Scrisoare catre mama intaiului meu nascut

Draga mea,

Incerc sa nu te cert si nu-ti reprosez lucruri, ci doar sa punctez citeva idei pe care le-am observat vizavi de noi doua, in scurta perioada de cind am devenit mama pentru a doua oara.

Ar fi trebuit sa te pregatesti mai mult pentru venirea copilului in viata ta. Nu e de ajuns sa ti-l doresti si gata, totul vine de la sine. Da, se activeaza ele instinctele materne, stii ca-l vei iubi inainte de a-l fi conceput chiar, dar mai e ceva de lucrat: capul! Mintea ta trebuia sa fie mai pregatita pentru asta. Si acu n-am sa ma laud cu sedintele mele de terapie, dar nu cred ca ti-ar fi stricat citeva.

Poate ca daca n-ai fi schimbat atitia medici obstetricieni pina sa-ti fie unul pe plac, ai fi ales mai bine si ai fi avut timp sa construiesti o relatie de incredere reciproca, in care sa poti fi si tu ascultata cind ar fi venit vorba de cum doresti sa nasti. Cu argumente logice si pertinente, care ti-au venit in minte la luni dupa ce a venit copilul pe lume, ai fi putut infrunta chiar si medicul care ti-a facut, fara drept de apel, operatia prin care ti-a smuls pruncul din tine!

La fel de bine, ai fi putut sa alegi tu insati maternitatea in care vei naste, nu medicul care s-a dovedit a fi, ulterior, ahtiat dupa cine da mai mult! Pentru ca doar tu ai fi putut sa gasesti un loc in care sa ti se respecte dreptul de a-ti tine la piept bebelusul indata ce amindoi ati fi fost apti pentru asta, nu dupa ore intregi de rugaminti si hraniri repetate cu formula fara sa ti se ceara permisiunea!

Odata ajunsi acasa, ai fi putut sa simti si atingi bucuria, nu stresul si incrincenarea unei lauze care n-a mai crescut copii, bombardata din toate partile cu informatii care mai de care mai nepotrivite tie si nou nascutului sau chiar invechite.

Si ai fi fost mai relaxata daca lasai naibii caietul ala in care notai ce si cind a mincat bebe, inceput inca din maternitate. Un pic mai sigura pe tine si pe corpul tau de ai fi fost, ai fi avut suficient lapte si pentru tripleti, nu doar pentru unul. Si daca ai fi avut mai multa incredere in copilas ai fi incercat diverse modalitati de a-l adapta la sin, nu doar clasica pozitie care s-a dovedit cea mai dureroasa.

Ai vazut ca un nou nascut doarme mult. Doarme dus, si nu cu liniste deplina. Ai fi avut timp sa faci o multime de lucruri pentru tine, caci ajutoare ai avut, Slava Domnului, ca si mine acum. Daca nu s-ar fi stirnit panica cronomentrului pe somnul micutului ai fi putut sa maninci linistita, sa bei multe lichide, sa faci un dus in tihna, ba chiar sa te speli pe cap si sa-ti dai o oja pe unghii. Ohoo, sau ai fi putut sa vezi un film sau sa dormi! Nu ca ma laud, dar sa stii ca eu poat face asta chiar si cu doi copii acum. E foarte solicitant, dar nu imposibil. Of, daca un pic ti-ai fi reparat si tu creierasul ala si problemele adinc indesate in cotloane de suflet!

Si sa-ti mai spun ceva, dar acum chiar cred ca te oftici. Ai fi avut timp in toata perioada asta de bebelus mereu pus pe somn si dibuitor de umbre sa faci mai mult de un masaj. Serios, doar unul ai facut?! De asta erai asa de epuizata seara la baie, te dureau toate, pentru ca mai apoi sa ai impresia ca nici lapte nu mai ai pentru masa copioasa de dinainte de somnul de noapte? Sa stii ca erau persoane in casa aia in a caror brate copilul tau s-ar fi linistit daca se trezea sau avea vreo crampa!

Aa, si apropo de baie- ce era cu panica aia, in care bebe plingea, aruncai cu apa pe el, te sufocai tu de plinsul lui, pentru ca apoi sa bifezi ritualul punct cu punct pina picati lati si tu si el? Nu statea nimeni sa contorizeze daca i-ai bagat betisorul nu stiu cum, in nu stiu ce ureche sau nara si toata lumea ar fi fost mai fericita, iti garantez!

cele doua inimi

Ma opresc aici, pentru ca repet, eu sint mama de putina vreme si am putini termeni de comparatie deocamdata. Promit sa revin indata ce mai am sa-ti spun citeva! Totusi, copilul tau, devenit intre timp copilul meu, a crescut frumos, e sanatos si intelept. O sa-ti acord si tie dreptul de a fi mindra ca l-ai crescut. Sper insa, cu cel de-al doilea, sa ma descurc singura! Fara suparare, dar am deveniit o varinata mult imbunatatita a ta. Permite-mi sa ma desprind de tine fara resentimente!

Advertisements

Copiii NU apartin parintilor!

Ci lor insusi!

Se spune ca ei ne aleg sa le fim parinti, sa-i crestem in functie de nevoile lor si sa-i ghidam sa ajunga unde isi doresc in viata. Sint convinsa ca vin si cu cite o lectie pentru fiecare dintre noi. Dar asta nu presupune sa ne traim viata prin ochii lor, sa ne realizam visurile neimplinite prin ei sau sa recuperam ceva din ce n-am facut la timpul potrivit, facindu-i datori sa ne ofere bucati din viata lor.

Nu e corect sa-i impovaram cu fricile noastre, cu sentimentele noastre de vinovatie poate exact in momentele lor de rascruce, cind ei ar trebui sa fie primul plan, sa simta ca doar ei conteaza si ca sint, intr-adevar, cele mai importante fiinte macar pentru parintii lor.

Generatii dupa generatii s-a mers in tandemul asta nefericit, in care copiii (deveniti adulti intre timp) erau nevoiti sa ramina linga parinti si nu erau lasati, pare-se, sa-si creasca proprii copii- dar fara regrete pentru ca oricum aveau sa-si creasca nepotii. Cind se rupe lantul asta traditional se creeaza o drama, e mai ceva ca marea Schisma acolo. Copilul care indrazneste sa rupa visul parintelui devine rebelul nerecunoscator si intreaga familie din spate sufera. Vorbim despre copilul trecut acum mult de adolescenta chiar, intrat de ceva timp in perioada adulta, pe care nu si-o poate recunoaste decit siesi.

Eu mi-am tratat copilul cu respect din prima zi si am tinut cont de nevoile lui. I-am vorbit de cele mai multe ori ca unui om mare, chiar si atunci cind el scotea doar sunete si parea ca se uita in ochii mei sau pe pereti pierdut in astrofizica sau energii nucleare. Si usor usor primesc la schimb acelasi respect neconditionat, fara sa simt ca eu sint aia mare si ca merit, by default.

Nu, nu consider ca am facut sacrificii pina acum, am ales constient sa-mi petrec alaturi de si cu el ultimii trei ani. Poate am luat decizii si in functie de el, viata de femeie si de cuplu se schimba, nu are cum sa ramina la fel- se vede fizic, numeric vorbind! Sau poate vor fi si sacrificii, dar ultimul lucru pe care ma gindesc sa i-l reprosez ar fi acesta. Sau deja traditionalul “cite am facut eu pentru tine”!

Stiu sigur insa ca nu, nu visez sa-mi cresc nepotii la batrinete! Sint atit de impacata inca de pe acum sa avem vieti diferite, familii distincte si cai care sa se intretaie firesc, natural, la momente potrivite, fara sa ne inghesuim unii peste altii. Visez sa ma plimb si sa vad lumea, alaturi de sot sau de prietene, cum mi-o fi norocul dictat de Sus!

4 generatii

Multumesc parintilor mei si celei care m-a crescut ca ma invata zi de zi in ultima vreme care-i treaba cu respectul reciproc, mai ales ca mi-am amintit de curind si virsta mea din buletin. Acus se schimba iar:) Desi in generatiile trecute se vorbea de faptul ca raminem copiii parintilor pina la final, eu zic ca trebuie sa mai si evoluam si sa ne tratam respectuos, ca de la adult la adult!

In asteptarea noii aventuri

Doamne, ce-i cu pledoaria asta pentru cezariana pe toate drumurile, la cerere, cu programare ca la dentist? Dar nu imi scot o masea stricata, la naiba, imi astept copilul perfect sa facem cunostinta pe lumea asta!

Da, am o prima nastere soldata cu cezariana la cald, pe care o regret prin toti porii! Eram deja la al cincilea medic, mi-am pus toata increderea in dinsa si nu am mai cerut alte pareri. Desi ar fi trebuit! Putem cauta si zece doctori daca trebuie, pina sa ne fie bine! Acum, in prag de a doua livrare, m-am setat pe naturala, dar cunosc riscurile foarte bine si sint impacata fie ce-o fi!

Dar de ce deodata lumea mamicilor s-a impartit in doua tabere clar distincte, unele pro nastere naturala, alte pro cezariana, fara cai de mijloc, fara drept de apel, fara sa mai existe posibilitatea unor discutii libere si deschise?

Eu nu fac lobby pentru niciuna dintre variante, deocamdata oricum cunosc doar un fel din cele doua experiente. Nu condamn pe nimeni, le respect pe femeile care isi pot asuma deciziile, dar sa fie ale lor, am prietene care impartasesc alte crezuri decit ale mele.

Dar vreau sa argumentez de ce nu cred ca operatia de cezariana e cea mai buna alegere daca nu exista vreun motiv serios care sa tina de sanatatea mamei sau a copilului. Cel putin asa a fost la mine:

– rahianestezia, pe care am simtit-o prima oara in viata, m-a dus in prag de atac de panica

– sa-ti vezi picioarele ridicate in aer, doar ca sa te asigure ca le mai ai, desi nu le simti, iti creeaza o stare cel putin ingrijoratoare

– copilul mi-a fost smuls practic din mine, fara sa simt firescul desprinderii noastre. Sint de parere ca asta a dus la niste bube in capul meu, tratabile in timp ce-i drept, dar nici copilului nu i-a fost prea bine, caci ei chiar au nevoie de trauma si stresul nasterii

– in sala de operatii am fost singura, printre straini, caci na! e cimp steril si e interzis oricaror alte persoane din afara

– abia mi-am simtit copilul obraz in obraz dupa care mi l-au luat fara sa stiu ce se intimpla si m-au adormit sa ma coasa

– in urmatoarele ore am stat pe hold in terapie si cu chiu cu vai, cu insistente mi s-a adus bebelusul doar de doua ori. Dar gata hranit, desi era bine cunoscuta dorinta mea de a fi alaptat exclusiv. Am omis sa precizez ca am nascut intr-un spital privat, de aici si “pretentiile” mele aproape nejustificate, nu?!

– atacul de panica a continuat si in terapie, caci tot trageam de flescaiturile de picioare doar doar oi incepe sa simt ceva

– doare ca naiba! doua saptamini am mers cocosata si mi se facea rau constant de la statul in picioare, de la plinsul “inexplicabil” al copilului, de la greutatea lui bebe etc

– a fost foarte complicat sa-l manevrez pentru pozitionarea la sin

– muschiul ramine unul taiat, n-o sa se mai recupereze vreodata, cicatricea nu e neteda, ci plina de aderente (ca am fost “incapatinata” sa tin in brate botul de 3 kile jumate si uite asa ne-am stricat unul pe altul), zona ramine meteo sensibila

– de lactatie.. nu ma pling, ba chiar a fost si peste, cu o furie a laptelui instalata de cum am ajuns acasa.

– ingrijirea operatiei e un chin si timp pierdut, cind ai asa putina vreme pentru tine cind bebe doarme! Ai putea, de exemplu, sa… dormi si tu, mama ce esti, in timpul asta, in loc sa-ti oblojesti rana!

Din pacate, decizia pentru felul nasterii a fost luat de medic, mi s-a inclestat gura la momentul cu pricina, chiar daca aveam pregatit mare parte din tot tacimul: membrane nu fisurate, ci rupte de-a binelea, travaliu de vreo sase ore, restul de col si dilatatie nu stiu prea multe ca nu s-a mai sinchisit sa evalueze. Probabil a facut-o pentru bani, caci motivul invocat nu reprezenta niciun pericol pentru copil cu aceste date ale ecuatiei. Dar asta a fost, nici nu vreau sa ma mai gindesc! Am schimbat doctorul pentru a doua sarcina, fireste!

Ideea e ca sint de parere ca mama, doar mama are dreptul sa aleaga, ea isi cunoaste corpul si poate, deja, copilul! Nu trebuie sa se lase influentata de nimeni- nici de alte mame, nici de specialisti de parinteala, nici de asistente, nici chiar de medici, daca sanatatea/viata amindurora nu este pusa in pericol! Trebuie sa se gindeasca la mult mai multe aspecte decit la “confortul” de moment (daca putem numi confortabila vreo operatie). Da, nu mai e stresul, asteptatea, emotia, induratul greutatii pina la termen (caci da! e fooooarte greu de dus, dormit, mincat, respirat, mers etc dupa 38 de saptamini)! Apoi, sa nu mai vorbim de copil care, in majoritatea cazurilor, foloseste zilele alea in plus pina la termen sa mai ia in greutate, sa acumuleze grasime pentru a-si putea regla temperatura corpului cind o scoate nasu-n lume, sa-si mai pregateasca plaminii, sa-si mai dezvolte creierasul, maruntisuri din astea!

Mesaj catre bb2- poti sta cit doresti la cuptor, pina vei fi crescut suficient, sint aici ca sa-ti ofer asta si te astept cu emotie!

Urasc diminetile!

De fapt, urasc sa ma trezesc cu noaptea-n cap!

Se spune ca daca esti nascut dimineata, esti o persoana matinala. Ora nasterii mele ar fi in jur de 5 a.m. Eu cred ca cercetatorii astia m-au sarit din sondaje sau ar trebui sa ma ia ca studiu de caz.

Dupa ce aman alarma la nesfarsit, sint bine in primele zece, hai maxim 30 de minute, dupa care pic! stari de rau, mi se lipesc pleoapele, vreau sa maninc si nu orice, ci dulce, dupa care mi se face rau. Colac peste pupaza, dupa ce mai sint doar citeva zile/saptamini pina sa nasc si ar trebui sa ma odihnesc cit mai pot, ne-a pocnit incercarea de gradinita pentru cel mare. La care se mai adauga si desele mele treziri nocturne fie pentru baie, fie pentru a calma arsurile cauzate de reflux.

Daca tot avem posibilitatea, multumim Domnului, de a nu depinde de nimeni si a ne face programul dupa bunul plac, basca copil care nu s-ar trezi mai devreme de 8 si jumatate, de ce ne place sa ne chinuim singuri? Oare nu exista gradinite cu program scurt 12-16 sau ceva de genul? Stiu ca majoritatea ma uraste macar pentru gindul asta, dar intentia mea e cit se poate de reala! Iar copilul ma mosteneste suta-n mie. Da fapt pe amindoi, caci nici tatal n-a fost vreodata vreun matinal:) Nu stiu daca si asta ne-a afectat procesul de adaptare la gradinita, cert este ca prima data l-a vizitat o febra 39 fara motiv, pentru ca apoi mucii si tusea sa ne impiedice si sa vizitam astfel de locatii. Well, tot raul spre bine- si eu si el am scapat de-un stres, caci oricit de benefic ar fi si plinsul in unele situatii, eu tot nu sint de acord cu fortarea copilului pentru intrarea in comunitatea. Apoi, am scapat, cel putin pentru moment, pina vede lumina zilei bb2, de trezirile extrem de matinale.

Interzis la peste!

Nu la pescuit, ci la mincaruri din sau cu peste! Din pacate, baietelul nostru are o alergie severa la orice preparat din peste, iar simpla atingere la nivelul gurii sau chiar mirosul puternic ii poate provoca reactii ingrijoratoare.

Dupa inceputul diversificarii, spre 9 luni chiar, am introdus si acest produs in alimentatia sa. Nu am observat pe moment nicio modificare a starii copilului, fie ea si fizica, asa ca nu ne-am facut probleme. Insa, la urmatoarele incercari a refuzat constant orice masa de peste. In afara de o tentativa aproape esuata, cu pastrav la gratar undeva dupa 1 an, la doi ani am descoperit de ce organismul lui ii trimitea semnale sa se fereasca de acest aliment.

Se intimpla de ziua mea, la un restaurant- eu mi-am comandat peste, el minca un gratar de pui. Il hraneam si incercam intr-un fel sa mincam impreuna. La un moment dat am folosit din greseala furculita mea pentru a-i da o bucatica de pui. Incercasem sa evit sa le amestec din cauza mirosului, credeam eu. In citeva secunde, max 30, buza lui superioara a inceput sa capete proportii gigantice. Acuza si dureri in zona limbii. Umflatura crestea in timp ce ma uitam la el. Am incercat cu apa, gheata, o crema de plante pe care o tineam la mine pentru muscaturi de insecte… nimic. Se tot umfla! Am plecat spre spital, am sunat pediatrul. Ni s-a spus ca e reactie alergica. Nu intelegeam la ce… Am tot facut si refacut filmul evenimentelor pina sa ne dam seama ca de vina ar putea fi pestele. Am fost norocosi, caci a fost vazut de medic abia in vreo ora (era duminica seara). Norocosi ca nu a inghitit alimentul problema, pentru ca se pare ca asa ceva ar putea fi letal. Ni s-a confirmat ca e vorba de alergie la peste in momentul in care am mai gatit asa ceva in casa. Prima oara chiar a atins pestele si a patit acelasi lucru, apoi doar mirosul puternic i-a provocat mincarimi in zona fetei si s-a lasat doar cu mici umflaturi superficiale. De atunci, la noi nu se mai prepara asa ceva!

Cit despre tratament, picaturile antihistaminice sint de baza. Apoi, in cazul inflamatiilor la nivelul limbii si a buzei ni s-a recomandat chiar si un corticosteroid. Insa, am fost avertizati sa purtam in permanenta la noi si adrenalina, care poate fi administrata si de parinte, in functie de greutatea copilului. Intre timp, am descoperit un produs special pregatit pentru astfel de cazuri, destinat exclusiv copiilor (exista si in varinta pentru adulti), pe care vreau sa-l impartasesc cu toata lumea, pentru ca poate face diferenta intre viata si moarte pina la sosirea Ambulantei. Nu am cunostinte ca s-ar comercializa la noi in tara, dar cred ca poate fi adus pe comanda. CREIONUL MINUNE NU NE LIPSESTE IN NICIO DEPLASARE!

https://www.youtube.com/watch?v=EN83hen4D-Y&app=desktop