Și părinții mint câteodată (?)

Poate doar prin omisiune. Cel puțin în ceea ce mă privește.

Sunt recunoscătoare pentru programul meu flexibil zi de zi! Oricât ar fi de greu lucrul pe cont propriu, oricât mai visez câteodată la un job normal, cu venit si program fix și previzibil, nimic nu se compară cu libertatea de a-ți face programul cum vrei și știi mai bine în primii ani de mămicie.

Serba vesel

N-am mai fost de multă vreme la grădiniță la ora prânzului. Atâta bucurie pe fața unui copil nu cred c-am mai văzut! Și știu despre ce vorbesc, că eu cred că s-a inventat vorba “a te bucura ca un copil” după reacțiile băiatului meu cel mic. Și nu pentru că am venit să-l iau a chiuit de veselie, ci pentru că așa i-am promis și m-am ținut de cuvânt! De altfel, acestea au fost primele cuvinte când mi-a sărit în brațe: “Ai promis! Și ai venit înainte de ciorbă”. Well, long story short, ciorba verde de la grădi nu e demnă de papilele lui gustative:)

Copiii mei spun mulțumesc și când le aud șoptit Te iubesc!, așa de tare insist pe unele chestii pe care le consider bază în educația lor! Dar mai mult decât atât, mă bazez extrem de mult pe puterea exemplului. Nu i-am mințit niciodată. Nici măcar când erau mititei și aș fi putut să mă fofilez din casă, eventual să le zic că mă duc până la baie și să revin după ore bune.

-Mai stai un pic cu mine

-Nu pot, puiule, trebuie să merg și eu la birou. Uite, te așteaptă colegii la joacă.

-Bine, du-te și stai la mașină și mă aștepti!

-Vrei tu să mă auzi că-ți spun asta?

-Da, du-te și așteaptă-mă la mașină! Zi așa!

-Ok, mă duc la mașină.

-Bine, știu că mă păcălești și că nu stai acolo…

Cam așa decurg discuțiile cu cel mic în unele dimineți.

Desigur, pentru că nu avem de ce să ne ascundem de copiii noștri. Poate sunt treburi de oameni mari, poate că par că nu înțeleg, poate e mai ușor să ieșim din casă sau mai apoi să plecăm cu zilele fără să le povestim nimic din programul nostru de adulți, poate că e mai comod să nu cari tona de vinovăție pe umeri doar că i-ai văzut lacrima pe obraz înainte să-ți spună pa. Dar nu e ok deloc să-l minți, se va simți exclus, abandonat, îndurerat, ba chiar mai mic decât este!

Să luam de ex. un copil plecat pentru prima oară de acasă- cu bunicii, în tabără, fie chiar și într-o scurtă excursie. Este posibil să sară doar în brațele unuia dintre părinți când revine! Pentru că e preferatul lui și cel care-l alină de obicei? Nicidecum! Copilul este cel mai încântat de prezența părintelui care de obicei nu are timp să stea de vorbă cu el, care nu prea se joacă cu el, cu care comunică cel mai puțin. Pentru că a ajuns sa aibe mai puțină încredere în acesta, nu era singur că îl va găsi acasă, nu știa nimic din programul lui de obicei. Este părintele care i-a spus de-a lungul vremii că se duce până afară și nu s-a mai întors cu zilele. Este cel care i-a promis că se vine să-l ia acum, în câteva ore și a venit pe înserate Este cel care îi amintește veșnic că e mic sau nu e în stare să-și lege șireturile. Despre celălalt părinte, pe care doar l-a îmbrățișat în treacăt… în părintele acela copilul are încredere, știe sigur că-i va fi acolo, oricând și oriunde în drumul său.

Să devii acel părinte este un întreg proces, deloc ușor și pe alocuri dureros. Și nu doar mamele au aceste super puteri! Orice părinte poate fi stâlpul de încredere pentru copilul său.

Daca ți-a placut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook.

Advertisements

3 nunți și o înmormântare

Sau cum mi-am dat seama că nu mai am vârsta potrivită pentru 600 de km în aceeasi zi. Adică un dus-întors de acasă până în locurile de unde mă trag.

Izabela nunta

Doar de patru ori m-am văzut cu familia extinsă în ultimii șapte ani. La trei evenimente fericite, unde am dansat de ne-au sărit pingelele, până dimineața, când destine crude s-au unit întru vecie. Și ieri. Când am jucat cu toții cronica unei înmormântări așteptate, când tot pentru vecie am spus și un rămas bun. Chiar și aici, tot am mai făcut câte o glumă și am mijit zâmbete în colțul gurii. Pentru că suntem tare frumoși. Împreună. Cu fiecare an mai schimbați, mai mulți sau mai puțini, mai proaspeți sau mai încărunțiți, mai cunoscuți și mai apropiați. Dar așa mi-e ciudă că îi văd atât de rar, că am ratat reuniuni, întâlniri, momente pe care le văd mai apoi doar în poze.

Și nu sunt singura. Tot mai multă lume în jurul meu se plânge că nu-și mai vede familiile cu lunile, unii cu anii. Suntem atât de prinși în rutina zilnică, în activități programate, prea multe lucruri de făcut, de văzut, de cumpărat! Sinistrați la job, îmi spunea odată un prieten că suntem. Visăm cariere, notorietate, averi, vrem ce-i mai bun pentru copiii noștri, deși ei nu-și doresc decât să ne petrecem timp cu ei. Să ne vadă și să ne simtă fizic, nu în poze sau la telefon sau în jucăriile scumpe pe care le aducem seara în compensație. Ne vrem părinți perfecți, care dăm bine la public, pentru că putem face tot, chiar dacă uităm să mâncăm în ziua aia. Sau chiar să respirăm uităm de cele mai multe ori. Și timpul trece, și abia când pui poză langă poză observi schimbările, pentru că nu ai fost acolo să le trăiesti.

Sunt atâția oameni care nu au fost binecuvântați cu familii frumoase și numeroase. Și culmea, fix cei care le au, nu le prețuiesc.

Adu-ți aminte drumul spre casă, oriunde ar fi ea și asigură-te că treci mai des pe acolo!

Daca ți-a placut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook.

Misiunea mea

Se spune că și dacă ajuți o singură persoană prin ceea ce faci, este bine, mergi înainte!

baloane de sapunCând împărtășesc din experiențele mele, mă feresc să dau sfaturi sau să mă prefac atotștiutoare.   Știu sigur însă că întotdeauna vor fi părinți care se vor simți la fel de neînțeleși în anumite situații, cum am fost și eu, și tu, și el, și ea.

Am primit zilele trecute un mesaj care m-a emoționat până la lacrimi. O putere și o forță incredibilă m-au făcut să stau și mai dreaptă în misiunea mea.

Mulțumesc, draga mea A., mă înclin!

“Să știi Iza, că tot ce cunoști tu, toate gândurile bune către noi, pe care le așterni în scris… ajută mai mult decât îți poți imagina! Sunt situații când cred că nu sunt mamă bună pentru E. Sunt zile când sunt la pământ, mi-ar placea și as avea nevoie de ajutor mai mult, dar atât pot! La început eram toată cufundată în Internet și cărți despre parenting, creșterea copilului, diversificare, însă nu e ok. Erau zile când vedeam pe anumite grupuri cum toate mamele se lăudau că gătesc cel mai sănătos, toate sunt cele mai perfecte mame și eu mă simțeam tare prost.
Aveam zile când eram extrem de obosită, mă simțeam oribil că îi dădeam un pufulete de la organix sau un biscuite. Că deh.. toate faceau super mega home made biscuiți și se băteau cu pumnul în piept peste tot că nu ar da niciodată copilului nici măcar un biscuite de cumpărat.
Am încercat să mă organizez cum am putut și tot am dat greș. Și asta pentru că nu mi-am ascultat instinctul și eram foarte încordată să fiu perfectă! Prea multă informație, culeasă poate de unde nu trebuie, strică. Uitam să fiu EU, mama lui E.! Am renunțat la toate astea și m-am relaxat, m-am liniștit și îl cresc pe E. așa cum știu eu și cum cred eu că e cel mai bine.
Oameni suntem și nu putem fi perfecți 24 din 24, dar pentru E. eu chiar cred că sunt cea mai bună mamă❤
I love you pentru tot ceea ce ești și ce faci!
Ești un exemplu pentru noi toate!”

Vă aștept și pe voi! Găsiți detalii despre cum putem lua legătura aici.

Puteți alege să fiți informați despre ce mai scriu printr-un simplu click pe butonul Follow.

35 going on 20

După ce am pasat gripa cu grație, anul acesta, către copiii mei, medicul lor pediatrul m-a întrebat cam ce simptome am avut, să înțeleagă cum se simt piticii. A trebuit să stau să mă gândesc un pic, să analizez, să dau timpul în urmă, să văd ce-am făcut în ultimele zile… Deși mi-au ars ochii în cap, abia am prins câteva ore de somn noaptea, cu nasul copt și sinusurile bocnă, cu febră ca la carte și dureri musculare, n-am prea avut vreme și nici n-am vrut să dau importanță simptomelor.

IMG_2629Pentru că în ultima vreme #amtimp doar pentru lucrurile bune si benefice în viața mea. Nici analize nu prea mă preocup să fac, decât pe cele de bun simț. Un Papanicolau, o ecografie mamară, testări pentru tiroidă pot salva vieți de chin făcute la timpul lor.

Analizele de sânge făcute la finele anului trecut au avut un rezultat uluitor pentru mine. Nici un bebeluș născut la termen dintr-o mamă sănătoasă nu cred ca bifează absolut toate valorile în limite normale. O hemogramă completă, markeri de ficat, indici de colesterol, hormoni revelatori în funcționarea tiroidei- nimic îngrijorător și totul între valorile minime și cele maxime.

Iar acesta este rezultatul disciplinei pe care mi-am impus-o în stilul de viață. Și nu mă refer la stricteți militărești, atinse cu greutate, ci la un stil de viață care i se potrivește mănușă organismului meu.

În urmă cu trei ani, după ziua unei prietene și o vizită la cofetărie, care a avut efecte devastatoare asupra siluetei și așa afectate serios de două sarcini, am hotarât să iau măsuri. Despre Rina 90 și transformarea mea am scris aici.

*Alimentația sănătoasă nu e doar dietă!

Masa mea de dimineață conține doar fructe și semințe sau nuci crude, iar gustul cafelei este ușor îmbunătățit de un strop de lapte de cocos. Din când în când mai mănânc un iaurt fără prea multă grăsime, în care las la înmuiat musli. Musai fără zahăr, deși sunt puține branduri care oferă așa ceva. Seara nu manânc fructe, maximum le pot pregăti drept gustare în timpul zilei, în loc de clasicile ronțăieli sau merdenele.

Apropo de zahăr, nu mi-am propus să-l scot din alimentație, dar mi-am educat gustul încât ceea ce odată găseam a fi un desert pe placul meu, acum mi se pare extrem de dulce. Sunt mare fan ciocolată neagră acum, sirop de agave, sirop de arțar.

Alte două mese principale pe zi mai sunt pe lista mea de priorități- prânzul și cina. Nu tot timpul însă reușesc să le bifez pe ambele pe zi, dar lucrez la aspectul acesta. Felurile mele de mâncare sunt disociate pe mese. Adică fie consum proteine, fie alimente care conțin amidon, ba chiar nu fug de carbohidrați!

Iată câteva exemple:

Proteinele Carne, ouă, lactate- le voi combina mereu cu legume, în niciun caz cu cartofi, orez, mazăre. Adica și dacă manânc în oraș, la restaurant, le cer să modifice porțiile afișate în meniu, iar veșnicii cartofi, de ex, îi cer înlocuiți cu broccoli sau sau legume gătite la grătar și stropite cu ulei de măsline și usturoi. Nici măcar la ciorbă de găină sau de vită nu mai pun cartofi la fiert. Doar la cea de legume, dar care nu are prea mult succes la mine în casă. Până și găluțtile, de exemplu, le fierb separat! Iar la Mc’ dacă mai greșesc și ajung, niciodată nu iau meniu complet. Ori doi cheeseburgeri, ori două porții de cartofi. Asta e, mai și greșim, oameni suntem!

Leguminoasele Orezul, cartofii, mazărea, porumbuk, lintea, năutul, fasolea nu le mai gătesc decât acompaniate de alte legume neutre (ceapă, ardei de toate culorile, dovlecei sau zucchini, morcov și alte rădăcinoase). Fără carne.

Am învățat de exemplu să gătesc ardei umpluți cu orez și ciuperci, să fac tocăniță fie de carne, fie de cartofi, cu muuultă ceapă și ardei gras.

Carbo Spuneam deja că am eliminat adaosurile gen biscuiți, produse de patiserie sau mai știu eu ce alte bombe calorice. Nu fug însă de pâine. Iar pastele nu lipsesc din alimentația mea. Pentru că pur și simplu îmi plac. Dar ideal este să le mâncăm pe acestea fie stropite cu puțin ulei de măsline, usturoi, măsline, legume, fie cu sos roșu, dar fără carne. Știu, carbonara sau bolognese mă fascinau și pe mine cândva, dar cum spuneam, gusturile se educă.

Singurele excepții de la care nu mă pot abține și pe care nu am să le gătesc/mănânc altfel sunt chifteluțele (carne și cartofi la grămadă) și sarmalele (orez și carne).

apa.jpgApă. Multă apă. Plată sau chiar carbogazoasă. Te asigur că îți taie senzația de foame, de dulce, de chef de ronțăit prostii, chiar dacă stai pe scaun cu orele, la birou sau în trafic. Pentru cazuri extreme am în permanență cu mine miez de floarea soarelui sau de nucă crud, caju sau migdale neprăjite, merișor (fără zahăr, stafidele nu-mi mai plac după a doua sarcină, habar n-am de ce), ba chiar o tabeltă de ciocolată neagră sau resturi de batoane cu cereale de la copii. Fără zahăr. Am mai spus cumva asta?

* Îngrijire corporală.

Putem vorbi de săli de fitness sau de aerobic, dar nu sunt printre favoritele mele, deși mă tentează. Am ales să fac Xbody la un salon intim, cu atmosferăplăcută, unde am beneficiat și de alte tratamente corporale gen cavitație, ultrasunete și masaj endermologic- preferatul meu! Pentru că s-au axat pe aparate de remodelare corporală, când mi se pare că am mai puțin timp decât de obicei, dar vreau să fac ceva exerciții, apelez la un produs de tonifiere musculară portabil, pe care l-am și promovat pe tv cu mare drag la începutul anului.

* Îngrijire sufletească și morală.

Fie că vorbim de psiholog, terapeut, consilier, coach, preot, fiecare dintre noi suntem datori să ne preocupăm de bunăstarea si de echilibrul nostru psihic și sufletesc. Abia când ne vom simți bine în pielea și mintea noastră, când nivelul de încredere în sine este pe un trend ascendent, când vedem viitorul prin prisma unui trecut asumat, abia atunci începem să ne trăim viața cu adevărat.

Am patru ani de psihanaliză în spate, am un life coach personal de aproape un an, sunt consilier pentru dezvoltare în devenire. Citesc mai mult decât am facut-o în anii de școală. Cresc generații viitoare, și acasă, dar și la clubul pentru copii pe care l-am fondat.

Avem zeci de motivații deci pentru care să descoperim și să ne însușim stilul de viață care ni se potrivește.

Daca ți-a placut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook.

De ciuda. De 14 februarie

Intaiul Valentine’s Day pe care mi-l amintesc mai clar e cel din clasa a opta. Si cum stateam eu protapita in varful patului, cu tricou rosu pe mine, incepe la Pro TV o emisiune din care nu mai retin decat ceva pupaturi si decorul- muuult rosu, inimioare, balonase, ghirlande, trandafiri.

Ratasem deja traditionalele felicitari Will you be my Valentine de la scoala (avem diriga de Engleza, asa ca eram la curent cu toate sarbatorile importate deja sau nu). Faceam astfel de felicitari in fiecare an, tin minte ca ne dadeam fete intre fete, adica eu indrazneam sa scriu doar fetelor, ca de primit n-am primit vreodata una. Asta desi intr-un top al baietilor pe categorii inventate de ei pentru fetele din clasa fusesem desemnata colega cu cei mai frumosi sani. Degeaba, nici asta nu m-a ajutat, caci profa de Istorie tocmai ma scosese in fata clasei si, dupa ce i-a spus lectia, mi-a amintit ca nu-i suficient sa fiu desteapta si blonda, daca nu slabesc! Pe cat m-a deprimat, pe atat m-a ambitionat.

Ah, am uitat sa precizez de ce stateam imbracata in rosu in casa. Nu ca sa sarbatoresc cu parintii de grasa ce eram, ci pentru ca aveam… varsat de vant!

Ca sa ma incurajez pesemne, mi-am zis ca Valentin asta e prea de tot sa ne spurce cu sarbatoarea lui, ca nu-i de mine, traditionalista si iubitoarea de Istorie a Romanilor.

Asa ca zis si facut, n-am avut parte vreodata in cei 35 de ani impliniti sa ma imbrace si pe mine cineva in ciocolata si petale de trandafiri, ca simbol al iubirii vesnice ce mi-ar purta-o! Si cam incepe sa-mi fie ciuda:) Ca ma trezesc mai romantica pe an ce trece.

Au incercat ai mei sa ma indulceasca intr-un an, cand mi-au facut ei cadou de Valentine’s Day. Mai ca-m plans de ciuda.

O singura data am primit un cadou gen 3 in 1, care ingloba toate sarbatorile de primavara, prilej cu care m-am indragostit iremediabil de Roma, povesteam pe atunci aici! Si pentru asta sunt recunoscatoare.

A fost totusi si un an cand Sf Valentin si-a spalat pacatele. A intarziat vreo doua zile fata de data lui din calendar, dar mi-a oferit drept cadou cei mai speciali fluturi in burtica- intaiele miscari simtite ale primului meu copilas.

Si totusi, despre ce ziceati ca e St Valentine?