E voie sa te plictisesti, copile!

Observ din ce in ce mai des ca ai nostri copii nu mai au timp liber. Iar cand il au, nu stiu ce sa faca cu el.

Ma plictisesc, eu ce sa mai fac acum?” Aud asta foarte des de la unul dintre copiii mei, pentru care m-am straduit mereu sa-l preocup, sa-l coordonez catre activitati care sa-l dezvolte armonios, sa-i stimuleze mintea si diverse capacitati. A venit al doilea copil pe lume. Da, am descoperit ca iubirea nu se imparte la doi, ci se multiplica. Dar ia hai sa vedem cum multiplicam timpul. Iaca nu se poate. Cu maaare mirare la inceput, am observat ca asta mic stie ce sa fac cu timpul lui liber si singurel cateodata!

O stiti pe aia cu murdarirea este buna? Eu am transformat-o in plictiseala este buna

Da, copile, cateodata iti face bine sa te si plictisesti, daca asa vrei sa numesti tu pentru inceput, timpul tau liber cu care nu stii ce sa faci! Iti face bine sa stai in vacante si sa-ti numeri de zece ori degetele daca vrei, te mai poti juca si singur si nu-i musai sa facem activitati cu zecile de pagini sau sa mergem la nu stiu cate optionale pe saptamana. Iti face bine sa te uiti pe geam din masina si sa numeri copacii sau masinile albastre, nu iti trebuie musai diverse jocuri pe care sa le aplic cu tine. Nu trebuie sa fiu prezent, eu parintele, buluc in viata ta secunda de secunda. Pentru ca uiti de tine. Si eu uit de mine. Si ne frustram. Si trecem toate activitatile/ jocurile/ optionalele/ sporturile pe lista lui trebuie si ti-am stricat copilaria.

Si cand nu stiu ce sa mai inventeze, parintii se ajuta de colacul de salvare numit tehnologie. Ia de aici telefonul/ placa/ telecomanda de tv sau playstation sa pot sa-mi fac si eu treaba. Si uite, chiar si asa petrecem timp impreuna si nu trebuie sa fim separati nicio secunda!

Am cerut si parerea psihologului Emilia Popa:

Sa nu uitam, ca atat adultul si cat copilul, au nevoie de timp liber. Timpul liber al copilului nu consta in balet, karate, pian, fotbal si tableta. Acestea sunt activitati, iar timpul liber este… liber. Copilul isi organizeaza singur joaca, sintetizand experienta acumulata in timpul activitatilor. Acest timp liber este necesar dezvoltarii copilului, care poate invata din modelul celor din jur ca, timpul liber nu inseamna plictis si organizarea timpului in mod placute pentru sine.

Copilaria din vremurile actuale difera de copilaria de altadata. La baza schimbarii stau nevoile copilului si ale societatii, dar si resursele si vulnerabiliatiile acestora. Una dintre acestea consta in digitalizare. Spun resurse si vulnerabilitati, deoarece sunt pasi mici de la o valenta la cealalta. Sunt create jocuri, aplicatii, aparate destinate copiilor.

Pentru a fi o resursa este nevoie sa fie o decizie asumata, educata si constienta. Copilul sa petreaca timp determinat la anumite activitati, alese impreuna cu parintii, respectand indicatiile de varsta si acordand atentie specificatiilor de continut. Astfel, se dezvolta competente digitale, motricitate fina , organizare, strategie, limbi straine, coordonare ochi-mana etc.

Devine vulnerabilitate atunci cand copilul petrece timp nelimitat, facand activitati asupra carora parintii nu au nici un control. Nu respecta indicatii de varsta si continut, nu este o decizie aleasa si informata cu implicatii din partea adultilor. Chiar daca cel mic sta cuminte, oferind un ragaz parintilor (aceasta este o capcana), consecintele iti pot da de gandit. Spre exemplu, continutul adesea agresiv al jocurilor se va reflecta in comportamnetul copilului, la fel si limbajul, opozitionismul etc.

Este recomadata echilibrarea balantei prin crearea unui program armonios copilului. Poate sa imbine activitati placute si dorite de cel mic cu activitati utile si necesare dezvoltarii lui.

Copilaria din vremurile noastre nu se refera doar la digitalizare. Se refera la vocatie, talent, inteligenta emotionala, creativitate, descoperirea noului, provocare. Iar toate acestea pot deveni activitati de familie pentru petrecerea timpului liber si al vacantelor. Revine in sarcina parintilor sa organizeze toate acestea, in programul incarcat de zi cu zi al adultului.

Emilia Popa este Psiholog, membru acreditat in Colegiul Psihologilor si in Asociatia Nationala a psihologilor Educationali. Are o experienta in domeniu de peste 10 ani in lucrul cu copilul, tinerii si familia, in diferite medii. Si este colaboratorul meu de incredere!

Povesti de oameni mari in lumea copiilor

Omul de la catedra ar trebui sa-si inspire cel mai mult copiii. De cele mai multe ori, figuri de dascali raman adanc impregnate in memoria adultului de mai tarziu drept exemplul dupa care s-a ghidat in viata intr-o anume situatie.

Tocmai aceasta este ideea campaniei „Primul ajutor de la tine poate salva viata copilului meu”.

Colaboratorul permanent al clubului Elefantelul curios®, dar si al blogului, psih Emilia Popa, ne explica:

“Despartirea temporara a copilului mic pe perioade scurte de timp de realizeaza prin instituțiile de invatamant- cresa, gradinita, de la varste tot mai fragede. Copilul si toate nevoile acestuia (fizice, afective, de securitate) sunt raportate si indeplinite prin cadrul didactic. Acesta suplinește si face transferul copilului din mediul familial catre mediul social. Treptat, copilul devine autonom si independent, iar nevoile lui raportate la cadrul didactic de schimba. Copilul petrece cel puțin 4ore pe zi in prezenta cadrului didactic, pe care il investește ca fiind adultul responsabil de el. Treptat, devine un model și un reper moral.”

Ne luptam atata sa ii invatam pe cei mici cum sa sara in ajutor daca vad vreun om in suferinta, facem concursuri sa vedem care-i mai priceput si care are viteza de reactie cea mai mare si mai corecta, politicienii incearca sa introduca in curricula scolara ore de prim ajutor, dar profesorii, invatatorii, educatorii?! Ei insisi ar trebui sa fie doldora de cunostinte pentru a face fata in situatii extreme, pentru ca atunci cand un copil i se ineaca in clasa, de exemplu, si nu mai poate respira, sa stie exact ce are de facut in fata altor 30 de elevi care stau cuminti in bancute. Cunoasterea aduce stapanire de sine, viteza de reactie, corectitudine in manevre. Toate acestea pot salva vieti. Reveresul… peste 70000 de romani mor anual pentru ca nu au fost resuscitati la timp!

filmare CRRPrin amabilitatea directorului filialei sector 4 din cadrul Crucii Rosii Romania, Venera Vasiliu, am desfasurat la club Elefantelul curios un nou curs de prim ajutor la care au participat toti angajatii care interactioneaza zilnic cu zeci de copii, cadre didactice si nedidactice! Despre prima parte a cursului am scris aici.

Am aflat cu totii informatii pretioase despre cum se face corect resuscitarea (atat pe adult, cat si pe copii sau chiar bebelusi) si despre manevra Heimlich (la fel, pentru diferite categorii de varsta). Copiii, curiosi si foarte receptivi, au dorit ei insisi sa exerseze pe manechin, cu mentiunea ca nu ar trebui sa practice niciodata aceste manevre pe vreun coleg perfect sanatos, care nu se afla intr-o reala suferinta. Personalul clubului a primit cu responsabilitate fiecare indicatie de la reprezentantul Crucii Rosii, care preda notiuni de prim ajutor dupa cele mai recente norme europene. Au curs intrebarile, pentru ca fiecare adult s-a lovit, in cariera sa, de nenumarate cazuri si situatii neprevazute.

„Este recomandat ca fiecare dascal sa poarte in poseta sau servieta, pentru a le avea mereu la indemana, cateva lucruri esentiale: dezinfectant, apa oxigenata, fasa sau comprese sterile, plasturi. Exista si trusa de prim ajutor in miniatura care contine cateva obiecte esentiale. Este micuta, compacta, astfel incat sa poata fi purtata oriunde.” (Venera Vasiliu, director Crucea Rosie sector 4)

Cateva instantanee sunt deja publicate aici.

La curs a participat si o echipa de filmare de la Centrul National Media, care ne sprijina in demersul promovarii campaniei “Primul ajutor de la tine poate salva viata copilului meu”. Emisiunea „Specialisti in sanatate”, de la National TV si N24 Plus, va difuza sambata, 10 iunie, de la ora 10, un amplu material despre initiativa Elefantelul curios & Izabela Caragea Marinescu.

Lectia de eticheta (partea a doua)

4Sunt inconjurata de zeci de copii zilnic, iar preocuparea principala este sa le diversific oferta educationala. Imi place sa le propun activitati din domenii diverse si cred cu tarie ca ei pot absorbi chiar si informatii… de oameni mari! Ii formeaza inca de pe acum, ii ghideaza, le deschide apetitul spre cunoastere si aprofundare, ii orienteaza inspre ceea ce ar putea deveni.

Am venit cu propunerea catre parintii cu care colaborez, la Afterschool, sa-i invatam pe copii despre bune maniere. Si am gasit echipa perfecta la scoala de buna maniere EcolageSimina Mayer este unul dintre lectorii scolii si este licentiata in Drept International Public. Interesul pentru protocol si eticheta s-a dezvoltat treptat, din momentul primei colaborari la organizarea evenimentelor publice gazduite de Familia Regala a Romaniei. In perioada 2013-2015, a ocupat pozitiile de Ofiter al Protocolului Regal si Consilier al ASR Principele Radu al Romaniei.

Cum ar trebui sa vina imbracati cei care stau in fata elevilor, la catedra, zi de zi?

“Pentru profesori sau educatori catedra este locul de munca, asadar, potrivit este ca acestia sa adopte tinute destinate mediului profesional. Sigur, lucrand cu copii culorile pot fi mai putin sobre decat cele purtate, de exemplu, de o persoana ce lucreaza in mediul bancar. Vom adapta asadar codurile vestimentare domeniului in care lucram, pastrand insa liniile directoare.”

Despre dress code am vorbit cu Simina Mayer aici.

Uniforma nu mai este un must in zilele noastre sau, daca exista, presupune un element comun cu insemnele scolii respective. Cum trebuie sa imbracam copii la scoala? Facem diferente intre ciclul primar, gimnazial si liceal?

“Decizia de a purta sau nu uniforma trebuie sa fie rezultatul consultarilor intre conducerea scolii si parinti. Cu toate acestea, chiar si in absenta uniformei este important ca parintii sa se gandeasca la faptul ca obiceiurile pe care ni le formam in copilarie ne urmeaza pe parcursul vietii. Cred ca aici intra si obiceiurile vestimentare. Fireste, facem diferente intre felul in care copiii sunt imbracati, in functie de varsta pe care o au, insa cred ca este important sa le explicam, pe de-o parte, ca exista o diferenta intre ce este potrivit sa purtam la scoala si ce putem sa purtam in timpul liber si, pe de alta parte, cred ca este important sa ii implicam in alegerea vestimentatiei inca din copilarie.”

Si parintii? Cum aparem si cum ne comportam, de exemplu, la o serbare scolara?

“Ne vom comporta asa cum am face la orice alt eveniment la care primim o invitatie. Inaintea serbarii putem intreba daca aducem ceva pentru festivitati sau daca contribuim in alt fel. Vom avea grija sa ajungem la timp, putem aduce un buchet de flori educatoarei sau profesoarei. Asa cum am face si la teatru ori cinematograf, vom inchide telefonul mobil pe durata serbarii. Cat despre ceea ce purtam, sugestia este sa nu purtam o tinuta casual, jeans sau pantofi sport. O tinuta smart casual este foarte potrivita pentru serbarea scolara.”

Care trebuie sa fie conduita invatatorilor si profesorilor in relatia cu elevii? Ce pot invata elevii de la dascalii lor?

“Impreuna cu parintii, dascalii sunt cei ce contribuie la formarea copiilor pe care ii au in grija.

Puterea exemplului functioneaza deopotriva pentru adulti dar cu atat mai mult pentru copii, deoarece acestia nu au inca ,,instrumentele” necesare pentru a distinge o conduita potrivita de una mai putin potrivita. Din acest motiv, dascalii trebuie sa poarte o tinuta adecvata profesiei pe care au ales-o, sa ii trateze pe elevi politicos si atent, sa mentina un ton si o forma de adresare politicoase. Toate acestea sunt elemente pe care elevii le vor prelua de la profesor si le vor transpune in propriul lor mod de a se comporta. Chiar daca paralela cu mediul de afaceri poate parea usor bizara, cred ca un dascal nu trebuie sa isi trateze elevii din postura de superior ierarhic ci sa se comporte ca un bun colaborator.”

In unitatile de invatamant interactioneaza oameni de tot felul: profesori, directori, parinti, copii mai mari sau mai mici, femei de serviciu, paznici etc. Ce facem cu salutul, cine pe cine? Cum este respectuos sa ne comportam cand intalnim pe cineva?

“In general, in spatiile in care mai multe persoane lucreaza impreuna, ordinea in care salutam are legatura si cu ierarhiile profesionale. Cu toate acestea, cand vine vorba de lucrul cu copiii, cred ca este mai important ce transmitem copiilor, si anume ca este politicos sa salutam pe toata lumea. In general, cel ce intra in scoala ii saluta pe cei ce se afla deja in incinta. Vom saluta deci paznicul atunci cand intram pe poarta. Cand vorbim despre sala de clasa sau cancelarie, cel ce intra ultimul ii saluta pe cei deja prezenti. Nu este necesar sa salutam de fiecare data cand intalnim pe cineva pe parcursul zilei. Este suficient salutul pe care il adresam prima data cand ne intalnim.”

Exista pauza de masa la scoala sau chiar se poate manca si de pranz, daca elevul este inscris in regim de semi-internat sau in programul Scoala dupa Scoala. Ce ar trebui sa stie parintii si copii cand vine vorba de pachetel si la comportamentul din sala de mese?

“Este important sa ii incurajam pe cei mici sa respecte regulile de eticheta la masa atunci cand mananca la scoala, sa foloseasca in mod corect tacamurile si servetul, sa retina ce alimente le este permis sa manance cu mana, de exemplu, tijele de legume. Daca mancam la cantina scolii, ne vom astepta randul pentru a fi serviti si vom multumi la final pentru portia primita.”

De la ce varsta este recomandat sa inscriem un copil la un curs de Bune maniere?

“Bunele maniere, o data invatate, ne insotesc din copilarie in viata de adolescent si mai apoi in cea de adult, acumuland, pe masura ce crestem, notiuni de eticheta din ce in ce mai diverse si mai extinse. Bazele acestor notiuni se pot deprinde, intr-o varianta adaptata varstei, inca de la gradinita, urmand ca ele sa fie aprofundate de copil pe masura ce creste. Din acest motiv, programa cursului pe care il predau este gandita pentru urmatoarele grupe de varsta: 4-7 ani;7-14 ani si 14-18 ani, in asa fel incat fiecare notiune sa fie insusita la varsta si in maniera potrivita.”

Simina Mayer ii invata si pe copiii inscrisi la Afterschool Elefantelul curios despre bunele maniere, iar la finalul modulului complet, absolventii sunt rasplatiti cu diplome intr-o ceremonie speciala.

Follow, like & share

Cu rasfat, din vacanta!

Vine o vreme cand copiii se fac mari, nu te mai lasa sa-i imbratisezi pe strada, pleaca la casa la lor, iar tu ramai si te intrebi cand au crescut asa de repede. off in spatiu

Cam asa se simte si daca are doar 5-6 ani, sa stii. Cand pleaca intr-o vacanta prelungita, parca s-a dus in spatiu, nu alta!

Eu sunt modelul fara bunici la tara sau macar in alt oras. Bine, cam fara bunici de tot. Doar bunica materna saraca, sa-mi traiasca inca multi ani de-acum incolo sper, dar care a locuit mai mult pe la noi. Muream de ciuda cand reveneam la scoala, din vacante, si colegii povesteau grozavii cu si de pe la bunici. Asa mult tinem la ideea asta de “bunici la tara”, ca abia asteptam sa merg la sora bunicii, ramasa in casa batranesca in Dobrogea, la poalele Muntilor Macinului. Maturam curtea, miroseam lacramioare, mancam carceie din vita de vie abia data, struguri verzi si ma fascina sa scoatem apa din fantana, desi nu prea era buna la gust si era cam rece. Ba intr-o vacanta mare cred, m-am cerut lasata acolo. Nu stiu cat chef aveau de un plod mic, blond si bagacios prin ograda, dar tare imi placea sa merg cu verisorii mamei mele seara, prin sat!

Copiii mei sunt norocosi! Au si bunici la tara, aproape de Bucuresti, unde se joaca cu animale si culeg fructe si legume, dar si bunici in alt oras, fiind o aventura chiar deplasarea insasi. Cel mare s-a dat dus mai greu de acasa, legat fiind de fusta ma’sii, insa cel mic s-a adaptat mai usor, avand langa el persoana pe care o iubeste cel mai mult pe lumea asta, fratele cel mare.

Vacanta, in trecut, se petrecerea , indiscutabil, la bunici. In prezent, avem alternative: cluburi pentru copii, gradinite, sisteme de after-school, scoli de vara.

De unde ma stiam mama panicoasa, care credea ca nimeni nu se poate ingriji mai bine de copii in afara de ea, am ajuns acum sa ma relaxez cu gandul ei micutii, au nevoie sa-si creeze propriile amintiri cu bunicii, fiecare cu felul lor de-a fi, cu obiceiurile pe care si le fac impreuna, cu jocurile si codurile lor secrete.

Am vrut sa aflu si parerea psihologului.

“Acest timp alaturi de bunici poate fi momentul lui de rasfat, in care buncii se pot raporta diferit la el. De foarte multe ori aud parintii spunand ca bunicii “ii strica” pe cei mici cu rasfatul! Dar fiecare dintre noi are nevoie de un moment in care sa primeasca totul neconditionat, nu-i asa? Amintirile voastre din copilarie sunt raportate la cat de mult rau v-au facut bunicii rasfatandu-va? Nu prea cred. Ajuns acasa, copilul va incerca sa aduca din comportamentele premise de bunici, dar daca parintii sunt perseverenti,  copilul va invata sa se raporteze diferit la persoane diferite, in functie de reactiile lor”, este de parere psih Emilia Popa.

Cum e mai bine sa procedam cu cei mici?

“Daca in trecut, dezvoltarea copilului mic (pana in 3, chiar 6 ani) era privita majoritar prin prisma dezvoltarii fizice, acesta putand fi crescut la bunici, gradinita cu program saptamanal, vecini sau alte rude in varsta, in prezent parenting-ul modern vorbeste despre relatia de atasament securizant, ale carui baze se pun in copilaria mica. Statul incurajeaza consolidarea acestei relatii prin politicile sale sociale, oferind posibilitatea parintilor sa se ocupe de cresterea si ingrijirea copilului pana la varsta de 2 ani.  Dupa aceasta varsta, fiecare familie se organizeaza. Unii copii merg la cresa, altii raman in sanul familei, in grija bunicilor sau a bonelor. Insa mare parte a bunicilor de astazi, spre deosebire de cei din anii ‘90, sunt inca activi in mediul profesional. Astfel ca majoritatea copiilor merge spre sistemul educational, grupele baby fiind la mare cautare.”

Si totusi, avem VACANTELE…

“Vacanta este un moment in care copilul este in concediu de la gradinita/scoala, iar parintii, nu… Asa ca, pentru cei mici este un moment de bucurie, in timp ce, pentru parinti, poate fi un moment de incertitudine: Incotro deci? Vacanta,  in trecut, se petrecerea , indiscutabil, la bunici. In prezent, avem alternative: cluburi pentru copii, gradinite, sisteme de after-school, scoli de vara.”

Cum decidem pentru cel mic? Alegem noi, parintii? Sau luam hotararile impreuna?

Copilul se poate bucura si de momente alaturi de colegii sai, mergand o perioada la gradi sau after. Acest aspect este important, deoarece ii asiguram continuitate, stabilitate, rutina. Il ajutam sa nu iasa din ritm complet pe o durata mare de timp, sa relationeze si sa isi descopere colegii si in alte activitati decat cele care au loc in mod normal in timpul anului scolar.

“Vacanta ne poate oferi un moment de conectare cu cel mic, putem crea momente frumoase impreuna, daca organizam activitatile in asa fel incat sa ne bucuram impreuna de acest timp. Mergem in concedii, organizam seri distractive si week-end-uri interesante.

Vacanta este un prilej bun pentru copil sa experimenteze lucruri, sa stea in compania celor de care, in timpul anului, nu s-a putut bucura. Asa ca, daca suntem o familie functionala, atenta la nevoile noastre si ale celorlalti, ne organizam impreuna si facem un program.

Copilul poate avea sansa de a petrece timp in colectivitate in continuare. Sau, desigur, poate petrece timp cu rudele si bunicii, poate chiar pleca in alt oras, fara parinti!

Vacanta ofera un prilej copilului de a face lucruri variate, impreuna cu familia si nu numai. Putem investi copilul, intrebandu-l, oferindu-i alternative, educandu-l sa aleaga eficient si responsabil pentru timpul sau liber!”

Emilia Popa este Psiholog, membru acreditat in Colegiul Psihologilor si in Asociatia Nationala a psihologilor Educationali. Are o experienta in domeniu de peste 10 ani in lucrul cu copilul, tinerii si familia, in diferite medii. Si este colaboratorul meu de incredere!

Sharing is caring!

Urgentele si Matematica

Am fost intrebata zilele trecute, in demersul meu de promovare a campaniei “Primul ajutor de la tine poate salva viata copilului meu”, ce sau cine ma recomanda, de ce fac asta?

Sunt certificata sa acord prim ajutor, conform celor mai recente norme europene, am intampinat situatii ingrijoratoare in sistemul de invatamant, am copiii integrati in colectivitate, lucrez cu zeci de elevi, dar si cu cadre didactice zilnic. Dar mai mult decat atat, am primit sustinerea unui doctor care si-a construit cariera ca medic in Medicina de Urgenta.

Conf. univ. dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar urgente este si deputat, acum membru in Comisia pentru Sanatate si Familie din cadrul Camerei Deputatilor din Parlamentul Romaniei si este preocupat si lupta pentru drepturile copiilor si ale parintilor, pentru elevi si profesori, pentru sanatate si siguranta! doctor TCA initiat o serie de proiecte legislative, multe dintre aceste aprobate cu succes!

Vine acum si sustine activ singura campanie de informare si responsabilizare a cadrelor didactice privind importanta cunoasterii si aplicarii corect a masurilor si manevrelor de prim ajutor.

Cine poate acorda primul ajutor in situatii de urgenta?

dr. Tudor Ciuhodaru: Oricine! Evident, dupa ce a dobandit cunostinte de prim ajutor. Cel mai elocvent exemplu este cel al paramedicilor SMURD- care nu au absolvit nicio scoala medicala, dar au invatat sa execute corect niste manevre simple.

Ce invatam concret la cursurile de prim ajutor, domnule doctor?

Cum sa actionam corect si promt in situatii care ne pot pune viata in pericol. Cum putem salva oricand o viata. Cum sa evitam situatiile de risc. De la o banala hemostaza sau imobilizarea unei fracturi pana la manevre de resuscitare.

Ce masuri de prim ajutor ar trebui sa stie o persoana care are in grija zilnic zeci de copii? Si aici ma refer la educatori, invatatori, profesori.

Nu uitati: pentru a deveni cu adevarat eficiente, notiunile de prim ajutor trebuie cunoscute precum tabla inmultirii.

Sunt lucruri care par banale, dar care pot face diferenta dintre viata si moarte. Ar trebui cunoscute de toate persoanele, inca de la scoala, predate la orele de educatie pentru sanatate.

Tratamentul rapid al unei plagi sau al unei arsuri, imobilazarea unui traumatism, suportul intr-o criză epileptica, modul de actiune in ingestia sau inhalarea unui corp strain, ABC-ul resuscitarii nu ar trebui sa lipseasca din ,,programa” pregatirii unei persoane ce are grija de copii. Din punctul meu de vedere, aceste manevre ar trebui cunoscute de toti parintii si de toate cadrele didactice.

Este cadrul medical din scoala sau gradinita (de cele mai multe ori vorbim despre o singura persoana cu program de cateva ore pe zi!) suficient pentru sute de copii care pot ramane in institutie si pana la ora 18?

Clar nu! Sunt multe situatii care se pot intampla la mai multi copii in locuri diferite.

Si tineti cont ca urgentele trebuie rezolvate imediat!

Sunt situatii in care ambulanta ajunge dupa cateva minute sau chiar zeci de minute in cazuri mai putin fericite. Spuneti ca putem vorbi despre diferenta dintre viata si moarte prin aplicarea corecta a manevrelor de prim ajutor? Dati-ne cateva exemple de astfel de situatii!

Sunt adesea timpi enormi in care echipajele medicale ajung la locul intervenţtei. Si SMURD-ul merge pe aceleasi strazi aglomerate ca si noi. dr TCSa nu ne facem iluzii ca va veni vreodata un elicopter care sa aterizeze pentru fiecare copil care are o urgenta. Tineti cont ca diferenta dintre viata si moarte se masoara în secunde.

Daca un copil aspira o radiera, cum s-a intamplat de curand intr-o sala de curs din scoala, manevra Heimlich aplicata rapid de oricine il poate salva, altfel moare asfixiat.

Sunt si persoane care tin sa intervina, desi sunt neinstruite oficial si aplica tehnici dupa ureche. Manevrele aplicate incorect pot agrava si mai mult starea victimei?

Manevrele executate corespunzator nu au niciun fel de probleme. Oamenii ezita sa le aplice in special din cauza temerilor de a nu agrava leziunile. La cealalta extrema sunt “entuziastii”, care fac mai mult rau decat bine. O mobilizare intempestiva a unui traumatizat poate agrava leziunile. Da, pot pune probleme, de aceea oamenii trebuie instruiti!

Din cunostintele dumneavoastra, ca si cadru universitar, iar acum ca si parlamentar, este reglementata in vreun fel pregatirea dascalilor in acest domeniu, care tine pana la urma de sanatatea si siguranta copiilor nostri?

Parca erau niste protocoale intre SMURD si inspectoratele scolare. Dar au ramas doar simple vorbe pe hartie.

In ultima vreme au existat preocupari in a educa si invata copiii sa acorde masuri de prim ajutor. Dar tocmai parintii si cadrele didactice par sa ignore aceste cursuri! Cum putem proceda pentru a le oferi celor mici exemple bune de urmat?

Stiu de campania dumneavoastra si o sustin.

Educatia pentru sanatate trebuie predata inca de la scoala, iar notiunile de prim ajutor trebuie cunoscute si de elevi, si de profesori precum tabla inmultirii.

Poate a venit timpul ca legea Ciuhodaru, prin care toti soferii vor dobandi cunostinte de prim ajutor, sa o extindem si la cadrele didactice. Si nu doar protocoale pe hartie ce nu au salvat niciodata pe nimeni, ci masuri clare!