Proiect Elefănțel- la final

Iubire. Siguranță. Independență. Autonomie. Putere de a zbura singur din cuib la momentul potrivit.

Sunt darurile cele mai de preț cu care poți crește un copil, ce îi vor fi de folos toată viața.

Vorbesc aici și despre ”copilul pe care îl construiești”, nu doar despre cel căruia îi dai viață.

Generația noastră a crescut în familii în care stabilitatea locului de muncă și siguranța sursei de venit nu trebuia să fie afectată de trecerea anilor. Eu cred că noi ne-am schimbat și că putem face foarte multe lucruri într-o singură viață!

Într-unul din primele interviuri pe care le-am acordat după ce am luat pauza de televiziune și m-am lansat în afaceri, mi se spunea că sunt „curajoasă și visătoare”. Da, sunt! Da, pot!

Izabela ElefantelCând am pornit la drum, în urmă cu mai bine de cinci ani, am știut că va veni și momentul în care clubul pentru copii pe care l-am fondat, Elefănțelul Curios, va putea să aibă propria independență astfel încât să fie un proiect viabil indiferent cine îl va coordona. La fel ca și un copil, clubul afterschool în care am pus speranțe, iubire, suflet, în care am zidit muncă și vise, a crescut sănătos și viguros, și-a făcut mulți prieteni și deja poate merge singur.

Mi-a plăcut mult să-mi folosesc experiența de jurnalist și de consultant în comunicare pentru a-i da glas, mi-a plăcut mult să-l îmbrac cu dragoste de mamă pentru a-l sprijini să facă pași fermi, am iubit să-l văd crescând la fel ca pe proprii mei băieți și ca pe toți copiii pe care i-am îmbrățișat atunci când îi așteptam de la școală pentru a ne continua după-amiaza împreună.

Acum a venit un moment special, o răscruce de drumuri în care Elefănțelul Curios va trece în grija a doi oameni cu suflet mare și experiență în lucrul cu cei mici, Corina și Cristi Măgureanu, eu păstrându-mi o vreme poziția de mentor. Clubul va crește frumos mai departe, sub ochii voștri și în inima mea. Știu că alături de cei doi noi prieteni ai elefănțeilor, dar și de echipa pe care am consolidat-o (căci Doamnele rămân pe poziție:) totul va fi perfect. Vă doresc mult succes în continuare!

Mulțumesc echipei mele, cu care acum rămânem într-o frumoasă prietenie pentru totdeauna!

Mulțumesc tuturor părinților care au avut încredere în noi, dar și copiilor dvs care mi-au marcat existența cu dragostea și sinceritatea lor!

Mulțumesc și colaboratorilor, pentru răbdare și întelegere!

Eu îmi voi continua activitatea de consilier personal și îmi voi valorifica experiența pe care am acumulat-o în ultimii aproape 20 de ani pentru a lansa ori susține noi proiecte.

Un prim proiect stă să fi lansat în perioada următoare, rămâneți prin preajmă!

Daca ți-a placut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook.

Advertisements

Casa unde zâmbetul este singura regulă

În ziua în care pruncul cu părul ca aurul a venit pe lume, Mama a simțit că toți îngerii au coborât pe pământ și au înlănțuit o horă în jurul ei, pașii lor fiind purtați de vocile Zânelor care o înconjuraseră. Era primul ei copil și imediat ce l-a zărit printre lacrimile ce i-au umplut ochii de fericire a știut că îi va schimba viața, dându-i un sens ce o va împlini.

Micul Prinț a avut puteri imense încă de la început. Știa să-i aducă aproape oamenii dragi cu un singur scâncet, știa cum să primească jucăria preferată cu o simplă privire care ar fi topit și cel mai mare munte de piatră, știa să umple cu bucurie orice spațiu în care se afla. Lunile treceau, feciorașul trecuse de primul an, iar Mama se gândea că va veni și ziua în care nu va mai fi doar cu ea, iar o săgeată de durere i-a străpuns inima. Durere sau teamă? 13 iun
Nici ea nu știa prea bine, se mâhnea doar la gândul că feciorul va trebui să înfrunte o lume nu prea blândă. Și pentru că îngerii nu se odihnesc niciodată, i-a trimis Mamei un gând neprețuit
: „Ce-ar fi dacă aș reuși să fim împreună, dar totodată să aibă alături grămătici și dascăli care îl vor învăța și slovele, și muzica și toate cele pe care trebuie să le știe un Prinț?.

Într-una din zile, și-a luat pruncul de mână și a plecat să caute locul magic unde copilul ar fi putut crește frumos, unde ar fi putut să aibă mulți prieteni și unde să poată învăța multe din cele trebuincioase în viață.

Au trecut printr-o sală, a urmat alta și tot așa. Copilul nu dădea semne că ar fi fost fericit în niciuna dintre ele, spre mâhnirea Mamei. „Adică așa de rău o fi în lumea în care oamenii mari își trimit feciorii?, se întreba Mama, frământându-și mâinile cu care nu mai reușea să stăvilească bătăile inimi ce tremura de griji. Toate spaimele au luat sfârșit într-o zi când feciorul cu părul desprins din razele soarelui s-a așezat pe treptele unei case, apoi s-a zbenguit fericit prin toate încăperile.

„Asta să fie”, a strigat Mama, fericită că pruncul ei va fi în siguranță, va crește fericit lângă noii săi prieteni cu care va prinde și drag de învățătură.

În lumea nouă, casei ferite de cele rele îi spune afterschool, unde Mama a reușit să adune Prinți și Prințese, care vin fericiți zi de zi, după ce termină lecțiile cu Doamna de la școală. Se joacă, învață lucruri interesante, fac experimente, scriu teme și nu uită niciodată să râdă. Clipele lor sunt mereu pline de fericire, iar Mama feciorului cu păr auriu surâde ori de câte ori oamenii mari vor să afle cum a făcut ea ca să le ofere celor mici o bucățică dintr-o lume plină de bucurii, un loc unde zâmbetul este singura regulă.

Aceasta este o poveste frumoasă, scrisă de prietena mea, Maura Anghel, căreia i-au folosit drept inspirație ultimii cinci-șase ani din  viața mea împlinită, de mămică antreprenor. Foto credit Claudia Tremblay.

Dacă vrei să fie și povestea ta și ai nevoie de susținere și un imbold, participă miercuri, 13 iunie, începând cu ora 10, la webinarul Cum înființăm un afterschool, organizat de minunatele mame de la Work at Home Moms Romania, susținut de mine.

Înscrierile se fac la gabriela.rusu@wahm.ro, iar participarea nu impune vreun cost.

Vă așteptăm!