degeaba îi tot repeți copilului că se ineacă, ca el nu înțelege. Cel mult știe cum e să te îneci când bei puțină apă, sau cu un biscuite, sau cu o bucățică de carne. Știe că este un proces din care poate ieși, de cele mai multe ori, singur și cu ușurință. Dar înecul despre care îi tot amintim noi în cadă, piscină, mare.. este mai greu de înțeles de copiii atât de mici.

Nu îi încărcați cu multe detalii, doar lăsați-i să se convingă jucându-se în apă cu două recipiente, printre jucăriile lor. Asta nu înseamnă că îi puteți lăsa prea mult nesupravegheați!

Noi facem multe experimente acasă, cu prea puține noțiuni de fizică și chimie la vârste atât de fragede, dar informația ajunge fix unde trebuie. Și ramâne acolo pentru toată viața, sunt convinsă!

Daca ți-a placut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook.

Advertisements

35 going on 20

După ce am pasat gripa cu grație, anul acesta, către copiii mei, medicul lor pediatrul m-a întrebat cam ce simptome am avut, să înțeleagă cum se simt piticii. A trebuit să stau să mă gândesc un pic, să analizez, să dau timpul în urmă, să văd ce-am făcut în ultimele zile… Deși mi-au ars ochii în cap, abia am prins câteva ore de somn noaptea, cu nasul copt și sinusurile bocnă, cu febră ca la carte și dureri musculare, n-am prea avut vreme și nici n-am vrut să dau importanță simptomelor.

IMG_2629Pentru că în ultima vreme #amtimp doar pentru lucrurile bune si benefice în viața mea. Nici analize nu prea mă preocup să fac, decât pe cele de bun simț. Un Papanicolau, o ecografie mamară, testări pentru tiroidă pot salva vieți de chin făcute la timpul lor.

Analizele de sânge făcute la finele anului trecut au avut un rezultat uluitor pentru mine. Nici un bebeluș născut la termen dintr-o mamă sănătoasă nu cred ca bifează absolut toate valorile în limite normale. O hemogramă completă, markeri de ficat, indici de colesterol, hormoni revelatori în funcționarea tiroidei- nimic îngrijorător și totul între valorile minime și cele maxime.

Iar acesta este rezultatul disciplinei pe care mi-am impus-o în stilul de viață. Și nu mă refer la stricteți militărești, atinse cu greutate, ci la un stil de viață care i se potrivește mănușă organismului meu.

În urmă cu trei ani, după ziua unei prietene și o vizită la cofetărie, care a avut efecte devastatoare asupra siluetei și așa afectate serios de două sarcini, am hotarât să iau măsuri. Despre Rina 90 și transformarea mea am scris aici.

*Alimentația sănătoasă nu e doar dietă!

Masa mea de dimineață conține doar fructe și semințe sau nuci crude, iar gustul cafelei este ușor îmbunătățit de un strop de lapte de cocos. Din când în când mai mănânc un iaurt fără prea multă grăsime, în care las la înmuiat musli. Musai fără zahăr, deși sunt puține branduri care oferă așa ceva. Seara nu manânc fructe, maximum le pot pregăti drept gustare în timpul zilei, în loc de clasicile ronțăieli sau merdenele.

Apropo de zahăr, nu mi-am propus să-l scot din alimentație, dar mi-am educat gustul încât ceea ce odată găseam a fi un desert pe placul meu, acum mi se pare extrem de dulce. Sunt mare fan ciocolată neagră acum, sirop de agave, sirop de arțar.

Alte două mese principale pe zi mai sunt pe lista mea de priorități- prânzul și cina. Nu tot timpul însă reușesc să le bifez pe ambele pe zi, dar lucrez la aspectul acesta. Felurile mele de mâncare sunt disociate pe mese. Adică fie consum proteine, fie alimente care conțin amidon, ba chiar nu fug de carbohidrați!

Iată câteva exemple:

Proteinele Carne, ouă, lactate- le voi combina mereu cu legume, în niciun caz cu cartofi, orez, mazăre. Adica și dacă manânc în oraș, la restaurant, le cer să modifice porțiile afișate în meniu, iar veșnicii cartofi, de ex, îi cer înlocuiți cu broccoli sau sau legume gătite la grătar și stropite cu ulei de măsline și usturoi. Nici măcar la ciorbă de găină sau de vită nu mai pun cartofi la fiert. Doar la cea de legume, dar care nu are prea mult succes la mine în casă. Până și găluțtile, de exemplu, le fierb separat! Iar la Mc’ dacă mai greșesc și ajung, niciodată nu iau meniu complet. Ori doi cheeseburgeri, ori două porții de cartofi. Asta e, mai și greșim, oameni suntem!

Leguminoasele Orezul, cartofii, mazărea, porumbuk, lintea, năutul, fasolea nu le mai gătesc decât acompaniate de alte legume neutre (ceapă, ardei de toate culorile, dovlecei sau zucchini, morcov și alte rădăcinoase). Fără carne.

Am învățat de exemplu să gătesc ardei umpluți cu orez și ciuperci, să fac tocăniță fie de carne, fie de cartofi, cu muuultă ceapă și ardei gras.

Carbo Spuneam deja că am eliminat adaosurile gen biscuiți, produse de patiserie sau mai știu eu ce alte bombe calorice. Nu fug însă de pâine. Iar pastele nu lipsesc din alimentația mea. Pentru că pur și simplu îmi plac. Dar ideal este să le mâncăm pe acestea fie stropite cu puțin ulei de măsline, usturoi, măsline, legume, fie cu sos roșu, dar fără carne. Știu, carbonara sau bolognese mă fascinau și pe mine cândva, dar cum spuneam, gusturile se educă.

Singurele excepții de la care nu mă pot abține și pe care nu am să le gătesc/mănânc altfel sunt chifteluțele (carne și cartofi la grămadă) și sarmalele (orez și carne).

apa.jpgApă. Multă apă. Plată sau chiar carbogazoasă. Te asigur că îți taie senzația de foame, de dulce, de chef de ronțăit prostii, chiar dacă stai pe scaun cu orele, la birou sau în trafic. Pentru cazuri extreme am în permanență cu mine miez de floarea soarelui sau de nucă crud, caju sau migdale neprăjite, merișor (fără zahăr, stafidele nu-mi mai plac după a doua sarcină, habar n-am de ce), ba chiar o tabeltă de ciocolată neagră sau resturi de batoane cu cereale de la copii. Fără zahăr. Am mai spus cumva asta?

* Îngrijire corporală.

Putem vorbi de săli de fitness sau de aerobic, dar nu sunt printre favoritele mele, deși mă tentează. Am ales să fac Xbody la un salon intim, cu atmosferăplăcută, unde am beneficiat și de alte tratamente corporale gen cavitație, ultrasunete și masaj endermologic- preferatul meu! Pentru că s-au axat pe aparate de remodelare corporală, când mi se pare că am mai puțin timp decât de obicei, dar vreau să fac ceva exerciții, apelez la un produs de tonifiere musculară portabil, pe care l-am și promovat pe tv cu mare drag la începutul anului.

* Îngrijire sufletească și morală.

Fie că vorbim de psiholog, terapeut, consilier, coach, preot, fiecare dintre noi suntem datori să ne preocupăm de bunăstarea si de echilibrul nostru psihic și sufletesc. Abia când ne vom simți bine în pielea și mintea noastră, când nivelul de încredere în sine este pe un trend ascendent, când vedem viitorul prin prisma unui trecut asumat, abia atunci începem să ne trăim viața cu adevărat.

Am patru ani de psihanaliză în spate, am un life coach personal de aproape un an, sunt consilier pentru dezvoltare în devenire. Citesc mai mult decât am facut-o în anii de școală. Cresc generații viitoare, și acasă, dar și la clubul pentru copii pe care l-am fondat.

Avem zeci de motivații deci pentru care să descoperim și să ne însușim stilul de viață care ni se potrivește.

Daca ți-a placut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook.

When in Cuba: Rom la mic dejun și jumări la cină

La pomul lăudat să nu te duci cu sacul!

Cam așa trebuie să fi arătăt vremea și prin anii ’40 când s-a mutat aici Hemingway și venea să bea IMG_1234daiquiri la Floridita și mohito pe la Bodegita del Medio, în centru HAVANEI. Ca la început de 2018, cu ciclon pe coasta de est a Americii, încât vântul acela violent să aducă în aer maximum 20 de grade C pe insulă. Altfel de ce să stai din cârciumă în cârciumă? Că doar lumea vine în partea asta a Caraibilor pentru mare, soare, plajă, distracție, dans în aer liber… Noi n-am avut parte. Au fost zile când o geacă de piele peste un sacou, care venea peste un pulover, sub care era un tricou nu facea față!

*Tips de pe net. Am plecat în Cuba cu ditamai morcovu’. “Că până și hârtie higienică e bine să avem prin bagaje, să luăm ciocolățele să îndulcim localnicii, să nu ne luam lucruri branduite să nu sară pe noi, să bem o ultimă Coca Cola în aeroport că n-o să vedem pe acolo decât produse locale, că e sărăcie mare” etc etc- cam astea erau impresiile generale pe siteurile de călătorii. După impresiile citite pe net stau și mă întreb dacă oamenii aceia au văzut aceeasi țara și aceleasi zone turistice sau diferenta de cultură si mod de a privi lumea poate fi atât de diferită!

*Da, este o destinație ce merită văzută. O dată-n viață, dar doar dacă ai și bani în buzunar și îți permiți mai multe vacanțe în anul respectiv, pentru ca timpul și oboseala investite în orele de zbor să merite. Și încă nu avut timp să parcurgem toată insula!

Diferența de fus orar nu este de neglijat. Pe insulă ești cu 7 ore în urmă față de România. La început, după 14 ore de zbor și alte 5-6 prin aeroporturi, două cărți, patru filme și o revistă mai târziu, m-am resimțit serios din cauza oboselii! La întoarcere aveam să călătorim peste 24 de ore, de la check out, până am ajuns să trecem efectiv pragul casei.

*Nouă ni s-a părut mai totul mult marketing. Sărăcia din Havana veche (un fel de Centru Vechi din Bucuresti) părea întreținută tocmai pentru ca turiștii să aibă ce vedea. Peste tot în țară sunt sloganuri socialiste și imagini ale conducătorului iubit. Se poate observa o discrepanță mare între această zonă și restul orașului, dacă ai șansa să-l cutreieri. Nu zic că nu-s săraci, am văzut orașe în care caii de căruță se speriau de mașini, iar zidurile caselor nu mai spijineau deasupra acoperișuri, ba chiar stăteau să se prăvălească peste localnici.

*Toată lumea face comerț peste tot, chiar și într-un metru pătrat, la intrarea într-o magherniță. Ghidul local pe care l-am avut în prima zi ne spunea că toți vor să profite de pe urma americanilor, dar sunt convinsă că nu mai fac diferență de culoare, de rasă, de țară de proveniență când vine vorba de bani. Orice culoare ar avea. Și banii, și oamenii. IMG_0276
Cer bani și dacă le faci o poză celor care umbla costumați în port traditional pe stradă.

Printre sporturile preferate ale cubanezilor aș putea menționa Statul la coadă. Peste tot, pe la magazinele lor, cu produse locale, orice se dă, pare să fie valoros și/sau mai gustos dacă e cumpărat după cei ai stat zeci de minute la coadă.

Ah, să nu uit. Totul, dar absolut totul se negociază!

Și încă ceva, apropo de nația de proveniență. N-aș putea identifica cetățeanul cubanez. Despre africani, de ex, aș putea spune care sunt, despre asiatici la fel, însă pe insula aceasta pare că s-au încrușiat multe neamuri.

*Curățenia. Da, tind să îi cred pe cei care recomandă pe net să ai medicamente pentru enterocolită, pentru ca pseudo restaurantele, gen împinge tava, arătau groaznic de mizerabile. Și totuși, lumea mânca acolo! Noi am avut, Slavă Domnului, mâncare asigurată de hotel. Nici de la Dulceria (o cofetărie comunistă) n-am avut ce să-mi iau, pentru ca vitrinele aproape goale scoteau și mai mult în evidență ramele ruginite și geamurile neșterse. Iar într-un magazin universal (gen Dunărea din Brăila, cum îl țin eu minte) nici n-am apucat să intru decât un pic, căci n-aveai voie cu bagaje (exista ca un vestiar la colț de stradă!), iar ieșirea se făcea pe altă stradă și mi-era teamă să nu mă pierd. Iar la toaletele publice trebuie să plătești pe cineva să-ți toarne apă. Nu pe mâini, ci după tine, în wc. I rest my case.

IMG_2666*Alcool și tutun. Oricum, probabil că nici nu mai vezi mizeria, când ți se aruncă romul sub nas încă de la primele ore ale dimineții. Sunt cârciumi unde nici măcar nu vezi meniul, pentru că tot ce zic că au e: Daiquiri, Mojito, Pina Colada și Cuba Libre. Așa că fie ploaie, fie vânt, cu crengile la pământ, nu are cum să nu te încânte bucata asta de lume. Ești vesel doar pentru că te-ai trezit! Și toată lumea cântă și te dansează prin baruri. Trabucuri sau fel de fel de țigări de foi găsești cam în orice bar la ofertă, în magazinele de suveniruri sau în cele de profil. N-aș putea garanta că cele mai scumpe sunt si cele mai bune, originale cum s-ar zice.

* SHOW. Viața de noapte nu știu cât să existe, pentru că după ora 7 seara, când se întuneca, noi am găsit străzile din centrul Havanei cam pustii. Dar dacă tot am ajuns până la capătul lumii, era păcat să ratăm TROPICANA (un soi de cabaret kitschos după gustul meu, cu niște costume în culori foarte țipătoare și dansatoare cu forme modeste, dar grațioase, cu mai multe povești puse în scenă pentru toată lumea) si GUAJIRITO (un fel de Buena Vista Social Club, cu dansatori antrenanți, dar cântăreți mai în vârstă, pe care încă îi ținea vocea bine de tot, unși cu toate alifiile, care știau să facă show de zile mari)

* Banii. Nici nu mai simți cum ți se subțiază CUCii din portofel, la cât alcool îți servesc peste tot. CUCi pe care e bine să îi schimbi din euro, pentru că la dolar, de ciudă pe Trump probabil, că a stricat iarăsi relațiile abia reluate în mandatul lui Obama, îți dau curs mai prost. Moneda lor națională, CUP, este strict interzisă străinilor. La fel și accesul la pompa de benzină pentru localnici, că unde scrie Especial e mai scumpă și trebuie să contribui la economia țării. Cred că le-a mai complicat un pic viața să le țină mintea ocupată cu astea două monede oficiale în circulație.

* Internet. Nu e la liber. Nicăieri. Unde vezi mulți turiști adunați într-un perimentru de zece metri pătrați, cu telefonul în mâna, acolo trebuie sa stai și tu pentru a te loga. Termenul de wifi este asociat locațiilor unde smartphone-ul capată semenele specifice conectării. Din recepțiile hotelurilor, de la diferite magazine se pot cumpăra cartele cu user și parolă, valabile cel puțin o oră. Costă de la 1 CUC în sus. Depinde de noroc.

17884656_10154749847777772_6756899978467636478_n*Mașinile! Cele vechi (gen Chevrolet, Lada, Moskvitch, Ford, Fiat etc), vopsite, aranjate, cu folie peste pielea interioară și motor schimbat de la unele noi și puternice, fac toată atmosfera pe străzile din Havana mai ales, dar și din alte mari orașe. Pentru taxi există această varintă (cu tarif pornind de la 10 CUC în sus) sau Coco taxi, un fel de Tuc-tuc (scuter cu locuri in spate) cu care am mers în Africa, cam la jumătate de preț.

*Aventura. Avantajul vremii mohorâte de care am avut parte a fost că am mai cutreierat insula. Cu o mașină închirită pe care am așteptat-o două zile (ziceau că-s deja închiriate, că cea care trebuia să vină inițial nu știu ce a pățit.. eu banuiesc că aveau două trei mașini de toate în așa zisul parc de închirieri) am străbătut insula de-a latul, din peninsula Varadero, până în Bay of Pigs, la Playa Larga si Playa Giron, unde apa era mai liniștită și s-au putut face și scufundări.

Călătoria pe drumuri cu pamânt roșu, printre plantațiile de trestie de zahăr, sau pe drumuri județene (sau cam așa ceva), printre căruțe și călăreți, motociclete cu ataș, ba chiar pe singura autostradă ce leagă La Habana de Santa Clara, oferă imagini spectaculoase și senzații de… NEretrăit. Sincer, mi-aș dori să pot conduce și în țara mea pe o autostradă mai lată decât în Europa, cu zece mașini de toate de la o ieșire la alta, cu limită de viteză la bunul simț, dar un pic mai asfaltată decât a lor, care cred că a fost peticită ultima oară prin ’50 de americani.

Am ajuns în ultima seară la hotel cu mulți de Tatăl nostru în gând, iar la cina ratată am improvizat cu Lays cu oțet si multă Pina Colada.

*Zi de plajă. Pentru că doar de o singură zi de plajă am avut parte. Că doar eram în Caraibe, nu? Am profitat de ultima zi, cea mai călduroasă din tot sejurul cred, și am transformat-o în cea mai spectaculoasă! Barcă privată, bronz, distracție cu delfinii într-un acvariu natural în mijlocul oceanului, insule nelocuite încă suferinde dupa urganul Irma și pescuit de languste pentru o masă de prânz improvizată la bord. Gătită cu apă sărată din ocean! Nici cea mai mofturoasă persoană nu va refuza fructele de mare gătite astfel, pentru că că nu mai au niciun gust din ăla de mâl și carapace.

*Mâncarea. Carne de porc, pește, languste sau alte fructe de mare, cu garnitură de orez, un fel de mâncare de fasole (mică și neagră), chipsuri din cartof dulce sau din banană. Cam asta am avut de ales la fiecare masă.

Multe fructe se găseau, de toate drumurile- nuci de cocos, de băut pe stradă, papaya, guave, ananas, un fel de portocale cu aspect de lime (lămâi dulci).

Pe principiul fără scurta nu se face nunta, nu era masa completă făre vreun cocktail cu muuult rom.

Ceea ce vă doresc și vouă!

Mai multe fotografii de pe mult râvnita insulă din Marea Caraibilor am pus aici.

Daca ți-a placut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pe WordPress și Share pentru Facebook.

 

De ciuda. De 14 februarie

Intaiul Valentine’s Day pe care mi-l amintesc mai clar e cel din clasa a opta. Si cum stateam eu protapita in varful patului, cu tricou rosu pe mine, incepe la Pro TV o emisiune din care nu mai retin decat ceva pupaturi si decorul- muuult rosu, inimioare, balonase, ghirlande, trandafiri.

Ratasem deja traditionalele felicitari Will you be my Valentine de la scoala (avem diriga de Engleza, asa ca eram la curent cu toate sarbatorile importate deja sau nu). Faceam astfel de felicitari in fiecare an, tin minte ca ne dadeam fete intre fete, adica eu indrazneam sa scriu doar fetelor, ca de primit n-am primit vreodata una. Asta desi intr-un top al baietilor pe categorii inventate de ei pentru fetele din clasa fusesem desemnata colega cu cei mai frumosi sani. Degeaba, nici asta nu m-a ajutat, caci profa de Istorie tocmai ma scosese in fata clasei si, dupa ce i-a spus lectia, mi-a amintit ca nu-i suficient sa fiu desteapta si blonda, daca nu slabesc! Pe cat m-a deprimat, pe atat m-a ambitionat.

Ah, am uitat sa precizez de ce stateam imbracata in rosu in casa. Nu ca sa sarbatoresc cu parintii de grasa ce eram, ci pentru ca aveam… varsat de vant!

Ca sa ma incurajez pesemne, mi-am zis ca Valentin asta e prea de tot sa ne spurce cu sarbatoarea lui, ca nu-i de mine, traditionalista si iubitoarea de Istorie a Romanilor.

Asa ca zis si facut, n-am avut parte vreodata in cei 35 de ani impliniti sa ma imbrace si pe mine cineva in ciocolata si petale de trandafiri, ca simbol al iubirii vesnice ce mi-ar purta-o! Si cam incepe sa-mi fie ciuda:) Ca ma trezesc mai romantica pe an ce trece.

Au incercat ai mei sa ma indulceasca intr-un an, cand mi-au facut ei cadou de Valentine’s Day. Mai ca-m plans de ciuda.

O singura data am primit un cadou gen 3 in 1, care ingloba toate sarbatorile de primavara, prilej cu care m-am indragostit iremediabil de Roma, povesteam pe atunci aici! Si pentru asta sunt recunoscatoare.

A fost totusi si un an cand Sf Valentin si-a spalat pacatele. A intarziat vreo doua zile fata de data lui din calendar, dar mi-a oferit drept cadou cei mai speciali fluturi in burtica- intaiele miscari simtite ale primului meu copilas.

Si totusi, despre ce ziceati ca e St Valentine?