Ce face copilul meu după ce sună clopoțelul? 8 pași pentru siguranța lui și liniștea ta.

Sâmbătă, 19 mai

Ora 11.00

La club Elefănțelul curios- afterschool&more, sector 4

Intrarea este gratuită, însă accesul se face doar pe bază de rezervare la 0755.405.405

Vino și tu la petrecerea aniversară a clubului pentru copii pe care l-am fondat și îți voi oferi o sesiune informativă gratuită despre cum să alegi cel mai potrivit afterschool pentru copilul tău și pentru familia ta! Izabela (1)Indiferent unde alegi să îți lași copilul după școală, eu îți voi împărtăși din experiența sutelor de familii cu care am interacționat până acum și te voi îndruma la ce să deschizi ochii mari când pornești în această aventură!

De-a lungul timpului, am observat că adulții pe de o parte, și copiii pe de altă parte, prioritizează altfel aspectele pe care le au în vedere când aleg un afterschool- în definitiv, un mediu în care elevii își petrec cea mai mare parte din zi, de luni până vineri. Chiar dacă noi facem contract cu reprezentanții legali, beneficiarii serviciilor noastre sunt copiii! De aceea recomand părinților să vină în vizită însoțiți de copii, chiar de la prima discuție referitoare la înscrierea micuților la programele noastre.

Știați că instituțiile care acomodează copii înainte sau după școală nu mai sunt un moft, ci chiar o necesitate în zilele noastre? Îți voi da câteva motive serioase la întâlnirea noastră de sâmbătă, 19 mai, pentru susținerea acestei afirmații.

Sunt Izabela Caragea Marinescu și te invit să investești în educația copilului tău! Poți citi cartea mea de vizită aici.

Te invit la Ziua porților deschise- Elefănțelul curios împlinește 5 ani. Evenimentul, despre care poți citi și aici, este organizat în parteneriat cu trupa Juxi Magic, fondată de Dana Predu, mindfulness coach și autor de cărți și piese de teatru pentru copii.

Îți oferim un eveniment în care să îi tratăm pe oaspeții noștri cu cât mai multă ospitalitate, cu respect și le oferim un timp de calitate petrecut împreună, în familie. Fix de ceea ce beneficiază toți copiii înscriși în programele dezvoltate și implementate de club Elefănțelul curios.

Advertisements

Povesti de oameni mari in lumea copiilor

Omul de la catedra ar trebui sa-si inspire cel mai mult copiii. De cele mai multe ori, figuri de dascali raman adanc impregnate in memoria adultului de mai tarziu drept exemplul dupa care s-a ghidat in viata intr-o anume situatie.

Tocmai aceasta este ideea campaniei „Primul ajutor de la tine poate salva viata copilului meu”.

Colaboratorul permanent al clubului Elefantelul curios®, dar si al blogului, psih Emilia Popa, ne explica:

“Despartirea temporara a copilului mic pe perioade scurte de timp de realizeaza prin instituțiile de invatamant- cresa, gradinita, de la varste tot mai fragede. Copilul si toate nevoile acestuia (fizice, afective, de securitate) sunt raportate si indeplinite prin cadrul didactic. Acesta suplinește si face transferul copilului din mediul familial catre mediul social. Treptat, copilul devine autonom si independent, iar nevoile lui raportate la cadrul didactic de schimba. Copilul petrece cel puțin 4ore pe zi in prezenta cadrului didactic, pe care il investește ca fiind adultul responsabil de el. Treptat, devine un model și un reper moral.”

Ne luptam atata sa ii invatam pe cei mici cum sa sara in ajutor daca vad vreun om in suferinta, facem concursuri sa vedem care-i mai priceput si care are viteza de reactie cea mai mare si mai corecta, politicienii incearca sa introduca in curricula scolara ore de prim ajutor, dar profesorii, invatatorii, educatorii?! Ei insisi ar trebui sa fie doldora de cunostinte pentru a face fata in situatii extreme, pentru ca atunci cand un copil i se ineaca in clasa, de exemplu, si nu mai poate respira, sa stie exact ce are de facut in fata altor 30 de elevi care stau cuminti in bancute. Cunoasterea aduce stapanire de sine, viteza de reactie, corectitudine in manevre. Toate acestea pot salva vieti. Reveresul… peste 70000 de romani mor anual pentru ca nu au fost resuscitati la timp!

filmare CRRPrin amabilitatea directorului filialei sector 4 din cadrul Crucii Rosii Romania, Venera Vasiliu, am desfasurat la club Elefantelul curios un nou curs de prim ajutor la care au participat toti angajatii care interactioneaza zilnic cu zeci de copii, cadre didactice si nedidactice! Despre prima parte a cursului am scris aici.

Am aflat cu totii informatii pretioase despre cum se face corect resuscitarea (atat pe adult, cat si pe copii sau chiar bebelusi) si despre manevra Heimlich (la fel, pentru diferite categorii de varsta). Copiii, curiosi si foarte receptivi, au dorit ei insisi sa exerseze pe manechin, cu mentiunea ca nu ar trebui sa practice niciodata aceste manevre pe vreun coleg perfect sanatos, care nu se afla intr-o reala suferinta. Personalul clubului a primit cu responsabilitate fiecare indicatie de la reprezentantul Crucii Rosii, care preda notiuni de prim ajutor dupa cele mai recente norme europene. Au curs intrebarile, pentru ca fiecare adult s-a lovit, in cariera sa, de nenumarate cazuri si situatii neprevazute.

„Este recomandat ca fiecare dascal sa poarte in poseta sau servieta, pentru a le avea mereu la indemana, cateva lucruri esentiale: dezinfectant, apa oxigenata, fasa sau comprese sterile, plasturi. Exista si trusa de prim ajutor in miniatura care contine cateva obiecte esentiale. Este micuta, compacta, astfel incat sa poata fi purtata oriunde.” (Venera Vasiliu, director Crucea Rosie sector 4)

Cateva instantanee sunt deja publicate aici.

La curs a participat si o echipa de filmare de la Centrul National Media, care ne sprijina in demersul promovarii campaniei “Primul ajutor de la tine poate salva viata copilului meu”. Emisiunea „Specialisti in sanatate”, de la National TV si N24 Plus, va difuza sambata, 10 iunie, de la ora 10, un amplu material despre initiativa Elefantelul curios & Izabela Caragea Marinescu.

Urgentele si Matematica

Am fost intrebata zilele trecute, in demersul meu de promovare a campaniei “Primul ajutor de la tine poate salva viata copilului meu”, ce sau cine ma recomanda, de ce fac asta?

Sunt certificata sa acord prim ajutor, conform celor mai recente norme europene, am intampinat situatii ingrijoratoare in sistemul de invatamant, am copiii integrati in colectivitate, lucrez cu zeci de elevi, dar si cu cadre didactice zilnic. Dar mai mult decat atat, am primit sustinerea unui doctor care si-a construit cariera ca medic in Medicina de Urgenta.

Conf. univ. dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar urgente este si deputat, acum membru in Comisia pentru Sanatate si Familie din cadrul Camerei Deputatilor din Parlamentul Romaniei si este preocupat si lupta pentru drepturile copiilor si ale parintilor, pentru elevi si profesori, pentru sanatate si siguranta! doctor TCA initiat o serie de proiecte legislative, multe dintre aceste aprobate cu succes!

Vine acum si sustine activ singura campanie de informare si responsabilizare a cadrelor didactice privind importanta cunoasterii si aplicarii corect a masurilor si manevrelor de prim ajutor.

Cine poate acorda primul ajutor in situatii de urgenta?

dr. Tudor Ciuhodaru: Oricine! Evident, dupa ce a dobandit cunostinte de prim ajutor. Cel mai elocvent exemplu este cel al paramedicilor SMURD- care nu au absolvit nicio scoala medicala, dar au invatat sa execute corect niste manevre simple.

Ce invatam concret la cursurile de prim ajutor, domnule doctor?

Cum sa actionam corect si promt in situatii care ne pot pune viata in pericol. Cum putem salva oricand o viata. Cum sa evitam situatiile de risc. De la o banala hemostaza sau imobilizarea unei fracturi pana la manevre de resuscitare.

Ce masuri de prim ajutor ar trebui sa stie o persoana care are in grija zilnic zeci de copii? Si aici ma refer la educatori, invatatori, profesori.

Nu uitati: pentru a deveni cu adevarat eficiente, notiunile de prim ajutor trebuie cunoscute precum tabla inmultirii.

Sunt lucruri care par banale, dar care pot face diferenta dintre viata si moarte. Ar trebui cunoscute de toate persoanele, inca de la scoala, predate la orele de educatie pentru sanatate.

Tratamentul rapid al unei plagi sau al unei arsuri, imobilazarea unui traumatism, suportul intr-o criză epileptica, modul de actiune in ingestia sau inhalarea unui corp strain, ABC-ul resuscitarii nu ar trebui sa lipseasca din ,,programa” pregatirii unei persoane ce are grija de copii. Din punctul meu de vedere, aceste manevre ar trebui cunoscute de toti parintii si de toate cadrele didactice.

Este cadrul medical din scoala sau gradinita (de cele mai multe ori vorbim despre o singura persoana cu program de cateva ore pe zi!) suficient pentru sute de copii care pot ramane in institutie si pana la ora 18?

Clar nu! Sunt multe situatii care se pot intampla la mai multi copii in locuri diferite.

Si tineti cont ca urgentele trebuie rezolvate imediat!

Sunt situatii in care ambulanta ajunge dupa cateva minute sau chiar zeci de minute in cazuri mai putin fericite. Spuneti ca putem vorbi despre diferenta dintre viata si moarte prin aplicarea corecta a manevrelor de prim ajutor? Dati-ne cateva exemple de astfel de situatii!

Sunt adesea timpi enormi in care echipajele medicale ajung la locul intervenţtei. Si SMURD-ul merge pe aceleasi strazi aglomerate ca si noi. dr TCSa nu ne facem iluzii ca va veni vreodata un elicopter care sa aterizeze pentru fiecare copil care are o urgenta. Tineti cont ca diferenta dintre viata si moarte se masoara în secunde.

Daca un copil aspira o radiera, cum s-a intamplat de curand intr-o sala de curs din scoala, manevra Heimlich aplicata rapid de oricine il poate salva, altfel moare asfixiat.

Sunt si persoane care tin sa intervina, desi sunt neinstruite oficial si aplica tehnici dupa ureche. Manevrele aplicate incorect pot agrava si mai mult starea victimei?

Manevrele executate corespunzator nu au niciun fel de probleme. Oamenii ezita sa le aplice in special din cauza temerilor de a nu agrava leziunile. La cealalta extrema sunt “entuziastii”, care fac mai mult rau decat bine. O mobilizare intempestiva a unui traumatizat poate agrava leziunile. Da, pot pune probleme, de aceea oamenii trebuie instruiti!

Din cunostintele dumneavoastra, ca si cadru universitar, iar acum ca si parlamentar, este reglementata in vreun fel pregatirea dascalilor in acest domeniu, care tine pana la urma de sanatatea si siguranta copiilor nostri?

Parca erau niste protocoale intre SMURD si inspectoratele scolare. Dar au ramas doar simple vorbe pe hartie.

In ultima vreme au existat preocupari in a educa si invata copiii sa acorde masuri de prim ajutor. Dar tocmai parintii si cadrele didactice par sa ignore aceste cursuri! Cum putem proceda pentru a le oferi celor mici exemple bune de urmat?

Stiu de campania dumneavoastra si o sustin.

Educatia pentru sanatate trebuie predata inca de la scoala, iar notiunile de prim ajutor trebuie cunoscute si de elevi, si de profesori precum tabla inmultirii.

Poate a venit timpul ca legea Ciuhodaru, prin care toti soferii vor dobandi cunostinte de prim ajutor, sa o extindem si la cadrele didactice. Si nu doar protocoale pe hartie ce nu au salvat niciodata pe nimeni, ci masuri clare!

Prim ajutor in scolile din lume

Izabela (4)Pentru ca sunt convinsa ca n-am inventat noi roata, am facut un mic research printre parintii care au copiii in scolile sau gradinitele de peste granitele tarii.

Si le multumesc tuturor pentru eficienta comunicare!

Ceea ce am cules vine sa sustina necesitatea campaniei “Primul ajutor de la tine poate salva viata copilului meu”, pe care am demarat-o de curand. Imi doresc o campanie de informare si responsabilizare a cadrelor didactice pentru  a intelege importanta cunoasterii si aplicarii corect a masurilor de prim ajutor, in conditiile in care zilnic au in grija zeci de copii! Despre argumentarea initiala a demersului meu puteti citi aici.

Anglia– „La gradinita Emmei, exista in fiecare grupa cel putin un educator/ suplinitor cu certificare si absolut toti au cunostinte de prim ajutor.” (Cristina, mama, rezident UK)

              „Stiu ca in scoli trebuie sa fie cineva care e instruit sa acorde prim ajutor. Nu au cabinet, dar este obligatoriu ca cineva din zona administrativa sau un cadru didactic sa fie first aider cu certificat.” (Alice, mama si medic, rezident UK)

Austria– „La cresa la care a mers fetita mea aveau punct de prim ajutor si una dintre educatoare era certificata. Era un tabel la intrare cu o persoana desemnata pentru acordarea de prim ajutor, alta cu prevenirea si stingerea incendiilor” (Cris, mama, rezident Austria)

Spania– Conform legii securitatii la locul de munca este prevazut ca in planul de urgenta al unitatii sa existe trusa de prim ajutor si echipa care sa o foloseasca. Sunt foarte multe organizatii si fundatii care fac cursuri de prim ajutor pentru instruirea personalului din gradinite si scoli.” (Alice, mama, rezident Spania)

Republica Moldova– „Pedagogii de educaţie civică şi educaţie fizică vor fi instruiți pentru acordarea primului ajutor medical în situaţii de urgenţă. Instruirile vor fi moderate de specialiştii Centrului Naţional de Asistenţă Medicală Prespitalicească, în perioada 13 februarie – 1 septembrie 2017. Un ordin în acest sens a fost semnat de ministrul sănătăţii, Ruxanda Glavan, transmite IPN. Medicii de urgenţă vor preda lecţii teoretice şi practice despre acţiunile care trebuie întreprinse în situaţii de urgenţă. Totodată, vor explica cadrelor didactice cum să evalueze corect respiraţia, pulsul şi tensiunea arterială ale persoanei care are nevoie de prim ajutor medical. De asemenea, participanţii la curs vor învăța cum să efectueze resuscitarea cardiacă şi cerebrală, dar şi cum să evite obstrucția căilor respiratorii în timpul unui leşin. Vor fi demonstrate și tehnici de imobilizare şi transportare a pacienţilor cu fracturi.

La curs vor participa reprezentanţi din toate instituţiile de învăţământ din ţară.”

(sursa: http://www.deschide.md)

Australia– In orice loc în care copiii sunt educați și îngrijiți trebuie sa existe disponibil imediat, în caz de urgență, în orice moment:

(A) cel puțin un educator care deține o calificare curentă de prim ajutor aprobat

(B) cel puțin un educator care sa fie instruit in gestionarea anafilaxiei

(C) cel puțin un educator care sa fie instruit in gestionarea astmului.

Un membru al personalului poate deține una sau mai multe calificări.

(Sursa: Education and Care Services National Law ACECQA, Centre-based services – regulation 136(1)) (informatii obtinute cu ajutorul Narcisei, mama lui Robert si al lui Eduard)

Putem oricand completa articolul si cu informatii de la tine, daca locuiesti intr-o alta tara si cunosti situatia din scolile si gradinitele din tara de adoptie.

Sharing is caring!

Obtineti credite profesionale invatand sa acordati prim ajutor!

Stiati ca exista un Ordin de Ministru care acrediteaza Crucea Rosie din Romania sa organizeze un program de formare continua a dascalilor din invatamantul preuniversitar?

Societatea Nationala de Cruce Rosie din Romania a fost acreditata prin Ordinul de Ministru 5132/02.09.2015 sa organizeze cursuri pentru cadre didactice “Educatie pentru acordarea primului ajutor”. Profesorii sunt instruiti timp de 20 de ore de catre formatori acreditati, in spatii acreditate. Costa 200 de lei, iar cererea de inscriere pentru a urma aceste cursuri se face si in baza dovezii de plata.

Managerul de Proiecte Prim Ajutor, din cadrul Crucea Rosie Romania, Vladut Mihalache, a oferit cateva lamuri foarte importante!

“Cadrele didactice care finalizeaza cursul obtin o diploma recunoscuta la nivel international care sa ateste competentele dobandite, alaturi de 5 credite profesionale transferabile.

Ce invata practic dascalii in acest modul?

  • Cunoasterea si aplicarea principiilor de baza in acordarea primului ajutor
  • Cunoasterea  si aplicarea tehnicilor de suport vital de baza la adult si copil si utilizarea defibrilatorului extern semiautomat
  • Cunoasterea si aplicarea tehnicilor de acordare a primului ajutor de bază pana la sosirea echipajelor de interventie in urmatoarele situatii: corpi straini in caile respiratorii, hemoragii, fracturi, plagi, arsuri, degeraturi, hipertermie, hipotermie, muscaturi de insecte si animale, inec, electrocutare
  • Cunoasterea si aplicarea tehnicilor de acordare a primului ajutor in caz de urgente medicale:  dureri toracice, atac vascular cerebral (AVC), diabet zaharat, alergii, soc, lesin,deshidratare, convulsii, intoxicatii, otraviri

Cursurile sunt tinute de formatori acreditati (angajati sau voluntari in cadrul Crucii Rosii Romane) in fiecare judet al tarii, intr-un spatiu acreditat si urmand toate rigorile unui curs de instruire pentru cadre didactice. 

Cine plateste aceste cursuri? In functie de situatie, cadrele didactice sau institutia de invatamant sunt responsabile de achitarea taxei catre CRR.”

Atentie! Participarea la aceste cursuri nu izestreaza pe nimeni cu competente medicale, insa notiunile dobandite pot fi face diferenta intre viata si moarte de multe ori.

ordin ministru“Persoanele care participa la cursuri de prim ajutor invata atat manevrele necesare, dar si managementul unui accident, astfel ca pot stabiliza victima pana la sosirea echipajelor specializate (ambulanta, pompieri, politie etc).

In multe situatii, primele minute de la producerea accidentului pot face diferenta. Iar daca vorbim despre copii, cu atat mai mult este nevoie sa se dobandeasca aceste cunostinte, acestia fiind mai predispusi accidentelor la locul de joaca din cauza neatentiei sau a curiozitatii.

Cursurile organizate de Crucea Rosie Romana sunt cursuri de prim ajutor premedical. Oamenii sunt instruiti cum sa salveze sau sa imbunatateasca starea unei victime pana la sosirea echipajelor specializate cu ce material au la indemana sau cu o trusa de prim ajutor standard, fara a folosi medicatie sau echipamente profesionale.” (Vladut Mihalache, Manager Proiecte Prim Ajutor CRR)

Conform datelor oficiale transmise, Societatea Nationala de Cruce Rosie din Romania organizeaza cursuri standard de prim ajutor din anul 2009, iar in cadrul acestor cursuri organizate de filiale au participat si profesori. “Un numar tot mai mare a solicitat informatii despre cursuri in urma carora sa fie beneficieze si de credite profesionale transferabile. In urma acestor cereri, SNCRR a inceput parteneriatul cu MENCS prin acreditarea pentru organizarea de cursuri speciale pentru profesori.” (Vladut Mihalache, Manager Proiecte Prim Ajutor CRR)

In anul 2015, 15.374 de persoane au absolvit cursul de prim ajutor de baza cu plata si 8.158 de persoane au absolvit cursul de prim ajutor de baza gratuit, dintre care 3.380 voluntari de Cruce Rosie.

Cum ar fi ca toate cadrele didactice sa poata beneficia de cursuri de prim ajutor in mod gratuit, pentru siguranta copiilor nostri la scoala sau la gradinita?

Despre campania mea de constientizare si responsabilizare in invatamantul preuniversitar am scris aici.

Sharing is caring!