Casa unde zâmbetul este singura regulă

În ziua în care pruncul cu părul ca aurul a venit pe lume, Mama a simțit că toți îngerii au coborât pe pământ și au înlănțuit o horă în jurul ei, pașii lor fiind purtați de vocile Zânelor care o înconjuraseră. Era primul ei copil și imediat ce l-a zărit printre lacrimile ce i-au umplut ochii de fericire a știut că îi va schimba viața, dându-i un sens ce o va împlini.

Micul Prinț a avut puteri imense încă de la început. Știa să-i aducă aproape oamenii dragi cu un singur scâncet, știa cum să primească jucăria preferată cu o simplă privire care ar fi topit și cel mai mare munte de piatră, știa să umple cu bucurie orice spațiu în care se afla. Lunile treceau, feciorașul trecuse de primul an, iar Mama se gândea că va veni și ziua în care nu va mai fi doar cu ea, iar o săgeată de durere i-a străpuns inima. Durere sau teamă? 13 iun
Nici ea nu știa prea bine, se mâhnea doar la gândul că feciorul va trebui să înfrunte o lume nu prea blândă. Și pentru că îngerii nu se odihnesc niciodată, i-a trimis Mamei un gând neprețuit
: „Ce-ar fi dacă aș reuși să fim împreună, dar totodată să aibă alături grămătici și dascăli care îl vor învăța și slovele, și muzica și toate cele pe care trebuie să le știe un Prinț?.

Într-una din zile, și-a luat pruncul de mână și a plecat să caute locul magic unde copilul ar fi putut crește frumos, unde ar fi putut să aibă mulți prieteni și unde să poată învăța multe din cele trebuincioase în viață.

Au trecut printr-o sală, a urmat alta și tot așa. Copilul nu dădea semne că ar fi fost fericit în niciuna dintre ele, spre mâhnirea Mamei. „Adică așa de rău o fi în lumea în care oamenii mari își trimit feciorii?, se întreba Mama, frământându-și mâinile cu care nu mai reușea să stăvilească bătăile inimi ce tremura de griji. Toate spaimele au luat sfârșit într-o zi când feciorul cu părul desprins din razele soarelui s-a așezat pe treptele unei case, apoi s-a zbenguit fericit prin toate încăperile.

„Asta să fie”, a strigat Mama, fericită că pruncul ei va fi în siguranță, va crește fericit lângă noii săi prieteni cu care va prinde și drag de învățătură.

În lumea nouă, casei ferite de cele rele îi spune afterschool, unde Mama a reușit să adune Prinți și Prințese, care vin fericiți zi de zi, după ce termină lecțiile cu Doamna de la școală. Se joacă, învață lucruri interesante, fac experimente, scriu teme și nu uită niciodată să râdă. Clipele lor sunt mereu pline de fericire, iar Mama feciorului cu păr auriu surâde ori de câte ori oamenii mari vor să afle cum a făcut ea ca să le ofere celor mici o bucățică dintr-o lume plină de bucurii, un loc unde zâmbetul este singura regulă.

Aceasta este o poveste frumoasă, scrisă de prietena mea, Maura Anghel, căreia i-au folosit drept inspirație ultimii cinci-șase ani din  viața mea împlinită, de mămică antreprenor. Foto credit Claudia Tremblay.

Dacă vrei să fie și povestea ta și ai nevoie de susținere și un imbold, participă miercuri, 13 iunie, începând cu ora 10, la webinarul Cum înființăm un afterschool, organizat de minunatele mame de la Work at Home Moms Romania, susținut de mine.

Înscrierile se fac la gabriela.rusu@wahm.ro, iar participarea nu impune vreun cost.

Vă așteptăm!

 

 

Advertisements

Educație financiară. La curs

20-50-30.

Poate dacă aș fi știut mai devreme proporția asta, nu mi-ar fi trebuit o dramă ca să mă apuc să economisesc. Nu am însă un cont de economii sau vreo rezervă care să-mi asigure același nivel de trai dacă aș rămăne mâine fără sursă de venit vreo câteva luni. Am aflat de curând că asta ar fi ideal și caut soluții să implementez acest proiect personal! Dar mi-am asigurat familia în caz de dispariție a mea sau incapacitate de muncă. Dacă ramân sănatoasă, beneficiez de economiile mele după o anumită vârstă. Cei care predau atelierele Școala de bani suțin că asta ar trebui să facem, ca proiect de viitor apropiat.

Iar dacă vrem să trăim liniștiți și prezentul acesta minunat, este bine să fim mai atenți la veniturile și cheltuielile noastre. Multiple surse de venit sunt de dorit în zilele noastre, însă recunosc că mi-e dor de poveștile părinților cu loc de muncă stabil, salariu previzibil și concedii cu mult timp înainte planificate. Putem și acum să planificăm vacanțe exotice și alte achiziții importante. Dar cu mare atenție la detalii.

Revin la proporția de mai sus.

Am participat la Digital Parents Talk, editia cu numărul 12, eveniment organizat de Parenting PR. Patru profesori de educație financiară din BCR ne-au ținut în priză câteva ore, ne-au pus pe gânduri și ne-au făcut să analizăm serios cum arată planul nostru de economii. Sau măcar dacă avem vreunul.

scoala de bani.pngPrincipiul de care mă tot străduiesc să mă țin în ultima vreme este “Plătește-te pe tine prima dată“. Sugestia este ca 20% din veniturile noastre să le economisim, 50% să alocăm cheltuielilor curente, iar 30% să investim în creștere și dezvoltare personală (educație, divertisment și cadouri/donații).

Dar ca să economisim și să cheltuim ceea ce am economisit deja… eh, aici abia vine partea cea mai complicată. Recomandarea este să ținem o listă clară a tot, dar absolut tot ceea ce cheltuim. Cine face acest lucru se jură că a redus semnificativ cheltuielile nejustificate sau care treceau chiar neobservate. Eu n-aș putea să fac asta, cel puțin la mometul acesta, când businessurile noastre nu au stabilitatea dorită.

Știați că există aplicații pe smartphone-uri pentru lista de cumpărături? Acum am aflat și eu de listonic sau buy me a pie. Acestea promit următoarele avantaje:

  • economisim bani și nu cumpărăm sub impulsul momentului lucruri care nu ne folosesc,
  • salvăm timp prețios prin magazine pe care l-am pierde altfel, căutând ce ar mai fi de luat,
  • păstrăm o starea de spirit bună, pentru că ne asigurăm că nu am uitat nimic sau nu am cumpărat ceea ce deja aveam prin dulap,
  • protejăm mediul înconjurător, fără să mai risipim hârtie pentru listele clasice de cumpărături.

Și dacă tot am aflat pe cine să plătim primii când vine vorba de veniturile personale, am aflat și cum stă treaba când ești patron. Furnizorii, băncile, taxele la stat? Nooo, plătim la timp și corect. prima oară, angajații! Cu oamenii, aceasta resursă greu de găsit la un nivel și o calificare superioară, cu ei ne facem treaba dacă vrem ca businessul nostru să înflorească, dar mai important decât atât, aș zice eu, dacă vrem să nu rămânem veșnic angajați în propria firmă.

Despre antreprenoriat s-a vorbit în a doua parte a atelierului și, cel mai stăruitor gând cu care am plecat de acolo este să aplic pentru programul Start-up Nation.

Provocarea abia acum începe!

Daca ți-a placut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook.

Misiunea mea

Se spune că și dacă ajuți o singură persoană prin ceea ce faci, este bine, mergi înainte!

baloane de sapunCând împărtășesc din experiențele mele, mă feresc să dau sfaturi sau să mă prefac atotștiutoare.   Știu sigur însă că întotdeauna vor fi părinți care se vor simți la fel de neînțeleși în anumite situații, cum am fost și eu, și tu, și el, și ea.

Am primit zilele trecute un mesaj care m-a emoționat până la lacrimi. O putere și o forță incredibilă m-au făcut să stau și mai dreaptă în misiunea mea.

Mulțumesc, draga mea A., mă înclin!

“Să știi Iza, că tot ce cunoști tu, toate gândurile bune către noi, pe care le așterni în scris… ajută mai mult decât îți poți imagina! Sunt situații când cred că nu sunt mamă bună pentru E. Sunt zile când sunt la pământ, mi-ar placea și as avea nevoie de ajutor mai mult, dar atât pot! La început eram toată cufundată în Internet și cărți despre parenting, creșterea copilului, diversificare, însă nu e ok. Erau zile când vedeam pe anumite grupuri cum toate mamele se lăudau că gătesc cel mai sănătos, toate sunt cele mai perfecte mame și eu mă simțeam tare prost.
Aveam zile când eram extrem de obosită, mă simțeam oribil că îi dădeam un pufulete de la organix sau un biscuite. Că deh.. toate faceau super mega home made biscuiți și se băteau cu pumnul în piept peste tot că nu ar da niciodată copilului nici măcar un biscuite de cumpărat.
Am încercat să mă organizez cum am putut și tot am dat greș. Și asta pentru că nu mi-am ascultat instinctul și eram foarte încordată să fiu perfectă! Prea multă informație, culeasă poate de unde nu trebuie, strică. Uitam să fiu EU, mama lui E.! Am renunțat la toate astea și m-am relaxat, m-am liniștit și îl cresc pe E. așa cum știu eu și cum cred eu că e cel mai bine.
Oameni suntem și nu putem fi perfecți 24 din 24, dar pentru E. eu chiar cred că sunt cea mai bună mamă❤
I love you pentru tot ceea ce ești și ce faci!
Ești un exemplu pentru noi toate!”

Vă aștept și pe voi! Găsiți detalii despre cum putem lua legătura aici.

Puteți alege să fiți informați despre ce mai scriu printr-un simplu click pe butonul Follow.

Riscul de înec există și acasă, în cadă!

Au fost vremuri când mă rugam de băieții mei să lase vreun strop de apă să le umezească podoaba capilară.

Acum nu doar că se spală cu ușurință pe cap (cel mic cu o tehnică specială, numai de tatăl lui știută se pare), dar au ajuns să facă și scufundări în cadă. Nimic mai îmbucurător ar spune mamele care știu ce înseamnă chinul spălatului pe cap, la vârste fragede, o dată la 3-5 săptămâni. Că doar la această frecvență suportă majoritatea dintre noi urlete fără de asemănare ale pruncilor din dotare.

Să revenim la scufundări. Grav este că, nu de puține ori, mi-au dat senzația de panică, deși ei păreau că se distrează copios.

Acum, n-ar fi nicio problemă, în principiu, dacă intră în sutele de litri de apă din cadă, cu fața în jos și așezați în șezut. Poate fi chiar un exercițiu să se (re)obișnuiască cu senzația, să li se ude părul, să le mai intre ceva apă în ochi, să li se umezească urechile și așa mai departe. Ce te faci însă când ei stau frumușel pe spate, în mâini și încearcă să plutească, într-un fel, și mai bagă și capul în apă. De tot!

Se pot îneca numaidecât fix în cadă, în casa ta, în câteva momente în care te-ai dus doar să aduci prosopul.

Băiatul meu cel mare (6 ani și jumătate) nu și nu, că el știe ce face, se sprijină în mâini și se poate ridica oricând. Abia s-a împrietenit și el în ultimul an și ceva cu apa, acceptă să meargă la bazin, ba chiar să facă sărituri, fără aripioare măcar, în piscine de adâncimi rezonabile. BAIECum să fac să nu-i (re)transmit frica moștenită de la maică-sa (adică subsemnata!) de tot ce înseamna întindere de apă și adâncime?

Am făcut împreună un experiment cu două recipiente din arsenalul lor de jucării de baie- o cană și un pahar. Două situații:

  1. Ce se întâmplă când intrăm în apă cu fața în jos? Cana, fără apă, plină doar cu aer, a intrat în apa din cadă cu gura în jos. I-am explicat că gura cănii reprezintă orificiile corpului său, din zona capului- gură, nas, urechi, iar fundul cănii- ceafa, ca să se vizualizeze scufundându-se. Am împins cana până aproape de fundul căzii și i-am arătat că încă are aer în ea și doar întorcând-o cu gura în sus se va umple cu apă, iar bulele de aer vor ieși afară. Reluăm: cana este dusă spre baza căzii cu fundul în sus, apoi brusc i se dă drumul. Cana țâșnește cu putere și imediat către suprafață. Concluzia: copilul e SAFE!
  2. Ce se întâmpla când intrăm în apă cu fața în sus. Well… revelație! Luăm paharul, cu gura în sus și îl împingem cu forță, spre fundul căzii, până se umple cu apă. Revenim la analogiile gen gura paharului=orificiile corpului nostru, în zona capului, pe care vrem să îl scufundăm cu fața în sus. Lăsăm paharul să ajungă pe fund, îi dăm drumul și vedem că nu se mai ridică. Concluzia: și corpul copilului poate înghiți instant multă apă și nu mai poate ieși la suprafață. Copilul este in PERICOL!

QED cum ar zice doamna profesoară.

Faceți acest experiment și pentru voi, dar mai ales în prezența copiilor. Atât cât înțeleg ei. Este foarte important exemplul. Degeaba îi tot repeți copilului că se ineacă, ca el nu înțelege. Cel mult știe cum e să te îneci când bei puțină apă, sau cu un biscuite, sau cu o bucățică de carne. Știe că este un proces din care poate ieși, de cele mai multe ori, singur și cu ușurință. Dar înecul despre care îi tot amintim noi în cadă, piscină, mare.. este mai greu de înțeles de copiii atât de mici.

Nu îi încărcați cu multe detalii, doar lăsați-i să se convingă jucându-se în apă cu două recipiente, printre jucăriile lor. Asta nu înseamnă că îi puteți lăsa prea mult nesupravegheați!

Noi facem multe experimente acasă, cu prea puține noțiuni de fizică și chimie la vârste atât de fragede, dar informația ajunge fix unde trebuie. Și ramâne acolo pentru toată viața, sunt convinsă!

Daca ți-a placut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook.

35 going on 20

După ce am pasat gripa cu grație, anul acesta, către copiii mei, medicul lor pediatrul m-a întrebat cam ce simptome am avut, să înțeleagă cum se simt piticii. A trebuit să stau să mă gândesc un pic, să analizez, să dau timpul în urmă, să văd ce-am făcut în ultimele zile… Deși mi-au ars ochii în cap, abia am prins câteva ore de somn noaptea, cu nasul copt și sinusurile bocnă, cu febră ca la carte și dureri musculare, n-am prea avut vreme și nici n-am vrut să dau importanță simptomelor.

IMG_2629Pentru că în ultima vreme #amtimp doar pentru lucrurile bune si benefice în viața mea. Nici analize nu prea mă preocup să fac, decât pe cele de bun simț. Un Papanicolau, o ecografie mamară, testări pentru tiroidă pot salva vieți de chin făcute la timpul lor.

Analizele de sânge făcute la finele anului trecut au avut un rezultat uluitor pentru mine. Nici un bebeluș născut la termen dintr-o mamă sănătoasă nu cred ca bifează absolut toate valorile în limite normale. O hemogramă completă, markeri de ficat, indici de colesterol, hormoni revelatori în funcționarea tiroidei- nimic îngrijorător și totul între valorile minime și cele maxime.

Iar acesta este rezultatul disciplinei pe care mi-am impus-o în stilul de viață. Și nu mă refer la stricteți militărești, atinse cu greutate, ci la un stil de viață care i se potrivește mănușă organismului meu.

În urmă cu trei ani, după ziua unei prietene și o vizită la cofetărie, care a avut efecte devastatoare asupra siluetei și așa afectate serios de două sarcini, am hotarât să iau măsuri. Despre Rina 90 și transformarea mea am scris aici.

*Alimentația sănătoasă nu e doar dietă!

Masa mea de dimineață conține doar fructe și semințe sau nuci crude, iar gustul cafelei este ușor îmbunătățit de un strop de lapte de cocos. Din când în când mai mănânc un iaurt fără prea multă grăsime, în care las la înmuiat musli. Musai fără zahăr, deși sunt puține branduri care oferă așa ceva. Seara nu manânc fructe, maximum le pot pregăti drept gustare în timpul zilei, în loc de clasicile ronțăieli sau merdenele.

Apropo de zahăr, nu mi-am propus să-l scot din alimentație, dar mi-am educat gustul încât ceea ce odată găseam a fi un desert pe placul meu, acum mi se pare extrem de dulce. Sunt mare fan ciocolată neagră acum, sirop de agave, sirop de arțar.

Alte două mese principale pe zi mai sunt pe lista mea de priorități- prânzul și cina. Nu tot timpul însă reușesc să le bifez pe ambele pe zi, dar lucrez la aspectul acesta. Felurile mele de mâncare sunt disociate pe mese. Adică fie consum proteine, fie alimente care conțin amidon, ba chiar nu fug de carbohidrați!

Iată câteva exemple:

Proteinele Carne, ouă, lactate- le voi combina mereu cu legume, în niciun caz cu cartofi, orez, mazăre. Adica și dacă manânc în oraș, la restaurant, le cer să modifice porțiile afișate în meniu, iar veșnicii cartofi, de ex, îi cer înlocuiți cu broccoli sau sau legume gătite la grătar și stropite cu ulei de măsline și usturoi. Nici măcar la ciorbă de găină sau de vită nu mai pun cartofi la fiert. Doar la cea de legume, dar care nu are prea mult succes la mine în casă. Până și găluțtile, de exemplu, le fierb separat! Iar la Mc’ dacă mai greșesc și ajung, niciodată nu iau meniu complet. Ori doi cheeseburgeri, ori două porții de cartofi. Asta e, mai și greșim, oameni suntem!

Leguminoasele Orezul, cartofii, mazărea, porumbuk, lintea, năutul, fasolea nu le mai gătesc decât acompaniate de alte legume neutre (ceapă, ardei de toate culorile, dovlecei sau zucchini, morcov și alte rădăcinoase). Fără carne.

Am învățat de exemplu să gătesc ardei umpluți cu orez și ciuperci, să fac tocăniță fie de carne, fie de cartofi, cu muuultă ceapă și ardei gras.

Carbo Spuneam deja că am eliminat adaosurile gen biscuiți, produse de patiserie sau mai știu eu ce alte bombe calorice. Nu fug însă de pâine. Iar pastele nu lipsesc din alimentația mea. Pentru că pur și simplu îmi plac. Dar ideal este să le mâncăm pe acestea fie stropite cu puțin ulei de măsline, usturoi, măsline, legume, fie cu sos roșu, dar fără carne. Știu, carbonara sau bolognese mă fascinau și pe mine cândva, dar cum spuneam, gusturile se educă.

Singurele excepții de la care nu mă pot abține și pe care nu am să le gătesc/mănânc altfel sunt chifteluțele (carne și cartofi la grămadă) și sarmalele (orez și carne).

apa.jpgApă. Multă apă. Plată sau chiar carbogazoasă. Te asigur că îți taie senzația de foame, de dulce, de chef de ronțăit prostii, chiar dacă stai pe scaun cu orele, la birou sau în trafic. Pentru cazuri extreme am în permanență cu mine miez de floarea soarelui sau de nucă crud, caju sau migdale neprăjite, merișor (fără zahăr, stafidele nu-mi mai plac după a doua sarcină, habar n-am de ce), ba chiar o tabeltă de ciocolată neagră sau resturi de batoane cu cereale de la copii. Fără zahăr. Am mai spus cumva asta?

* Îngrijire corporală.

Putem vorbi de săli de fitness sau de aerobic, dar nu sunt printre favoritele mele, deși mă tentează. Am ales să fac Xbody la un salon intim, cu atmosferăplăcută, unde am beneficiat și de alte tratamente corporale gen cavitație, ultrasunete și masaj endermologic- preferatul meu! Pentru că s-au axat pe aparate de remodelare corporală, când mi se pare că am mai puțin timp decât de obicei, dar vreau să fac ceva exerciții, apelez la un produs de tonifiere musculară portabil, pe care l-am și promovat pe tv cu mare drag la începutul anului.

* Îngrijire sufletească și morală.

Fie că vorbim de psiholog, terapeut, consilier, coach, preot, fiecare dintre noi suntem datori să ne preocupăm de bunăstarea si de echilibrul nostru psihic și sufletesc. Abia când ne vom simți bine în pielea și mintea noastră, când nivelul de încredere în sine este pe un trend ascendent, când vedem viitorul prin prisma unui trecut asumat, abia atunci începem să ne trăim viața cu adevărat.

Am patru ani de psihanaliză în spate, am un life coach personal de aproape un an, sunt consilier pentru dezvoltare în devenire. Citesc mai mult decât am facut-o în anii de școală. Cresc generații viitoare, și acasă, dar și la clubul pentru copii pe care l-am fondat.

Avem zeci de motivații deci pentru care să descoperim și să ne însușim stilul de viață care ni se potrivește.

Daca ți-a placut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pentru blog și Share pentru Facebook.