Libertatea de a creşte prinţi

Parenting. Parentaj. Tot felul de denumiri pentru tot felul de curente de creştere a copiilor. De a ajuta în devenirea unor adulţi demni, buni, înspre perfecţi. Eu n-am fost vreodată la vreo astfel de conferinţă.

Am auzit că Reginele cresc prinţi.

N-am cunoscut-o pe Regina MAMĂ. Îi port inelul simplu, care avea un diamant mic, maro, IMG_7383cu o tăietură neobişnuită, cu faţete tăiate inegal. Am pierdut piatra şi m-am necăjit groaznic. Am simţit că am dezamăgit-o. Apoi am simţit-o şi m-a liniştit. M-a ajutat cumva să-l înfrumuseţez cum am ştiut eu mai bine!

Mă tot gândesc câtă putere şi ce fel de femeie să fi fost. Genă puternică sigur a avut!

Fată de la ţară, dintr-o familie numeroasă, cu mulţi fraţi şi surori. Mamă singură după doi ani. A reuşit să-şi depăşească condiţia şi devenea ea însăşi un intelectual de oraş. O balanţă echilibrată care i-a insuflat blonduţului schilod, câţiva ani cât a apucat să-l crească, o dorinţă nebună de viaţă. Dar să fie viaţă bună, fără să epateze, cu bun gust, cu drag de casă şi de femeia lui, cu iubire de copil plămădit din dragoste, cu concepţii sănătoase despre familia în care şi-ar fi dorit să-l facă mare. Nu l-a ursit cu prea mult noroc, din acela care să-ţi vină totul pe tavă, dar i-a dat o putere de muncă fantastică, care să nu cunoască vârstă, anotimp sau zi-lumină.

Generaţia noastră creşte numai lideri, deja aşezaţi pe piedestal. Parcă nu mai ştie să educe şi capete plecate când viaţa o cere, cu putere de a accepta şi alt loc în afară de primul sau chiar de a digera frustrarea când alţii au prioritate. Îi văd zi de zi. Pe stradă, în parc, la grădiniţă, la şcoală, la club…

Regina mea cu pălărie ştia că trebuie să crească un barbat. Şi-a pregătit puiul să zboare singur de mic, să razbată în viaţă, oricât ar fi fost de vitrege condiţiile. L-a lăsat orfan la vârsta cea mai dificilă. În adolescenţă ar fi putut să se rătăcească, dar valorile ei au fost adânc şi foarte atent plantate în anii împreună. Proverbialii şapte ani de acasă se vede că-şi au rostul. Atunci e momentul în care construim fundaţia pe care să ridicăm viitorul adult. A trecut cu brio prin liceu, prin facultate, a luptat să-şi facă dreptate când s-a simţit nedreptăţit. Şi-a făcut o familie frumoasă cu care se mândreşte şi după zeci de ani, a văzut lumea şi a gustat din bunătăţile ei. Şi n-a mai fost niciodată singur.

Mi-aş dori să am puterea şi norocul să-i citesc însemnările, scrisorile, dar încă mi-e teamă sa nu mă doară durerea ei. O astfel de persoană, din care se vede deja omul ce a rezultat, ar merita să dea sfaturi noii generaţii. Să ne spună câte ceva despre crescut copii. Aş asculta cu atenţie şi aş lua notiţe.

Cresc doi baieţi. Şi vor avea prinţese lângă ei!

Advertisements

24 de ore

Sunt zile și zile.

Câteodată fac atât de multe încât am impresia, dacă fac vreun bilanț mai spre apusul soarelui, că n-am făcut mai nimic. Ca să mă vindec complet de vinovăția asta implantantă atât de abil de multe situații din trecutu-mi glorios, m-am decis să le pun pe hârtie, cu liniuță de la capăt.

Mamă de doi copii de grupa mică și clasă pregătitoare:

Ora 00.00

Dacă am călcat în ceva norocos în ziua ce tocmai s-a încheiat, miezul nopții mă găsește deja în pat, visând la zilele când ma voi putea trezi iarași când am eu chef, chiar și în weekend. Da, căci ceasul lor biologic, de mine doar deformat de trezirile cu noaptea-n cap, nu-i lasă să doarmă mai mult de ora 7 nici în Sfânta Zi de Duminică!

IMG_3598Ora 05.45 (cu variațiuni pe temă începând cu ora 04.57- bioritm defect, clar!) Sună alarma, dacă apucă să sune si nu-s deja cu ochii cât cepele.

Cafea, deschis tv, scrolling pe telefon, închis tv să nu mă deprim cu noaptea fix în cap, spălat, machiat, aranjat păr, îmbrăcat.

Ora 06.30 Aprins lumina în toată casa, cu speranța că măcar azi se vor trezi de bună voie. Nu renunț nicând la această speranță, năzuiesc că atunci când îți dorești ceva din tot sufletul, tot Universul lucrează să se întâmple sau ceva de genul ăsta.

Ora 06.40 Încă mai sper.

Ora 06.45 Mă apucă disperarea, în prind pe primul care începe să se foiasca, îl avertizez gentil că urmează să-l îmbrac, apoi trec la acțiune. Liber, treci la baie! Neeext! Cu următorul procedez cam la fel, în funcție de cum s-a dozat norocul mâncat când eram mică. Sunt cazuri când unul decide să plece în pijamale si urmez acelasi procedeu de schimbare automată în mașină, în fața unității de învățământ.

IMG_6768Ora 07.00 Coborâm cu toții la masă. Mic dejun pe alese, pe culese, maximum două varinte ca să nu pierdem vremea, pachet pentru școală, verificat două ghiozdane, ascuțit creioane pe alocuri (nu că-i suflu în fund, dar mă relaxeaza activitatea!), pachet pentru școală (fi-v-ar laptele si cornul), ups am mai zis deja, dar mai bine double check, dus haine și bagaje la mașină, grăbit din cinci în cinci minute copiii, gen În doua minunte plecăăăm.

Ora 07.35 All a booooard! Copiii deja au învățat primele înjurături clasice de la mine, din trafic. Să nu cumva să audă prostii printre alte părți!

Ora 07.50 Lăsat primul copil la școală

Ora 08.00 Încep negocierile la masa rotundă. Dar azi cât stau? Dar de ce să rămân la grădi? Să știi că nu manânc nimic! Vezi că te țin strâns strâns de picior și o sa mă trimită doamna acasă, cu tine! (s-a întâmplat O data si nu mai scăpăm de precedentul ăsta) Bine hai să te iubesc! Staaaai, nu te-am pupat de țspe milioane de ori! Pa mama paaa

Orele 08.30- 16.30 Am fugit toată viața mea de program de birou, și iată- 8 ore! Am zile însă când fac si zeci de km numai în București, de la o întâlnire la alta.

Pentru business- Proiecte, întâlniri, planuri, strategii, calcule, idei, aprovizionare, întâmpinare aprx 30 de copii zilnic Doaaamna, știi ce o să fac în weekend. Doaamna, M nu-mi dă fix jucaria asta, Doaaaamna uite ce bluză cu paiete am, Doaaamna, S nu mă lasă să stau cu el la masă etc etc.

IMG_7872

Și așa mi-s dragi toți, că stau să ascult păsurile fiecăruia! Apoi iar angajați, salarii, pontaje, contracte, ședințe scurte de lucru, planificări de vacanță, telefoane, suna telefonul, sunăăă non stop, colaboratori, furnizori, bani, grupuri de whatsapp, mesaje… Vreau să scriu și pe blog! Pff, nici azi nu-mi iese! Poate scot măcar ceva din Draft.

Pentru acasă- măcar nu mai trebuie să preiau copiii de la școală și grădiniță! Spălat, curat, mâncare- cumpărat, făcut, flori, curte, câine, scări, multe trepte de urcat și coborât toată ziua! Măcar scutesc niste exerciții la sală! Oare pâine mai avem? Feliată musai, că altfel iar se arde în toaster.

IMG_5153Trebuie mereu să #amtimp și pentru mine! Tot în intervalul ăsta orar înghesuit. Salon, coafat, vopsit, unghii, tonifiere, psiholog, coaching, cafele. Ah, iar am uitat să mănânc. Măcar niște ciocolată neagră, să mai capăt un strop de energie.

Îți dai seama cum e să trebuiască să-ti alegi dimineața o singură variantă de ținută valabilă și inspirată pentru toate cele enumerate mai sus, în condiții meteo de cele mai multe ori necunoscute? Greu, tare greu pentru o femeie pe care cade dressingul și tot n-are cu să se îmbrace!

Ora 17 Trezit copil din somnul de după amiza. Cu tot tacâmul de urlete, dar decât să încercăm somn de noapte pe la 11-12, mai bine îl sacrific așa. Luat mama de nouă și proaspătă- să ne jucăm, să spunem poeziile de la grădi, să alergăm, să decupăm, să ne împușcăm, diverse, ușurele…

Ora 18 Copil mare ajuns acasă. Deci doi copii în preajmă care nu și-au vazut mama o zi întreagă și vor să stoarcă acum tot ce-a mai rămas in ea. Masă de seara. (Când fac de mâncare? Nu știu exact prin ce interval orar să strecor. Dar fac!) Cu depănat amintiri de peste zi. Mai mult eu, că ochii cei mai mici sunt beliți în televizorul prost inspirat pus în bucătărie.

Ora 19 Baie. Mai mult duș decât cadă, că se face multă apă pe jos și cine mai are chef să strângă? Sau spumă, vai! Doar bideu câteodată. Că de acum sunt mari, căteodată se descurcă și singuri. Dacă nu vine apa prea fierbinte. Cu periuță de dinți cu tot. În gură, nu în bideu. Ți nu cu apă caldă în gură, bleah. Ora menționată este visul oricărui părinte normal la cap, care visează la o viață după ce adorm copiii. Visează am zis!

Ora 20 (Vis din nou. Ora zic.) Povestea de seară. Copilul cel mare învață să citească. O perioadă greu de suportat deopotrivă atât pentru cei care știu să citească (parinții), cât și pentru amarâții de frați mai mici care vor și ei să li se spună o poveste cu propoziții. Întregi! Nooo, la noi durează cam o oră o mică povestioară, pentru că fratele mai mare învață să CI-TEȘ-TE! Deci mama e cu ochii și urechile în cel puțin patru, pentru că inevitabil trebuie să-l țină ocupat pe cel mic și să urmărească cu mare interes (mă prefac) ce-a dea zecea minune a lume!

max Ora 22 Îmbrățișările vor fi fost efectuate, pupicii de nopate bună vor fi fost plasați, te iubescurile in toate limbile cunoscute până la vârsta asta vor fi fost spuse.

Doamne ajută! Ar mai fi mers și un pahar de rose, dar mi-e că nu mai nimeresc patul. Măcar să mai citesc (coerent) câteva pagini din colecția de cărți de pe noptieră. Cu puțin noroc, în noaptea asta mă trezesc doar de doi pipi. Sper că nu pe lângă!

Și, dacă aș mai fi avut chef și ochi să mai scriu vreo două rânduri, aș fi povestit și programul tatălui copiilor din dotare.

La film, cu lentile in culori diferite

Da da, normal ca exista si film de nisa pentru femei. Pentru mame mai exact. Partea a doua. Presimt ca nu e ultima din Mame bune si nebune. ATENTIE! A se viziona in formula completa, doar cu prietenele.

Era si pacat ca noile curente de parenting sa nu treaca si pe la Hollywood, nu-i asa? Prea se straduiesc multi! Acu vreo cativa ani sala se prapadea de ras cand mama perfecta era deconspirata de o pereche de bunici prea putin prezenti in viata nepotilor de 6 ani plus, dar care dau buzna la un moment dat. La Parental Guidance imi aduc aminte ca barbatii din preajma mea, tati sau nu, au reactionat finut, cu zambete obisnuite pentru o comedie de familie.

A Bad Moms Christmas, varianta public spectator FEMEI, final de an de gratie 2017:

IMG_9217Gata cu mama perfecta! Vine Craciunul si parca, macar in perioada asta a anului, merit si eu putin rasfat, sa fac ce-mi place, cum imi place. Degeaba ma chinui sa fac pe plac tuturor, ca mereu va exista cate ceva sau cineva ne la locul lui sau nemultumit.

Aww, ce dragut, parca am fi noi, gasca vechi de prietene- toate atat de diferite, dar ne intelegem atat de bine. Si cu mamele… parca ar fi fix ale noastre!

La naiba cu sarbatorile in familie, nici macar eu nu mai am chef sa fac Craciunul cu mama si cu tata. Sau din contra, daca nu i-am avut pana acum in preajma, ah, ce-as mai vrea ca macar acum sa stam cu totii la masa si in jurul bradului, sa cantam colinde si sa ne impartim cadouri.

Am 30+, familia mea, copiii mei, sunt la curent cu noile trenduri de parenting. Stiu exact ce-i mai bine pentru copiii mei, doar eu stiu cum sa-i cresc, n-am nevoie sa-si dea mama cu parerea cum e mai bine si ce-ar trebui sa fac. Uite, chiar acum mi se confirma ce-am inteles si eu la psiholog, ca din cauza ei am ajuns asa, dar astea erau timpurile si poate si ea a avut motivele ei ( a se citi „mama ei”). Exact, exact cum zice tipa asta terapeut din film, si mai sunt fix asa si din cauza copiilor mei, care au navalit in viata mea, nu m-au lasat sa dorm cu anii si, ptiu, nici acum nu mananca ce le pun in farfurie!

Parca o vad pe mama. Si pe mama ei si pe mama ta. Personaje, relatii mama-fiica- cat de reale! Eu de ce nu m-am gandit la asta? Bine, cam exagerate toate chestiile astea, dar poate le-am trecut eu prea usor cu vedere. Gata, trebuie sa iau o pauza sa disec bine de tot, sigur asa gasesc si eu cateva explicatii despre ce s-a intamplat Craciunul trecut. Si cu ocazia asta ma gandesc si cum vreau sa fie de aici incolo.

 A Bad Moms Christmas, varianta public spectator BARBATI, final de an de gratie 2017:

Deci chiar nu ma pot abtine, imi vine sa rad sa sar din scaun. Sunt doar cateva faze amuzante, sa nu exageram! In rest, o porcarie. Ce naiba caut eu la un film cu trei femei. Stai, mai sunt si mamele lor, deci 6. N-au dom’le cum sa fie, in viata reala, atatea tipologii toate la un loc. Nu exista asa ceva! Sa se bata? Sa arunce cu bradul de Craciun? Chiar are pijamale cu chipul fiica-sii?!

Slabut, tare slabut, ce mama responsabila „isi ia Craciunul inapoi”? Deci nu pot cu exagerarile astea? Adica una e sa-i privesti pe luptatorii Jedi sau sa-l vezi pe Hulk cum sfarma pietre, chestii care pot exista si in realitate la o adica, dar asa ceva n-are cum sa fie! Prostii, femeile astea cand se intalnesc, numai aiureli vorbesc. Uite, s-au facut praf de la doua beri de caciula. Cine a facut rezervarea la filmul asta?!

Cuum, cu ceara? Pe pretioasele alea?! Si mai sta si cu pioarele in sus cu vedere la… hai mai, o si mangaie pe par in timpul asta? Haha, de-abia asta e o faza tare, cred ca o sa rad cand o sa-mi aduc aminte!

Slabut. Slab. Foarte slab. Si barbatii unde sunt in familiile astea? Hai maaa, cum o intelege? Dar ii calca pijamaluta inainte de culcare?

Iar asta parca-i soacra-mea, nu alta!

Iar finalul… atat de previzibil! Deci nu moare nimeni?! Ah, stai, era comedie!

Gata, razbunare! Deci trei filme horror si doua SF pentru asta, in compensatie pentru cele 116 minute grele din seara asta.

Parintii copiilor mei sint cei mai buni!

Eu abia in octombrie imi revin din vacanta.

Pesemne ca cel mai bine mi-a fost in studentie. Si adevarul e cel mai mult am asteptat acel intii, ca fix luni a picat in 2001.

Am intrat deja in luna lui Brumarel de ceva vreme, si scoala a inceput de-o luna fix deja, si mi s-a umplut cealalta casa de copii. Unul si unul. Din scoli diferite, din clase diferite, din familii diferite, din medii sociale total diferite.

Dar mie nu-mi vine sa-i iau acasa!

Ii iubesc pe fiecare in parte ca pe proprii prunci, am mame care vorbesc despre „fetitele noastre”, dar niciodata nu mi-am permis sa ma gandesc macar ca as putea sa le fiu parinte mai bun decat cei pe care si i-au ales cand au venit pe lume.

Pentru ca elevii mei, cand vin la afterschool, vin deja acasa. Si imi pun tot sufletul meu pe tava si ma topesc cand stau sa ma darame perechi de brate in jurul meu cand abia intru pe usa. Si parintii se conving de sinceritatea noastra si vin catre noi an de an, si mai multi. O implicare sincera si o comunicare directa cu comunitatea de parinti aduce beneficii enorme in special copiilor.

IMG_8281Ma uit cu drag la cladirea in care ne adunam, zi de zi, suflete pure de copil si noi, „doamnele”, care ne alimentam si ne gasim puterea in clinchetul zarvei lor. Vine si baietelul meu aici dupa scoala si ramane ultimul, sa incuie poarta daca s-ar putea, atat de mult ii place. Cred ca mai buna reclama ca asta n-as putea plati niciunde.

Pe copii nu ii intereseaza atat de mult dotarile, jucariile scumpe, clasele, pupitrele, picturile de pereti etc. Au deja la scoala un mediu formal, cateodata rece, in care trebuie sa respecte reguli si sa nu deranjeze prea mult, ca doar e „serviciul” lor.

La Elefantelul curios elevii vin acasa si isi aduc si prietenii cu ei. Unii mai mici, de varsta lor, altii mai mari, care le pun masa sau cu care fac si teme. Stiu sa respecte reguli impuse cu blandete, fac ce le place, descopera, invata, se unesc, se ajuta, cresc!

Activitati Elefantelul Curios (75)Copiii mei petrec mare parte din zi la afterschool. Fiecare vine cu un bagaj din propria-i familie. Si stim o sumedenie de situatii in care lucrurile nu sint tocmai in regula in spatele usilor inchise. Dupa de ani de psihanaliza, stiu ca nu trebuie sa intri cu bocancii in vietile altora! Tot ce e indicat sa facem este sa discutam deschis cu parintii, sa identificam problemele si sa cautam solutiile cele mai bune adaptate fiecarui pitic in parte. Poate unuia ii face bine discutia cu psihologul clubului, altul se exteriorizeaza la cursurile de teatru, unul isi potoleste caracterul agitat concentrandu-se la urmatoare miscare de pe tabla de sah, altul din contra isi consuma energia la dansuri sau karate. Sau, cum se intampla mai nou, pregatim copii catre o alta etapa a vietii lor si ii ajutam sa isi insuseasca limbi straine necesare traiului intr-o alta tara, unde parintii deja si-au gasit de munca.

Traim intr-o lume extrem de agitata, facem parte dintr-o generatie cu acces neingradit la multa informatie care de cele mai multe ori sapa si planteaza multa vina in sufletul nostru. Platim prea mult, uneori la propriu, pentru a ni se spune ca nu suntem parinti suficienti, ca nu facem destul pentru copiii nostri sau ca gresim, ca ne-ar creste altii mai bine pruncii.

Hai sa ne scuturam un pic, sa ne gasim unul doi oameni (neutri de preferat, nu din familia care este, inevitabil, subiectiva) in care sa credem si ale caror sfaturi sa le urmam (un pediatru bun, poate un psiholog sau un coach) si sa ne bucuram de minunile care ne umplu casa si sufletul, candva trupul in cazul mamelor, sa fim recunoscatori pentru sanatatea lor si sa avem incredere ca suntem cea mai buna MAMA si cel mai bun TATA pentru propriul copil!

Mie imi plac serbarile!

Sunt de moda veche, stiu, mi s-a mai spus.

Trendurile noi de parenting imi sunt cunoscute, pe majoritatea le aplic din instinct si nu mi se par mari descoperiri ale noii lumi. Nu am fost la vreo conferinta, nu am in casa cartile la moda in materie de crescut copii, dar imi sunt cunoscute toate numele considerate guru in domeniu. N-am cum sa nu vad informatia care imi circula zilnic pe peretele facebookului, citesc suficienti parinti bloggeri ca sa aflu ce s-a mai declarat norma de urmat, dar in continuare imi cresc copiii dupa cum cred ca le e lor bine si mie suficient de bine, incat ei sa se simta in siguranta.

IMG_5186Mie imi plac serbarile. Ma enerveaza ingrozitor, de ex, ca la Afterschool nu pot marca finalul de an. Ultima saptamana e mereu haotica, de anul acesta scolile au avut liber la Saptamana altfel asa ca nu te puteai baza pe vreun program cunoscut dinainte, parintii au destule cheltuieli ca sa mai inventez eu cine stie ce petreceri si activitati extra.

Am auzit ca unii parinti se roaga efectiv de educatoare sa le mai dea cate o poezie sau cantecel de invatat acasa, doar doar s-or indura sa mai faca serbare, caci inca exista confuzia ca acestea s-ar fi interzis deja. Am citit aici un articol foarte bine documentat in care Ministerul Educatiei aduce clarificarile necesare. Dar nu mica mi-a fost mirarea cand am gasit, de curand, si o petitite (!) prin care se cere acest lucru- interzicea festivitatilor care archeaza diverse sarbatori sau finalul de an scolar. Ma scuzati, dar eu mai mare aberatie nu am auzit.

IMG_5204De cand am ales gradinita de stat (continuam si cu scoala tot de stat!) simt ca am intrat in normal. Doamnele au experienta, si nu in tipat, jignit sau dat cu parul. Este de apreciat efortul pe care il depun in a obisnui copiii cu viata sociala, cu viata de zi cu zi practic. Suntem si mai buni, dar si mai putini buni in diferite domenii, e bine sa existe si competitie si calificative. Sincer, chiar nu suntem toti la fel de minunati in toate! Parca ne concentram in cresterea adultului de mai tarziu, nu? De ce toti copiii primesc aceeasi medalie sau coronita, n-am sa pricep! Si care e problema daca la serbare stau toti aliniati si zic poezia si cantecelul la comanda? Ce-i asa de rau in a asculta de cineva, in a-ti asuma niste sarcini si/sau roluri ce ti s-au dat, in a face fata la a te privi zeci de ochi in acelasi timp asteptand de la tine ce e mai bun? Este intr-adevar un stres pentru fiecare copil, dar putine emotii si un pic de tensiune sunt convinsa ca ii poate pregati pentru lucrarile de control si testele de mai tarziu, de exemplu.

Da, exista si situatii in care apar replici de genul “ma supar pe tine”, “nu esti bun(a) de nimic”, “daca nu zici poezia mami o sa planga sau plecam chiar acum sau nu te mai aduc niciodata la nicio serbare”, “nu-ti mai iau X si Y”, “nu mai mergem in vacanta” etc etc. Dar in astfel de familii, cu astfel de parinti si o asemenea educatie, serbarile ar trebui sa fie ultima grija a societatii pentru acei copii, incat sa ii ajute cu vreo petitie de interzicere a ceremoniilor!

Am un proaspat exemplu in minte de la baietelul cel mare de la gradinita- serbarea de Craciun a fost un adevar dezastru pentru un coleg de grupa, nu a putut efectiv participa la niciun moment, nu a vrut sa interactioneze cu Mosul, a stat la marginea scenei intr-un colt. Nu a ras nimeni de el, educatoarele au fost blande, banuiesc ca si parintii de asemenea, nu l-a fortat nimeni cu nimic, desi insistentele au curs intr-un mod civilizat. Si foarte incurajator, tind sa cred, pentru ca la serbarea de final de an a fost mult mai prezent si activ si s-a putut bucura alaturi de colegi, parinti si bunici de seara si reusita lor!

Si chiar s-au bucurat! Toti copilasii au fost foarte mandri de ei si s-au prezentat, unii mai stangaci, alti mai zglobii, impecabil. Nu trebuie sa fie perfect un astfel de moment, se lucreaza cu zeci de copii in acelasi timp, dar este ceva pentru care ei se pregatesc, cu care se mandresc, este o munca de echipa si una individuala pe care o arata lumii lor. Marcheaza momente, invata sa-si bucure sufletul, dar si aproapele, daruiesc zambete si lacrimi de fericire. Nu sunt in zadar deloc serbarile astea, mai oameni buni, cum sa le interzicem?!