Și părinții mint câteodată (?)

Poate doar prin omisiune. Cel puțin în ceea ce mă privește.

Sunt recunoscătoare pentru programul meu flexibil zi de zi! Oricât ar fi de greu lucrul pe cont propriu, oricât mai visez câteodată la un job normal, cu venit si program fix și previzibil, nimic nu se compară cu libertatea de a-ți face programul cum vrei și știi mai bine în primii ani de mămicie.

Serba vesel

N-am mai fost de multă vreme la grădiniță la ora prânzului. Atâta bucurie pe fața unui copil nu cred c-am mai văzut! Și știu despre ce vorbesc, că eu cred că s-a inventat vorba “a te bucura ca un copil” după reacțiile băiatului meu cel mic. Și nu pentru că am venit să-l iau a chiuit de veselie, ci pentru că așa i-am promis și m-am ținut de cuvânt! De altfel, acestea au fost primele cuvinte când mi-a sărit în brațe: “Ai promis! Și ai venit înainte de ciorbă”. Well, long story short, ciorba verde de la grădi nu e demnă de papilele lui gustative:)

Copiii mei spun mulțumesc și când le aud șoptit Te iubesc!, așa de tare insist pe unele chestii pe care le consider bază în educația lor! Dar mai mult decât atât, mă bazez extrem de mult pe puterea exemplului. Nu i-am mințit niciodată. Nici măcar când erau mititei și aș fi putut să mă fofilez din casă, eventual să le zic că mă duc până la baie și să revin după ore bune.

-Mai stai un pic cu mine

-Nu pot, puiule, trebuie să merg și eu la birou. Uite, te așteaptă colegii la joacă.

-Bine, du-te și stai la mașină și mă aștepti!

-Vrei tu să mă auzi că-ți spun asta?

-Da, du-te și așteaptă-mă la mașină! Zi așa!

-Ok, mă duc la mașină.

-Bine, știu că mă păcălești și că nu stai acolo…

Cam așa decurg discuțiile cu cel mic în unele dimineți.

Desigur, pentru că nu avem de ce să ne ascundem de copiii noștri. Poate sunt treburi de oameni mari, poate că par că nu înțeleg, poate e mai ușor să ieșim din casă sau mai apoi să plecăm cu zilele fără să le povestim nimic din programul nostru de adulți, poate că e mai comod să nu cari tona de vinovăție pe umeri doar că i-ai văzut lacrima pe obraz înainte să-ți spună pa. Dar nu e ok deloc să-l minți, se va simți exclus, abandonat, îndurerat, ba chiar mai mic decât este!

Să luam de ex. un copil plecat pentru prima oară de acasă- cu bunicii, în tabără, fie chiar și într-o scurtă excursie. Este posibil să sară doar în brațele unuia dintre părinți când revine! Pentru că e preferatul lui și cel care-l alină de obicei? Nicidecum! Copilul este cel mai încântat de prezența părintelui care de obicei nu are timp să stea de vorbă cu el, care nu prea se joacă cu el, cu care comunică cel mai puțin. Pentru că a ajuns sa aibe mai puțină încredere în acesta, nu era singur că îl va găsi acasă, nu știa nimic din programul lui de obicei. Este părintele care i-a spus de-a lungul vremii că se duce până afară și nu s-a mai întors cu zilele. Este cel care i-a promis că se vine să-l ia acum, în câteva ore și a venit pe înserate Este cel care îi amintește veșnic că e mic sau nu e în stare să-și lege șireturile. Despre celălalt părinte, pe care doar l-a îmbrățișat în treacăt… în părintele acela copilul are încredere, știe sigur că-i va fi acolo, oricând și oriunde în drumul său.

Să devii acel părinte este un întreg proces, deloc ușor și pe alocuri dureros. Și nu doar mamele au aceste super puteri! Orice părinte poate fi stâlpul de încredere pentru copilul său.

Daca ți-a placut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s