When in Cuba: Rom la mic dejun și jumări la cină

La pomul lăudat să nu te duci cu sacul!

Cam așa trebuie să fi arătăt vremea și prin anii ’40 când s-a mutat aici Hemingway și venea să bea IMG_1234daiquiri la Floridita și mohito pe la Bodegita del Medio, în centru HAVANEI. Ca la început de 2018, cu ciclon pe coasta de est a Americii, încât vântul acela violent să aducă în aer maximum 20 de grade C pe insulă. Altfel de ce să stai din cârciumă în cârciumă? Că doar lumea vine în partea asta a Caraibilor pentru mare, soare, plajă, distracție, dans în aer liber… Noi n-am avut parte. Au fost zile când o geacă de piele peste un sacou, care venea peste un pulover, sub care era un tricou nu facea față!

*Tips de pe net. Am plecat în Cuba cu ditamai morcovu’. “Că până și hârtie higienică e bine să avem prin bagaje, să luăm ciocolățele să îndulcim localnicii, să nu ne luam lucruri branduite să nu sară pe noi, să bem o ultimă Coca Cola în aeroport că n-o să vedem pe acolo decât produse locale, că e sărăcie mare” etc etc- cam astea erau impresiile generale pe siteurile de călătorii. După impresiile citite pe net stau și mă întreb dacă oamenii aceia au văzut aceeasi țara și aceleasi zone turistice sau diferenta de cultură si mod de a privi lumea poate fi atât de diferită!

*Da, este o destinație ce merită văzută. O dată-n viață, dar doar dacă ai și bani în buzunar și îți permiți mai multe vacanțe în anul respectiv, pentru ca timpul și oboseala investite în orele de zbor să merite. Și încă nu avut timp să parcurgem toată insula!

Diferența de fus orar nu este de neglijat. Pe insulă ești cu 7 ore în urmă față de România. La început, după 14 ore de zbor și alte 5-6 prin aeroporturi, două cărți, patru filme și o revistă mai târziu, m-am resimțit serios din cauza oboselii! La întoarcere aveam să călătorim peste 24 de ore, de la check out, până am ajuns să trecem efectiv pragul casei.

*Nouă ni s-a părut mai totul mult marketing. Sărăcia din Havana veche (un fel de Centru Vechi din Bucuresti) părea întreținută tocmai pentru ca turiștii să aibă ce vedea. Peste tot în țară sunt sloganuri socialiste și imagini ale conducătorului iubit. Se poate observa o discrepanță mare între această zonă și restul orașului, dacă ai șansa să-l cutreieri. Nu zic că nu-s săraci, am văzut orașe în care caii de căruță se speriau de mașini, iar zidurile caselor nu mai spijineau deasupra acoperișuri, ba chiar stăteau să se prăvălească peste localnici.

*Toată lumea face comerț peste tot, chiar și într-un metru pătrat, la intrarea într-o magherniță. Ghidul local pe care l-am avut în prima zi ne spunea că toți vor să profite de pe urma americanilor, dar sunt convinsă că nu mai fac diferență de culoare, de rasă, de țară de proveniență când vine vorba de bani. Orice culoare ar avea. Și banii, și oamenii. IMG_0276
Cer bani și dacă le faci o poză celor care umbla costumați în port traditional pe stradă.

Printre sporturile preferate ale cubanezilor aș putea menționa Statul la coadă. Peste tot, pe la magazinele lor, cu produse locale, orice se dă, pare să fie valoros și/sau mai gustos dacă e cumpărat după cei ai stat zeci de minute la coadă.

Ah, să nu uit. Totul, dar absolut totul se negociază!

Și încă ceva, apropo de nația de proveniență. N-aș putea identifica cetățeanul cubanez. Despre africani, de ex, aș putea spune care sunt, despre asiatici la fel, însă pe insula aceasta pare că s-au încrușiat multe neamuri.

*Curățenia. Da, tind să îi cred pe cei care recomandă pe net să ai medicamente pentru enterocolită, pentru ca pseudo restaurantele, gen împinge tava, arătau groaznic de mizerabile. Și totuși, lumea mânca acolo! Noi am avut, Slavă Domnului, mâncare asigurată de hotel. Nici de la Dulceria (o cofetărie comunistă) n-am avut ce să-mi iau, pentru ca vitrinele aproape goale scoteau și mai mult în evidență ramele ruginite și geamurile neșterse. Iar într-un magazin universal (gen Dunărea din Brăila, cum îl țin eu minte) nici n-am apucat să intru decât un pic, căci n-aveai voie cu bagaje (exista ca un vestiar la colț de stradă!), iar ieșirea se făcea pe altă stradă și mi-era teamă să nu mă pierd. Iar la toaletele publice trebuie să plătești pe cineva să-ți toarne apă. Nu pe mâini, ci după tine, în wc. I rest my case.

IMG_2666*Alcool și tutun. Oricum, probabil că nici nu mai vezi mizeria, când ți se aruncă romul sub nas încă de la primele ore ale dimineții. Sunt cârciumi unde nici măcar nu vezi meniul, pentru că tot ce zic că au e: Daiquiri, Mojito, Pina Colada și Cuba Libre. Așa că fie ploaie, fie vânt, cu crengile la pământ, nu are cum să nu te încânte bucata asta de lume. Ești vesel doar pentru că te-ai trezit! Și toată lumea cântă și te dansează prin baruri. Trabucuri sau fel de fel de țigări de foi găsești cam în orice bar la ofertă, în magazinele de suveniruri sau în cele de profil. N-aș putea garanta că cele mai scumpe sunt si cele mai bune, originale cum s-ar zice.

* SHOW. Viața de noapte nu știu cât să existe, pentru că după ora 7 seara, când se întuneca, noi am găsit străzile din centrul Havanei cam pustii. Dar dacă tot am ajuns până la capătul lumii, era păcat să ratăm TROPICANA (un soi de cabaret kitschos după gustul meu, cu niște costume în culori foarte țipătoare și dansatoare cu forme modeste, dar grațioase, cu mai multe povești puse în scenă pentru toată lumea) si GUAJIRITO (un fel de Buena Vista Social Club, cu dansatori antrenanți, dar cântăreți mai în vârstă, pe care încă îi ținea vocea bine de tot, unși cu toate alifiile, care știau să facă show de zile mari)

* Banii. Nici nu mai simți cum ți se subțiază CUCii din portofel, la cât alcool îți servesc peste tot. CUCi pe care e bine să îi schimbi din euro, pentru că la dolar, de ciudă pe Trump probabil, că a stricat iarăsi relațiile abia reluate în mandatul lui Obama, îți dau curs mai prost. Moneda lor națională, CUP, este strict interzisă străinilor. La fel și accesul la pompa de benzină pentru localnici, că unde scrie Especial e mai scumpă și trebuie să contribui la economia țării. Cred că le-a mai complicat un pic viața să le țină mintea ocupată cu astea două monede oficiale în circulație.

* Internet. Nu e la liber. Nicăieri. Unde vezi mulți turiști adunați într-un perimentru de zece metri pătrați, cu telefonul în mâna, acolo trebuie sa stai și tu pentru a te loga. Termenul de wifi este asociat locațiilor unde smartphone-ul capată semenele specifice conectării. Din recepțiile hotelurilor, de la diferite magazine se pot cumpăra cartele cu user și parolă, valabile cel puțin o oră. Costă de la 1 CUC în sus. Depinde de noroc.

17884656_10154749847777772_6756899978467636478_n*Mașinile! Cele vechi (gen Chevrolet, Lada, Moskvitch, Ford, Fiat etc), vopsite, aranjate, cu folie peste pielea interioară și motor schimbat de la unele noi și puternice, fac toată atmosfera pe străzile din Havana mai ales, dar și din alte mari orașe. Pentru taxi există această varintă (cu tarif pornind de la 10 CUC în sus) sau Coco taxi, un fel de Tuc-tuc (scuter cu locuri in spate) cu care am mers în Africa, cam la jumătate de preț.

*Aventura. Avantajul vremii mohorâte de care am avut parte a fost că am mai cutreierat insula. Cu o mașină închirită pe care am așteptat-o două zile (ziceau că-s deja închiriate, că cea care trebuia să vină inițial nu știu ce a pățit.. eu banuiesc că aveau două trei mașini de toate în așa zisul parc de închirieri) am străbătut insula de-a latul, din peninsula Varadero, până în Bay of Pigs, la Playa Larga si Playa Giron, unde apa era mai liniștită și s-au putut face și scufundări.

Călătoria pe drumuri cu pamânt roșu, printre plantațiile de trestie de zahăr, sau pe drumuri județene (sau cam așa ceva), printre căruțe și călăreți, motociclete cu ataș, ba chiar pe singura autostradă ce leagă La Habana de Santa Clara, oferă imagini spectaculoase și senzații de… NEretrăit. Sincer, mi-aș dori să pot conduce și în țara mea pe o autostradă mai lată decât în Europa, cu zece mașini de toate de la o ieșire la alta, cu limită de viteză la bunul simț, dar un pic mai asfaltată decât a lor, care cred că a fost peticită ultima oară prin ’50 de americani.

Am ajuns în ultima seară la hotel cu mulți de Tatăl nostru în gând, iar la cina ratată am improvizat cu Lays cu oțet si multă Pina Colada.

*Zi de plajă. Pentru că doar de o singură zi de plajă am avut parte. Că doar eram în Caraibe, nu? Am profitat de ultima zi, cea mai călduroasă din tot sejurul cred, și am transformat-o în cea mai spectaculoasă! Barcă privată, bronz, distracție cu delfinii într-un acvariu natural în mijlocul oceanului, insule nelocuite încă suferinde dupa urganul Irma și pescuit de languste pentru o masă de prânz improvizată la bord. Gătită cu apă sărată din ocean! Nici cea mai mofturoasă persoană nu va refuza fructele de mare gătite astfel, pentru că că nu mai au niciun gust din ăla de mâl și carapace.

*Mâncarea. Carne de porc, pește, languste sau alte fructe de mare, cu garnitură de orez, un fel de mâncare de fasole (mică și neagră), chipsuri din cartof dulce sau din banană. Cam asta am avut de ales la fiecare masă.

Multe fructe se găseau, de toate drumurile- nuci de cocos, de băut pe stradă, papaya, guave, ananas, un fel de portocale cu aspect de lime (lămâi dulci).

Pe principiul fără scurta nu se face nunta, nu era masa completă făre vreun cocktail cu muuult rom.

Ceea ce vă doresc și vouă!

Mai multe fotografii de pe mult râvnita insulă din Marea Caraibilor am pus aici.

Daca ți-a placut articolul și vrei să mai citești ce postez, ai opțiunea Follow pe WordPress și Share pentru Facebook.

 

Advertisements

Destinatie de vacanta: Kenya- tips & tricks

Sunt suficiente blogguri si pagini de facebook cu recomandari de calatorie si tare le multumesc pentru asta. Dar iarasi pregatim o destinatie nu tocmai la… moda, asa zice. Si nu gasesc toate informatiile de care am nevoie la un loc. Revin cu detalii complete dupa ce se va fi incheiat minunata vacanta ce sta sa inceapa.

IMG_8834Asa mi-am amintit ca sa si anul trecut, cam pe vremea asta, mi se intampla acelasi lucru. Urma sa plecam in Kenya, Mombasa– zona de plaja, dar si un parc national pentru safari. Am povestit despre aventura aici. Era pe vremea cand urma sa merg la Spitalul clinic de Boli infectioase si tropicale Victor Babes sa ne program pentru vaccinuri. Dar nici nu stiam ce sa cer, pentru n-am gasit aceste informatii niciunde. Am facut programarile timid si asa am ajuns, cu trei saptamani inainte de plecare, la epidemiolog. Am plecat de acolo cu un carnetel galben, pe care urma sa-l prezentam in caz ca ne intreba cineva la intrarea in tara africana, in care am bifat un vaccin pentru febra galbena (valabilitate 10 ani) si unul pentru febra tifoida (valabilitate 5 ani). Am chestionat-o serios pe doamna doctor, cu riscul de a parea stupida, dar m-a asigurat ca nu am cum sa port bolile, ca doar n-o sa vin ca tantarii in geamantan, avand in vedere ca acasa aveau ma astepte doi copii mici. Cum ma temeam si de malarie, am cerut tratament si pentru acesta, desi nu ar fi obligatoriu, ca in cazul bolilor mai sus mentionate. Din pacate, la noi nu se gasesc medicamentele recomandate. Dar am reusit sa le procuram, cu reteta, din aeroportul din Amsterdam, acolo unde am avut escala.

Asadar, apropo de timpul de calatorie. Din cele 10 zile programate pentru vacanta pe continentul african, prima si ultima zi se petrec pe drum. Varianta noastra a cuprins trei zboruri dus cu KLM (2 ore si 45 de minute pana la Amsterdam) si Kenya Airways (8 ore pana in Nairobi). Si pentru intoarcere am petrecut cam acelasi timp in avioane si aeroporturi. Stateam cu inima stransa pana sa vad avionul companiei din Kenya, dar ca am fost impresionata e putin spus. Pe rutele intercontinentale au ultimele tipuri de aeronave, supraetajate, cu spatiu suficient si conditii mai mult decat decente chiar si la clasa economica. In Nairobi te izbeste o caldura sufocanta de cum iesi din aeroport si, daca pleci din tara in anotimpul rece, cu am calatorit noi, poate fi putin socant pentru corzile vocale. Am petrecut escala de 3 ore si jumatate in zona de plecari/sosiri interne, care arata cam… dezolant. Abia am reusit sa facem rost de o sticla imbuteliata de apa. Inca o ora de zbor pana in Mombasa si vacanta urma sa inceapa, cum altfel decat cu un „private shuttle”. Adica un fel de minivan, plina de praf, cu majoritatea geamurilor blocate sau macar foarte greu de deblocat (manual, desigur!), exclus aer conditionat, cel mult cu o trapa minuscula pe care ai fi preferat sa nu o deschizi niciodata. Eram sase persoane cu aceeasi destinatie spre hotel. Cine a nimerit pe bancheta din spate- adica fix eu!- a trebuit sa faca eforturi serioase sa ramana lucid, cu creierul oxigenat in cele cateva ore cat a mai durat calatoria de la aeroport catre resort.

Mare parte din orasul Mombasa n-am apucat sa-l vedem, c-am ajuns imediat in port. Stiti cum arata bacurile care traverseaza Dunarea la noi? Imaginati-va o ambarcatiune de vreo-trei patru ori mai mare, la fel de rudimentara. Cat stateau masinile la rand, incolonate, alaturi un staul de vreo 10 pe 10. Acolo se adunau oamenii. De culoare. Cu bagaje, multe bagaje. Isi facusera cumparaturile din piata din oras si porneau spre satele lor sa le revanda cel mai probabil. Cu geamantane si saci imensi umblau pe cap femeile. Barbatii le insoteau agale pe majoritatea. Pesemne sa se asigure ca vin inapoi, sau nu stiu, ca de ajutat nu le ajutau in niciun fel. La naiba, niciunul nu cara nimic! Si nici nu prea i-am vazut sa faca mare lucru. In fine, asta-i deja alta poveste.

Dupa ce am trecut cu bacul, mi-am mai revenit din pseudo-lesinul de cald si praf urnit de adierea palmierilor din pamantul prajit de atata soare. Recomandat a avea servetele umede racoritoare si macar un evantai. Mai ales ca soseaua aglomerata de tuc-tuc-uri (un fel de scutere mai mari, acoperite, cu inca vreo doua locuri in cel mai fericit caz), dar si manacata de vremuri (sau cu astfat de calitate indoielnica), nu iti permite sa depasesti 40 km/h viteza medie. Astfel ca orice calatorie dureaza. Tot raul spre bine, pentru ca oricum timpul se dilata in fata ochilor, caci inevitebil ramai intepenit in pitorescul de pe marginea drumului. Fii-miu al mare cand a vazut pozele a exclamat: „Mamaaa, e mai multa mizerie decat pe strazile noastre. De fapt cred ca e cea mai mare mizerie de pe planeta Pamant!”

Dintre variantele de excursii optionale am fi putut alege sa vizitam si Mombasa. Dar n-am facut-o pentru ca am hotarat sa ne dozam timpul si sa-l umplem cu alte atractii. Oferta „Tur de orasa Mombasa” include vizite in partea veche a orasului, la Muzeul Fort Jesus, la poarta locala, la portul vechi, la Canalul Likoni, precum si la un atelier local de sculptura in lemn. Se promite si timp liber pentru comparaturi. Costa 40 euro/persoana, insa tariful poate fi si mai mic (pana la 25 euro/persona) daca exista sunteti in gasca. Turul poate fi completat cu o Cina traditionala si o croaziera. La restaurat meniul contine fructe de mare, iar „croaziera” consta intr-o plimbare la bordul unei barci traditionale africane numite DHOW, pe canalul Tudor, acompaniati de muzica africana. Turul se incheie in jur de ora 20 si costa aprx 100 euro/persoana.

Am ales insa un tur al Insulei Wasini, care promite si un spectacol in mediu natural, oferit de delfini. Deplasarea pe apa se face intr-un DHOW (ambarcatiune traditionala) motorizitat. Pentru cine se stie cu rau de mare, mai bine nu incercati asta! Incantata am fost de sesiunea de snorkeling in arelaul Parcului Marin Kisite Mpunguti. E groaznic de dificil si obositor sa inoti printre valurile ample de 2 m ale Oceanului Indian. IMG_9371Am avut noroc ca unul dintre insotitorii nostri parca era trait in apa, nu pe uscat, si mai mult ne-a tras (pe mine si cativa turisti la fel de „buni” inotatiri) atarnati de un colac imens de salvare. Doamne, cum facea baiatul ala free diving, oau! Am ajuns la un petic de nisip pe care ne-am tras sufletul un pic, bucata ce avea sa sa fie inghita de flux in cateva ore. Excursia in largul coastei continua pentru a repera delfinii, iar pe insula se ofera un pranz cu preparate pe baza de fructe de mare. Se poate vizita Insula Wasini, mai ales pentru interactiunea cu localnicii si pentru padurea de mangrove. Tariful este 125 euro/persoana.

Ca tot vorbeam de vazut si viata subacvatica, pentru scufundatori exista Diving center The Crab, in Diani Beach, detinut de niste britanici relocati in Kenya. Profi si accesibil.

Tot prin agentia locala Diani Tours&Safari, condusa de o britanica, am ales sa facem Safari in parcul National Tsavo de Est. Odata ajunsi in Africa, e musai sa vezi viata salbatica! Am ratat doar rinocerii si leoparzii. Soferul ne preluat de la resort cu noaptea-n cap, pe la 5 si jumatate. Cei 100 de km pe autostrada Mombasa- Nairobi par ca dureaza cat un drum spre Budapesta din Bucuresti, dar dimineata inca e racoare si ai impresia ca ai o calatorie chiar decenta. Cand incepe sa dogoreasca soarele, ei bine, abia atunci incepe greul.

Tsavo Est este cel mai pare parc din Kenya- se intinde pe 13747 km patrati. Ca si atractii ce pot fi bifate: Aruba Dam (o intindere de apa unde vin animalele sa se adape), Raul Tsavo, Yatta Platou, Mdanda Rock, Lugard Falls, Voi seasonal River.

Pe drum ne-a oprit la un „magazin de suveniruri”- musai de luat o masca, o bucata de lemn de abanos, un cosulet sau figurine cu the big five, sau un tricou cu Pole Pole („incet, incet”- acolo toata lumea e in slow motionJ) sau cu Hakuna Matata (daca stii aceste expresii, esti prietenul lor!), ceva, orice, tot trebuie sa cumperi! Am ales sa vizitam si un sat de Masai (mai degraba o reproducere a unei astfel de asezari, pentru ca totul era organizat pentru turisti). Daca esti mai slab de inger si crezi ca nu te poti abtine sa nu pleci acasa cu promisiunea de infia vreun copil amarat, mai bine zi-i soferului sa treaca mai departe.

Taita hills sanctuary este o intindere de 24.000 ha, cu un peisaj arid de savana, cu dealuri in zare, plina arbusti spinosi, acacia rataciti pe ici pe colo sau paduri intregi, mlastini, populata de elefanti, lei, maimute, zebre, girafe, antilope, gazele, struti si alte specii de pasari. Cel mai dificil de gasit au fost leii, care ni s-au aratat spectaculos pe dealuri, ca-n scena din Lion King. O familie intreaga ne urmarea din toate colturile, ba chiar doi dintrei ei, mai tineri pesemne, s-au apropiat atat de mult si parca ne-au avertizat cu niste ragete de toata… spaima!

Am ales sa stam peste noapte la un fel de resort in mijlocul pustietatii (Saltlick lodge), cu niste casute priponite in varful unor piloni masivi de cativa metri inaltime. L-au contruit astfel probabil sa fie siguri ca nu ne bat in geam musafiri nepoftiti. Si infricosatori. Printr-un tunel subteran se pot urmari animalele care vin la adapat la un lac din apropiere. Sunt cateva ferestre mici, asigurate cu gratii sanatoase, care dau exact inspre lac.

Apropo de cazare, e bine sa va procurati de acasa adaptoare pentru prize (din cele cu trei picioruse), ba chiar si aparate pentru pastilele impotriva tantarilor, tot cu acelasi tip de capat pentru priza. Musai, mai ales in safari, sa aveti creme, sprayuri, lotiuni (gen Autan tropical) impotriva ganganiilor de tot felul.

Toata aventura a costat 445 dolari/persoana/doua zile

Ne-am inteles foarte bine cu soferul. Poate si pentru ca i-am oferit un pranz. Si ca nu intelegea prea multa engleza, cine stie. Dar a fost amabil si ne-a invitat la el acasa peste cateva zile. IMG_9382De nerefuzat o asemenea oferta, sa mai vezi si viata adevarata, pe langa tot ce e amenajat in scop turistic. Am lasat datele la hotel, ca ti-e teama sa pleci asa oricum intr-o tara atat de straina. Asa am mai ajuns si intr-o alta localitate, la alta familie, de unde am plecat cu mainile tatuate spectaculos cu henna, de catre o tanara de culoare extrem de talentata. Mi-a cerut 2 dolari pentru munca ei. I-am oferit 10. Am crezut ca lesina de emotie.

Asa ca daca aveti valabilitate la pasaport de cel putin sase luni pana la data de retur, Kenya poate fi o destinatie perfecta pentru anotimpul rece de la noi. Noi am ales sa mergem prin agentie. Ah, sa nu uit, selectati optiunea all inclusive in locurile de cazare, ca de iesit pe strada, la plimbare, sa gasesti ceva fast food sau sa incerci vreun restaurant pe cont propriu… noi n-am indraznit.

Galeria foto aici.

Pregatirea pielii pentru bronzul perfect

Sa fie varsta sau nu, dar de cativa ani m-a apucat grija de corpul meu. 

Rahitica fiind in primii ani de viata, grasuta bine pana in adolescenta, cu multe cure se slabire la activ, deformari de corp pe timpul celor doua sarcini, m-am prins la un moment dat ca cel mai mult are de suferit pielea. 

In urma cu mai bine de doi ani am descoperit un loc unde merg cu drag. Aici pot face miscare (Xbody), diverse proceduri de intretinere corporala (eu am incercat Dermocell, vacuum, radiofrecventa), dar si tratamente dermato-cosmetice. Cateodata merg cu regularitate, cateodata trag chiulul, dar sunt norocoasa ca am unde sa trag de fiecare data cand vine vorba de corpul meu. Iar fetele au mereu sfaturi bune la ele, mai ales ca eu niciodata nu-s multumita de bronzul cu care ma aleg dupa o vacanta la mare!

Inainte de a pleca intr-un concediu in care stim ca petrecem mult timp la plaja, trebuie neaparat sa pregatim pielea! Recomandarea noastra este sa faceti cel putin o impachetare, daca sunteti pe ultima suta de metri, urmata de un gomaj profesional. 

Noi facem impachetarea totala, de la gat in jos. Se aplica pe tot corpul o crema hidrofila, cu alge marine. Apoi se infoliaza membrele si abdomenul, dupa care se urmeaza programul indicat de tunelul cu infrarosu. Astfel vom avea o piele hidratata perfect.

Pentru scrub folosim o crema ce contine particule fine de samburi de migdale. Se exfoliaza astfel primul strat de piele, se curata toata pielea moarta si toate impuritatile!

Astfel, o piele bine hidratata si curatata va capata un bronz uniform, care poate dura mult mai mult.

Toata pregatirea aceasta nu dureaza mai mult de o ora” (Laura Nicolae, manager Fitexpert

Eu as mai adauga sa nu uitam de protectia solara!

Recomandare mea se afla, deocamdata, in strada Raspantiilor nr 17. Cand se vor muta la casa mai mare, eu ma duc dupa ele!

Si cu toate aceste informatii stiute, dar mai ales aplicate, am pornit in prima vacanta din vara aceasta. 

Ziua copiilor mei e in fiecare zi

Dupa ce m-am dat peste cap, m-am rasucit de trei ori si am verificat starea vremii de vreo zece ori inainte de minivacanta de Rusalii, am decis pe ultima suta de metri ca raman acasa. Mi-am imaginat cum ar fi in masina, ore intregi, cu doi copii nerabdatori in drum spre munte (dar mai ales, inapoi), cozile de la obiectivele pe care ne-am fi dorit sa le bifam, aglomeratia din Parcul Dinozaurilor, malurile raurilor pline de oameni, chair pe unde mergem noi de obicei la picnic si altele, si altele.

18893446_10154903371022772_1782587205372546749_nTotusi, mi-am dorit (si mi-a iesit chiar!) sa petrec Ziua Copilului, impreuna cu cei doi baieti ai mei. Pe mine, sincer, m-a dezavantajat ziua asta nou libera. Mie nu mi-a scos la plimbare copilul interior, n-am avut timp sa ma joc prea mult sau sa ma maimutaresc, n-am sarit sotronul si sincer, nici n-am privit cu ochi buni marea aia de oameni adunata in toate locurile unde se organizau activitati pentru copii.

Prima destinatie a fost Ferma animalelor. Ne-am aprovizionat cu varza si morcovi sa hranim animalutele, am pus bicicletele si ustensilele de nisip in portbagaj si am pornit la drum. A fost si distractiv, dar m-au indoit de spate accesoriile. Atentia mea distributiva a cam fost depasita pentru ca, oricat mi-as dori, tot nu-mi pot roti capul la 360 de grade. Astfel ca unul din vehiculele pe doua roti (plus doua ajutatoare) a disparut la un moment dat, cu tot cu jucariile din cosul cu care era dotat. Golul din stomac, accentuat de panica copilului ramas fara bicicleta, s-a tranformat in val de educatie civica si curs de parenting ad hoc (decent spus) asupra parintelui care-si plimba agale plodul pe bunul nostru, pe motiv ca “n-a avut cum sa-i spuna nu, ca voia si copilul“. Sa nu mai zic ca fix in momentul in care plateam mancarea, cel mic voia la baie, iar la cel mare l-a rezolvat col’sa pe iarba, pe langa mesele oamenilor. Si-au dat seama cand ne-am asezat ca eu nu-mi comandasem nimic pentru pranz.

Mami, tu de ce nu ti-ai luat nimic de mancare?

Aaa, sincer, am cam uitat…

Si, pentru ca programul era stabilit de dis de dimineata, n-am putut rata parcul IOR, unde trebuia sa mearga toaaaata lumea din oras! Bine ca am ratat prima parte a zilei. Probabil ca am transmis si copiilor mei fobia asta de aglomeratie. Efectiv ma sufoc cand ma simt inconjurata de o multime de oameni, care vin la pachet cu galagia, vacarmul, zumzetul… Sa mai zic ca eram si ragusita si nu puteam striga dupa cei doi copii ai mei care se toooot departau cu bicicletele? Iar eu alergam si alergam pana am crezut ca am venit cu salvatoarea idee: sa luam inghetata! Nu am luat in calcul puhoiul haotic de copii si adulti care voiau si ei o inghetata, un suc, o acadea, o punga de pufuleti. L-am scapat pe cel mare din ochi, care e atras mai ceva ca mine de scenele cu diversi prezentatori, moment in care am indraznit sa-l las singur chiar pe mezin atarnat de lada de inghetata. Stiam ca nu va pleca de acolo cu mana goala:)

Ne-am intors intr-un final in formula completa acasa. La timp, pana sa inceapa ploia. Epuizant e putin spus. Am mai putut doar sa le aduc o galeata cu apa si cateva pistoale de sezon si i-am lasat in curte pana am stors hainele de pe ei. Le-am facut chiar si poze. A doua zi am luat-o de la capat, cam in acelasi stil, cu copii odihniti si din nou pusi pe sotii.

Note to self:

Un singur adult ar trebui sa insoteasca cel mult un copil intr-un spatiu deschis, cu atat mai mult cu cat vorbim despre o zi libera, insorita, in care toata lumea vrea sa faca cam acelasi lucru!

Ideal ar fi sa sarbatorim Ziua Copilului cam in fiecare zi, cu fiecare iesire in parc, cu fiecare activitate, cu fiecare moment petrecut impreuna cu joaca, cu iubire si atentie.

De 1 Iunie mi-am pus si eu o dorinta: Un strop de rabdare in plus, de fiecare data!

Mama e si ea om! Prima vacanta singura, cu doi copii acasa.

Si chiar are si dorinte, si nevoi!

Se spune ca daca mama e bine, toata familia e bine, nu-i asa?

Pana sa descopere asta, proaspata mamica se pune de obicei pe locul doi, trei… ei hai sa fim seriosi, chiar pe ultimul plan de cele mai multe ori! Si, cand incepe sa se regaseasca si aiba ceva grija de ea insasi, doamna incepe sa se rasfete- ba un masaj sau un coafor, ba o rochie noua dupa ce s-au topit kilogramele acumulate, ba luxul unei carti bune intr-o dupa amiaza numai pentru ea.

Eu insa mi-am luat 4. Da, PATRU dupa amiezi, patru seri si trei dimineti numai pentru mine. Luxul de pe lume dupa ani buni de adormit copiii (sa tot fie max o luna cand i-a hranit, imbracat si culcat altcineva in perioada asta). Daca mi-a adus ceva bun psihanaliza in anii astia de cand nu-mi iau vacanta de la sedinte decat daca isi ia terapeutul, asta e: sa-mi permit luxul de a ma pune, macar din cand in cand, pe primul plan.

Am profitat de nasterea primului meu nepotel, adorabilul E. pe care nu am putut sa-l las din brate cu orele, si mi-am luat o mini vacanta doar pentru mine. Doar pentru ca asa am simtit si pentru ca asa mi-am dorit. Nimic neobisnuit pe undeva, caci ani buni am fost genul de calator singuratic prin lume. Ador libertatea si increderea pe care ti-o da descoperirea de locuri, oameni, culturi si traditii din cele mai diverse. Cred ca zece tari europene am vizitat, de una singura, dupa ce am terminat facultatea. Cu avion, masina sau autocar, cu sau fara ghid, imi placea la nebunie sa-mi fac planuri, sa-mi caut destinatii si obiective de vizitat, pentru ca mai apoi sa umblu hai hui cateva zile. Departe de munca in televiziune, asa obisnuiam sa „ma ascund”.

Locurile pe care aveam sa le revad acum nu-mi erau straine, mai ales ca sunt insufletite de oameni dragi mie, care intre timp si-au intemeiat familii si camine primitoare. Ne-am redescoperit, dupa ani si ani si ne-am privit cu blandete si intelegere.

Am fost eu si cu mine, fara ganduri, fara presiuni, fara program, fara alarma de la ceas, cu un rucsac in spate si material de incarcat sanatos gandurile- articole salvate, carti neterminate, harti subliniate.

Mi-au lipsit cel mai mult copiii (asa mi-ar placea sa pot calatori mai mult cu ei!), dar linistea cu care am plecat si cu care i-am pregatit de aceasta deplasare a mea, a facut ca totul sa decurga lin.

Iata cateva ponturi pentru ca toata lumea sa fie bine, mai ales daca aveti copilasi micuti, cam pana in sapte anisori. Copilul nu se va simti nicicum abandonat, iar mamica va putea sa se bucure in voie de momentele ei.

1. Fiti pregatita si deschisa sa plecati in aceasta calatorie (oricat de scurta/lunga ar fi). Orice urma de indoiala va fi resimtita de copil si sentimentul de vinovatie apare tantos de dupa perdea!

2. Aveti incredere in persoanele carora increditati copilul. Oricat de mica ar fi suspiciunea ca persoana respectiva nu e cea potrivita va starni piticul pentru diverse crizute.

3. Incepeti sa pregatiti copilul cu cateva zile inainte, explicandu-i cand va fi plecarea, cat veti sta separati si cum vor decurgele zilele lui fara dvs in preajma

4. Nu mintiti copilul. Poate prin omisiune, un pic. Acum, daca destinatia e o tara exotica, cu nisip alb si fin si pesti colorati si aveti acasa un mic scufundator in devenire, parca n-ar strica sa excludeti cateva detalii pentru inceput. Oricum, pozele va vor da de gol mai devreme sau mai tarziu.

5. Asigurati-l ca va intoarceti, dati-i repere adecvate varstei: peste 3 zile, dupa ce tu ai sa te trezesti din somnicul de noapte de trei ori, dupa ce te revezi cu colegii de la gradi de doua ori, dupa ce vei merge cu buni in parcul X, dupa ce dai testul la comunicare etc

6. N-ar strica sa stiti dinainte programul zilelor ce vor urma, pentru a-l povesti cu piticul dinainte

7. Stabiliti impreuna ce i-ar placea sa primeasca drept suvenir din aceasta calatorie a dvs. Unii prefera surprizele, majoritatea are nevoie sa stie exact la ce sa se astepte, marcand si mai clar momentul revederii.

8. Lasati-i un obiect de-al dvs pentru a face mai usoara despartirea- o esarfa, un maimutoi parfumat (ai mei au dormit data trecuta cu ramele si albumele foto in tot patul, dar ar fi de preferat ceva mai soft)

9. Stabiliti un cod al vostru prin care sa va reamintiti cat de mult va iubiti. Noi avem un anumit gest cu mainile din care intelegem, fara cuvinte- “te iubeeeesc muuult”. Sau un singur cuvintele din care se intelege ca acela e momentul cand ne imbratisam si ne pupam:)

10. Cumunicati cu copilasul ori de cate ori simte nevoia, in masura in care aveti posibilitatea. Rugati-i pe cei care au grija de copilas in lipsa dvs sa nu inveteze, sa nu-i minta „mama e ocupata”, „lasa ca vine ea peste cinci zile si tot o sa stai cu ea”, „nu poate vorbi acum ca e cu X”. Ba mami e intotdeauna la un apel distanta! Si vine inapoi fix cand i-a promis!