Pregatirea pielii pentru bronzul perfect

Sa fie varsta sau nu, dar de cativa ani m-a apucat grija de corpul meu. 

Rahitica fiind in primii ani de viata, grasuta bine pana in adolescenta, cu multe cure se slabire la activ, deformari de corp pe timpul celor doua sarcini, m-am prins la un moment dat ca cel mai mult are de suferit pielea. 

In urma cu mai bine de doi ani am descoperit un loc unde merg cu drag. Aici pot face miscare (Xbody), diverse proceduri de intretinere corporala (eu am incercat Dermocell, vacuum, radiofrecventa), dar si tratamente dermato-cosmetice. Cateodata merg cu regularitate, cateodata trag chiulul, dar sunt norocoasa ca am unde sa trag de fiecare data cand vine vorba de corpul meu. Iar fetele au mereu sfaturi bune la ele, mai ales ca eu niciodata nu-s multumita de bronzul cu care ma aleg dupa o vacanta la mare!

Inainte de a pleca intr-un concediu in care stim ca petrecem mult timp la plaja, trebuie neaparat sa pregatim pielea! Recomandarea noastra este sa faceti cel putin o impachetare, daca sunteti pe ultima suta de metri, urmata de un gomaj profesional. 

Noi facem impachetarea totala, de la gat in jos. Se aplica pe tot corpul o crema hidrofila, cu alge marine. Apoi se infoliaza membrele si abdomenul, dupa care se urmeaza programul indicat de tunelul cu infrarosu. Astfel vom avea o piele hidratata perfect.

Pentru scrub folosim o crema ce contine particule fine de samburi de migdale. Se exfoliaza astfel primul strat de piele, se curata toata pielea moarta si toate impuritatile!

Astfel, o piele bine hidratata si curatata va capata un bronz uniform, care poate dura mult mai mult.

Toata pregatirea aceasta nu dureaza mai mult de o ora” (Laura Nicolae, manager Fitexpert

Eu as mai adauga sa nu uitam de protectia solara!

Recomandare mea se afla, deocamdata, in strada Raspantiilor nr 17. Cand se vor muta la casa mai mare, eu ma duc dupa ele!

Si cu toate aceste informatii stiute, dar mai ales aplicate, am pornit in prima vacanta din vara aceasta. 

Advertisements

Ziua copiilor mei e in fiecare zi

Dupa ce m-am dat peste cap, m-am rasucit de trei ori si am verificat starea vremii de vreo zece ori inainte de minivacanta de Rusalii, am decis pe ultima suta de metri ca raman acasa. Mi-am imaginat cum ar fi in masina, ore intregi, cu doi copii nerabdatori in drum spre munte (dar mai ales, inapoi), cozile de la obiectivele pe care ne-am fi dorit sa le bifam, aglomeratia din Parcul Dinozaurilor, malurile raurilor pline de oameni, chair pe unde mergem noi de obicei la picnic si altele, si altele.

18893446_10154903371022772_1782587205372546749_nTotusi, mi-am dorit (si mi-a iesit chiar!) sa petrec Ziua Copilului, impreuna cu cei doi baieti ai mei. Pe mine, sincer, m-a dezavantajat ziua asta nou libera. Mie nu mi-a scos la plimbare copilul interior, n-am avut timp sa ma joc prea mult sau sa ma maimutaresc, n-am sarit sotronul si sincer, nici n-am privit cu ochi buni marea aia de oameni adunata in toate locurile unde se organizau activitati pentru copii.

Prima destinatie a fost Ferma animalelor. Ne-am aprovizionat cu varza si morcovi sa hranim animalutele, am pus bicicletele si ustensilele de nisip in portbagaj si am pornit la drum. A fost si distractiv, dar m-au indoit de spate accesoriile. Atentia mea distributiva a cam fost depasita pentru ca, oricat mi-as dori, tot nu-mi pot roti capul la 360 de grade. Astfel ca unul din vehiculele pe doua roti (plus doua ajutatoare) a disparut la un moment dat, cu tot cu jucariile din cosul cu care era dotat. Golul din stomac, accentuat de panica copilului ramas fara bicicleta, s-a tranformat in val de educatie civica si curs de parenting ad hoc (decent spus) asupra parintelui care-si plimba agale plodul pe bunul nostru, pe motiv ca “n-a avut cum sa-i spuna nu, ca voia si copilul“. Sa nu mai zic ca fix in momentul in care plateam mancarea, cel mic voia la baie, iar la cel mare l-a rezolvat col’sa pe iarba, pe langa mesele oamenilor. Si-au dat seama cand ne-am asezat ca eu nu-mi comandasem nimic pentru pranz.

Mami, tu de ce nu ti-ai luat nimic de mancare?

Aaa, sincer, am cam uitat…

Si, pentru ca programul era stabilit de dis de dimineata, n-am putut rata parcul IOR, unde trebuia sa mearga toaaaata lumea din oras! Bine ca am ratat prima parte a zilei. Probabil ca am transmis si copiilor mei fobia asta de aglomeratie. Efectiv ma sufoc cand ma simt inconjurata de o multime de oameni, care vin la pachet cu galagia, vacarmul, zumzetul… Sa mai zic ca eram si ragusita si nu puteam striga dupa cei doi copii ai mei care se toooot departau cu bicicletele? Iar eu alergam si alergam pana am crezut ca am venit cu salvatoarea idee: sa luam inghetata! Nu am luat in calcul puhoiul haotic de copii si adulti care voiau si ei o inghetata, un suc, o acadea, o punga de pufuleti. L-am scapat pe cel mare din ochi, care e atras mai ceva ca mine de scenele cu diversi prezentatori, moment in care am indraznit sa-l las singur chiar pe mezin atarnat de lada de inghetata. Stiam ca nu va pleca de acolo cu mana goala:)

Ne-am intors intr-un final in formula completa acasa. La timp, pana sa inceapa ploia. Epuizant e putin spus. Am mai putut doar sa le aduc o galeata cu apa si cateva pistoale de sezon si i-am lasat in curte pana am stors hainele de pe ei. Le-am facut chiar si poze. A doua zi am luat-o de la capat, cam in acelasi stil, cu copii odihniti si din nou pusi pe sotii.

Note to self:

Un singur adult ar trebui sa insoteasca cel mult un copil intr-un spatiu deschis, cu atat mai mult cu cat vorbim despre o zi libera, insorita, in care toata lumea vrea sa faca cam acelasi lucru!

Ideal ar fi sa sarbatorim Ziua Copilului cam in fiecare zi, cu fiecare iesire in parc, cu fiecare activitate, cu fiecare moment petrecut impreuna cu joaca, cu iubire si atentie.

De 1 Iunie mi-am pus si eu o dorinta: Un strop de rabdare in plus, de fiecare data!

Mama e si ea om!

Si chiar are si dorinte, si nevoi!

Se spune ca daca mama e bine, toata familia e bine, nu-i asa?

Pana sa descopere asta, proaspata mamica se pune de obicei pe locul doi, trei… ei hai sa fim seriosi, chiar pe ultimul plan de cele mai multe ori! Si, cand incepe sa se regaseasca si aiba ceva grija de ea insasi, doamna incepe sa se rasfete- ba un masaj sau un coafor, ba o rochie noua dupa ce s-au topit kilogramele acumulate, ba luxul unei carti bune intr-o dupa amiaza numai pentru ea.

Eu insa mi-am luat 4. Da, PATRU dupa amiezi, patru seri si trei dimineti numai pentru mine. Luxul de pe lume dupa ani buni de adormit copiii (sa tot fie max o luna cand i-a hranit, imbracat si culcat altcineva in perioada asta). Daca mi-a adus ceva bun psihanaliza in anii astia de cand nu-mi iau vacanta de la sedinte decat daca isi ia terapeutul, asta e: sa-mi permit luxul de a ma pune, macar din cand in cand, pe primul plan.

Am profitat de nasterea primului meu nepotel, adorabilul E. pe care nu am putut sa-l las din brate cu orele, si mi-am luat o mini vacanta doar pentru mine. Doar pentru ca asa am simtit si pentru ca asa mi-am dorit. Nimic neobisnuit pe undeva, caci ani buni am fost genul de calator singuratic prin lume. Ador libertatea si increderea pe care ti-o da descoperirea de locuri, oameni, culturi si traditii din cele mai diverse. Cred ca zece tari europene am vizitat, de una singura, dupa ce am terminat facultatea. Cu avion, masina sau autocar, cu sau fara ghid, imi placea la nebunie sa-mi fac planuri, sa-mi caut destinatii si obiective de vizitat, pentru ca mai apoi sa umblu hai hui cateva zile. Departe de munca in televiziune, asa obisnuiam sa „ma ascund”.

Locurile pe care aveam sa le revad acum nu-mi erau straine, mai ales ca sunt insufletite de oameni dragi mie, care intre timp si-au intemeiat familii si camine primitoare. Ne-am redescoperit, dupa ani si ani si ne-am privit cu blandete si intelegere.

Am fost eu si cu mine, fara ganduri, fara presiuni, fara program, fara alarma de la ceas, cu un rucsac in spate si material de incarcat sanatos gandurile- articole salvate, carti neterminate, harti subliniate.

Mi-au lipsit cel mai mult copiii (asa mi-ar placea sa pot calatori mai mult cu ei!), dar linistea cu care am plecat si cu care i-am pregatit de aceasta deplasare a mea, a facut ca totul sa decurga lin.

Iata cateva ponturi pentru ca toata lumea sa fie bine, mai ales daca aveti copilasi micuti, cam pana in sapte anisori. Copilul nu se va simti nicicum abandonat, iar mamica va putea sa se bucure in voie de momentele ei.

1. Fiti pregatita si deschisa sa plecati in aceasta calatorie (oricat de scurta/lunga ar fi). Orice urma de indoiala va fi resimtita de copil si sentimentul de vinovatie apare tantos de dupa perdea!

2. Aveti incredere in persoanele carora increditati copilul. Oricat de mica ar fi suspiciunea ca persoana respectiva nu e cea potrivita va starni piticul pentru diverse crizute.

3. Incepeti sa pregatiti copilul cu cateva zile inainte, explicandu-i cand va fi plecarea, cat veti sta separati si cum vor decurgele zilele lui fara dvs in preajma

4. Nu mintiti copilul. Poate prin omisiune, un pic. Acum, daca destinatia e o tara exotica, cu nisip alb si fin si pesti colorati si aveti acasa un mic scufundator in devenire, parca n-ar strica sa excludeti cateva detalii pentru inceput. Oricum, pozele va vor da de gol mai devreme sau mai tarziu.

5. Asigurati-l ca va intoarceti, dati-i repere adecvate varstei: peste 3 zile, dupa ce tu ai sa te trezesti din somnicul de noapte de trei ori, dupa ce te revezi cu colegii de la gradi de doua ori, dupa ce vei merge cu buni in parcul X, dupa ce dai testul la comunicare etc

6. N-ar strica sa stiti dinainte programul zilelor ce vor urma, pentru a-l povesti cu piticul dinainte

7. Stabiliti impreuna ce i-ar placea sa primeasca drept suvenir din aceasta calatorie a dvs. Unii prefera surprizele, majoritatea are nevoie sa stie exact la ce sa se astepte, marcand si mai clar momentul revederii.

8. Lasati-i un obiect de-al dvs pentru a face mai usoara despartirea- o esarfa, un maimutoi parfumat (ai mei au dormit data trecuta cu ramele si albumele foto in tot patul, dar ar fi de preferat ceva mai soft)

9. Stabiliti un cod al vostru prin care sa va reamintiti cat de mult va iubiti. Noi avem un anumit gest cu mainile din care intelegem, fara cuvinte- “te iubeeeesc muuult”. Sau un singur cuvintele din care se intelege ca acela e momentul cand ne imbratisam si ne pupam:)

10. Cumunicati cu copilasul ori de cate ori simte nevoia, in masura in care aveti posibilitatea. Rugati-i pe cei care au grija de copilas in lipsa dvs sa nu inveteze, sa nu-i minta „mama e ocupata”, „lasa ca vine ea peste cinci zile si tot o sa stai cu ea”, „nu poate vorbi acum ca e cu X”. Ba mami e intotdeauna la un apel distanta! Si vine inapoi fix cand i-a promis!

Cu rasfat, din vacanta!

Vine o vreme cand copiii se fac mari, nu te mai lasa sa-i imbratisezi pe strada, pleaca la casa la lor, iar tu ramai si te intrebi cand au crescut asa de repede. off in spatiu

Cam asa se simte si daca are doar 5-6 ani, sa stii. Cand pleaca intr-o vacanta prelungita, parca s-a dus in spatiu, nu alta!

Eu sunt modelul fara bunici la tara sau macar in alt oras. Bine, cam fara bunici de tot. Doar bunica materna saraca, sa-mi traiasca inca multi ani de-acum incolo sper, dar care a locuit mai mult pe la noi. Muream de ciuda cand reveneam la scoala, din vacante, si colegii povesteau grozavii cu si de pe la bunici. Asa mult tinem la ideea asta de “bunici la tara”, ca abia asteptam sa merg la sora bunicii, ramasa in casa batranesca in Dobrogea, la poalele Muntilor Macinului. Maturam curtea, miroseam lacramioare, mancam carceie din vita de vie abia data, struguri verzi si ma fascina sa scoatem apa din fantana, desi nu prea era buna la gust si era cam rece. Ba intr-o vacanta mare cred, m-am cerut lasata acolo. Nu stiu cat chef aveau de un plod mic, blond si bagacios prin ograda, dar tare imi placea sa merg cu verisorii mamei mele seara, prin sat!

Copiii mei sunt norocosi! Au si bunici la tara, aproape de Bucuresti, unde se joaca cu animale si culeg fructe si legume, dar si bunici in alt oras, fiind o aventura chiar deplasarea insasi. Cel mare s-a dat dus mai greu de acasa, legat fiind de fusta ma’sii, insa cel mic s-a adaptat mai usor, avand langa el persoana pe care o iubeste cel mai mult pe lumea asta, fratele cel mare.

Vacanta, in trecut, se petrecerea , indiscutabil, la bunici. In prezent, avem alternative: cluburi pentru copii, gradinite, sisteme de after-school, scoli de vara.

De unde ma stiam mama panicoasa, care credea ca nimeni nu se poate ingriji mai bine de copii in afara de ea, am ajuns acum sa ma relaxez cu gandul ei micutii, au nevoie sa-si creeze propriile amintiri cu bunicii, fiecare cu felul lor de-a fi, cu obiceiurile pe care si le fac impreuna, cu jocurile si codurile lor secrete.

Am vrut sa aflu si parerea psihologului.

“Acest timp alaturi de bunici poate fi momentul lui de rasfat, in care buncii se pot raporta diferit la el. De foarte multe ori aud parintii spunand ca bunicii “ii strica” pe cei mici cu rasfatul! Dar fiecare dintre noi are nevoie de un moment in care sa primeasca totul neconditionat, nu-i asa? Amintirile voastre din copilarie sunt raportate la cat de mult rau v-au facut bunicii rasfatandu-va? Nu prea cred. Ajuns acasa, copilul va incerca sa aduca din comportamentele premise de bunici, dar daca parintii sunt perseverenti,  copilul va invata sa se raporteze diferit la persoane diferite, in functie de reactiile lor”, este de parere psih Emilia Popa.

Cum e mai bine sa procedam cu cei mici?

“Daca in trecut, dezvoltarea copilului mic (pana in 3, chiar 6 ani) era privita majoritar prin prisma dezvoltarii fizice, acesta putand fi crescut la bunici, gradinita cu program saptamanal, vecini sau alte rude in varsta, in prezent parenting-ul modern vorbeste despre relatia de atasament securizant, ale carui baze se pun in copilaria mica. Statul incurajeaza consolidarea acestei relatii prin politicile sale sociale, oferind posibilitatea parintilor sa se ocupe de cresterea si ingrijirea copilului pana la varsta de 2 ani.  Dupa aceasta varsta, fiecare familie se organizeaza. Unii copii merg la cresa, altii raman in sanul familei, in grija bunicilor sau a bonelor. Insa mare parte a bunicilor de astazi, spre deosebire de cei din anii ‘90, sunt inca activi in mediul profesional. Astfel ca majoritatea copiilor merge spre sistemul educational, grupele baby fiind la mare cautare.”

Si totusi, avem VACANTELE…

“Vacanta este un moment in care copilul este in concediu de la gradinita/scoala, iar parintii, nu… Asa ca, pentru cei mici este un moment de bucurie, in timp ce, pentru parinti, poate fi un moment de incertitudine: Incotro deci? Vacanta,  in trecut, se petrecerea , indiscutabil, la bunici. In prezent, avem alternative: cluburi pentru copii, gradinite, sisteme de after-school, scoli de vara.”

Cum decidem pentru cel mic? Alegem noi, parintii? Sau luam hotararile impreuna?

Copilul se poate bucura si de momente alaturi de colegii sai, mergand o perioada la gradi sau after. Acest aspect este important, deoarece ii asiguram continuitate, stabilitate, rutina. Il ajutam sa nu iasa din ritm complet pe o durata mare de timp, sa relationeze si sa isi descopere colegii si in alte activitati decat cele care au loc in mod normal in timpul anului scolar.

“Vacanta ne poate oferi un moment de conectare cu cel mic, putem crea momente frumoase impreuna, daca organizam activitatile in asa fel incat sa ne bucuram impreuna de acest timp. Mergem in concedii, organizam seri distractive si week-end-uri interesante.

Vacanta este un prilej bun pentru copil sa experimenteze lucruri, sa stea in compania celor de care, in timpul anului, nu s-a putut bucura. Asa ca, daca suntem o familie functionala, atenta la nevoile noastre si ale celorlalti, ne organizam impreuna si facem un program.

Copilul poate avea sansa de a petrece timp in colectivitate in continuare. Sau, desigur, poate petrece timp cu rudele si bunicii, poate chiar pleca in alt oras, fara parinti!

Vacanta ofera un prilej copilului de a face lucruri variate, impreuna cu familia si nu numai. Putem investi copilul, intrebandu-l, oferindu-i alternative, educandu-l sa aleaga eficient si responsabil pentru timpul sau liber!”

Emilia Popa este Psiholog, membru acreditat in Colegiul Psihologilor si in Asociatia Nationala a psihologilor Educationali. Are o experienta in domeniu de peste 10 ani in lucrul cu copilul, tinerii si familia, in diferite medii. Si este colaboratorul meu de incredere!

Sharing is caring!

Pastele, mucegaiul si oul stricat

Nu toata lumea stie sa faca turism.
Mai ales AGROturism!

Acum, daca ai o casa batraneasca intr-o zona pitoreasca, un cuptor din lut afara la care sa gatesti la ceaun de miroase pana in vale si sute de metri patrati de pajiste, deal, pamant cultivabil si/sau de batut mingea pe el, asta nu inseamna neaparat ca poti si stii sa faci turism din asta!

Pentru prima oara (chiar de cand ma stiu cred!) am facut sarbatorile departe de casa- a mea sau a parintilor mei. Am tot vazut pe la televizor si pe net de cum se pregatesc oamenii cu pensiuni sa-si intampine oaspetii, care sunt conditiile, cum imbina modernul cu traditionalul (a se citi vechi) din ce in ce mai cautat in vremurile noastre, ce program atractiv le fac. M-a impins de la spate ideea de a scapa de pregatiri, musafiri (no ofence!), dar mai ales corvoada de a ne petrece zilele cele libere si de vacanta pe drumuri intre casa noastra si casele celor doua perechi de bunici. Suferinta fiind prea mare in sufletul meu, ca as putea petrece intaiele Sarbatori departe de familia de origini, i-am lasat pe altii sa alega si sa ne recomande.

Stiam doar ca vom merge undeva mai incolo de Curtea de Arges. Stiam ca e frumoasa zona, mai fusesem acum cativa ani. Si ca cel mai probabil nu vom avea semnal de telefon sau internet. Atat! Si cu atat am si ramas, plus gustul amar al experientei.

Ce am retinut din cele cateva zile departe de tehnologia moderna si confortul casei mele? Pereti peticiti, strambi, imbacsiti si scorojiti, tavan mansardat rupt de pe muchie ce statea sa cada, un toc de usa carpit la baie, podea in valuri si scartainda, aplice pline de musculite moarte si un pic de frig in camera (in prima seara, apoi am lesinat de cald, dar noroc ca am putut deschide usa de la balcon, in care se proptea un scaun ca sa stea inchisa) Si vorbim aici de „casa noua”, caci in cea batraneasca inteleg ca nu se putea sta, ca mirosea prea tare a vechi si mucegai.

IMG_3257     IMG_3256

Le luasem trotinetele copiilor, ca stiam ca au curtea mare, asa ni s-a zis. Dar nu ni s-a spus ca era complet neamenajata. Distractia picilor a fost sa amestece rumegus cu apa (i-a invatat copilul de sase ani ai proprietarilor, care suferea saracul ca i se luase camera pentru binele unor turisti si care avea un maldar de jucarii de exterior, toate stricate intr-un colt de casa). Rumegus era pe jos pentru ca exista si o masina de taiat lemne fix in drum, cu o sfera din aceea zimtata imensa, acoperita doar cu o folie din cauciuc, in jurul careia misunau cei mici). Au reusit sa bata un pic mingea, printre mesele de pe „terasa”. Aveau teren de fotbal, ingradit chiar, dar intr-o vale din care nu zareai capul copiilor si oricum era o aventura sa ajungi pana acolo. Cele doua leagane de copii mici mici zaceau atarnate care incotro, de n-a indraznit nimeni sa-si puna odrasla acolo. Restul maidanului a fost luat la picior de copii, dar nu ne-a avertizat nimeni sa-i insotim, caci poarta se deschidea usor chiar in drumul de masini, ba chiar puteau trece peste un rau, la o inaltime considerabila (vreo 3 metri asa). Si au facut toate astea singuri, aveam sa aflu cu cateva ore inainte de plecare.

Masa de Paste n-am mai apucat-o, caci am decis sa o pornim la drum, inapoi spre casa. Oricum, la ora doua (pranz incheiat pentru majoritatea copiilor), ciorba inca nu era gata ca fierbea in ceaunul pus la focul de langa casa. Dimineata ni s-au oferit niste oua inrosite, cate unul in farfurie, sa nu facem risipa probabil, sub avertizarea ca nu erau de la gainile lor din curte, deci nu garantau pentru cat erau de proaspete. Unul chiar mirosea de-ti lua nasul din loc si picase chiar in farfuria unui copil…

Si iata cum am ajuns sa ciocnesc cu familia mea cateva oua abia pe insearat in prima zi de Paste, cand am mancat traditionalul (pentru mine:) ou cu mustar si cu cozonac!

Pentru moment m-am lecuit de plecat de acasa in prag de sarbatoare. Sper totusi sa existe o data viitoare, cu mai mult noroc si inspiratie.