Parintii copiilor mei sint cei mai buni!

Eu abia in octombrie imi revin din vacanta.

Pesemne ca cel mai bine mi-a fost in studentie. Si adevarul e cel mai mult am asteptat acel intii, ca fix luni a picat in 2001.

Am intrat deja in luna lui Brumarel de ceva vreme, si scoala a inceput de-o luna fix deja, si mi s-a umplut cealalta casa de copii. Unul si unul. Din scoli diferite, din clase diferite, din familii diferite, din medii sociale total diferite.

Dar mie nu-mi vine sa-i iau acasa!

Ii iubesc pe fiecare in parte ca pe proprii prunci, am mame care vorbesc despre „fetitele noastre”, dar niciodata nu mi-am permis sa ma gandesc macar ca as putea sa le fiu parinte mai bun decat cei pe care si i-au ales cand au venit pe lume.

Pentru ca elevii mei, cand vin la afterschool, vin deja acasa. Si imi pun tot sufletul meu pe tava si ma topesc cand stau sa ma darame perechi de brate in jurul meu cand abia intru pe usa. Si parintii se conving de sinceritatea noastra si vin catre noi an de an, si mai multi. O implicare sincera si o comunicare directa cu comunitatea de parinti aduce beneficii enorme in special copiilor.

IMG_8281Ma uit cu drag la cladirea in care ne adunam, zi de zi, suflete pure de copil si noi, „doamnele”, care ne alimentam si ne gasim puterea in clinchetul zarvei lor. Vine si baietelul meu aici dupa scoala si ramane ultimul, sa incuie poarta daca s-ar putea, atat de mult ii place. Cred ca mai buna reclama ca asta n-as putea plati niciunde.

Pe copii nu ii intereseaza atat de mult dotarile, jucariile scumpe, clasele, pupitrele, picturile de pereti etc. Au deja la scoala un mediu formal, cateodata rece, in care trebuie sa respecte reguli si sa nu deranjeze prea mult, ca doar e „serviciul” lor.

La Elefantelul curios elevii vin acasa si isi aduc si prietenii cu ei. Unii mai mici, de varsta lor, altii mai mari, care le pun masa sau cu care fac si teme. Stiu sa respecte reguli impuse cu blandete, fac ce le place, descopera, invata, se unesc, se ajuta, cresc!

Activitati Elefantelul Curios (75)Copiii mei petrec mare parte din zi la afterschool. Fiecare vine cu un bagaj din propria-i familie. Si stim o sumedenie de situatii in care lucrurile nu sint tocmai in regula in spatele usilor inchise. Dupa de ani de psihanaliza, stiu ca nu trebuie sa intri cu bocancii in vietile altora! Tot ce e indicat sa facem este sa discutam deschis cu parintii, sa identificam problemele si sa cautam solutiile cele mai bune adaptate fiecarui pitic in parte. Poate unuia ii face bine discutia cu psihologul clubului, altul se exteriorizeaza la cursurile de teatru, unul isi potoleste caracterul agitat concentrandu-se la urmatoare miscare de pe tabla de sah, altul din contra isi consuma energia la dansuri sau karate. Sau, cum se intampla mai nou, pregatim copii catre o alta etapa a vietii lor si ii ajutam sa isi insuseasca limbi straine necesare traiului intr-o alta tara, unde parintii deja si-au gasit de munca.

Traim intr-o lume extrem de agitata, facem parte dintr-o generatie cu acces neingradit la multa informatie care de cele mai multe ori sapa si planteaza multa vina in sufletul nostru. Platim prea mult, uneori la propriu, pentru a ni se spune ca nu suntem parinti suficienti, ca nu facem destul pentru copiii nostri sau ca gresim, ca ne-ar creste altii mai bine pruncii.

Hai sa ne scuturam un pic, sa ne gasim unul doi oameni (neutri de preferat, nu din familia care este, inevitabil, subiectiva) in care sa credem si ale caror sfaturi sa le urmam (un pediatru bun, poate un psiholog sau un coach) si sa ne bucuram de minunile care ne umplu casa si sufletul, candva trupul in cazul mamelor, sa fim recunoscatori pentru sanatatea lor si sa avem incredere ca suntem cea mai buna MAMA si cel mai bun TATA pentru propriul copil!

Advertisements

E voie sa te plictisesti, copile!

Observ din ce in ce mai des ca ai nostri copii nu mai au timp liber. Iar cand il au, nu stiu ce sa faca cu el.

Ma plictisesc, eu ce sa mai fac acum?” Aud asta foarte des de la unul dintre copiii mei, pentru care m-am straduit mereu sa-l preocup, sa-l coordonez catre activitati care sa-l dezvolte armonios, sa-i stimuleze mintea si diverse capacitati. A venit al doilea copil pe lume. Da, am descoperit ca iubirea nu se imparte la doi, ci se multiplica. Dar ia hai sa vedem cum multiplicam timpul. Iaca nu se poate. Cu maaare mirare la inceput, am observat ca asta mic stie ce sa fac cu timpul lui liber si singurel cateodata!

O stiti pe aia cu murdarirea este buna? Eu am transformat-o in plictiseala este buna

Da, copile, cateodata iti face bine sa te si plictisesti, daca asa vrei sa numesti tu pentru inceput, timpul tau liber cu care nu stii ce sa faci! Iti face bine sa stai in vacante si sa-ti numeri de zece ori degetele daca vrei, te mai poti juca si singur si nu-i musai sa facem activitati cu zecile de pagini sau sa mergem la nu stiu cate optionale pe saptamana. Iti face bine sa te uiti pe geam din masina si sa numeri copacii sau masinile albastre, nu iti trebuie musai diverse jocuri pe care sa le aplic cu tine. Nu trebuie sa fiu prezent, eu parintele, buluc in viata ta secunda de secunda. Pentru ca uiti de tine. Si eu uit de mine. Si ne frustram. Si trecem toate activitatile/ jocurile/ optionalele/ sporturile pe lista lui trebuie si ti-am stricat copilaria.

Si cand nu stiu ce sa mai inventeze, parintii se ajuta de colacul de salvare numit tehnologie. Ia de aici telefonul/ placa/ telecomanda de tv sau playstation sa pot sa-mi fac si eu treaba. Si uite, chiar si asa petrecem timp impreuna si nu trebuie sa fim separati nicio secunda!

Am cerut si parerea psihologului Emilia Popa:

Sa nu uitam, ca atat adultul si cat copilul, au nevoie de timp liber. Timpul liber al copilului nu consta in balet, karate, pian, fotbal si tableta. Acestea sunt activitati, iar timpul liber este… liber. Copilul isi organizeaza singur joaca, sintetizand experienta acumulata in timpul activitatilor. Acest timp liber este necesar dezvoltarii copilului, care poate invata din modelul celor din jur ca, timpul liber nu inseamna plictis si organizarea timpului in mod placute pentru sine.

Copilaria din vremurile actuale difera de copilaria de altadata. La baza schimbarii stau nevoile copilului si ale societatii, dar si resursele si vulnerabiliatiile acestora. Una dintre acestea consta in digitalizare. Spun resurse si vulnerabilitati, deoarece sunt pasi mici de la o valenta la cealalta. Sunt create jocuri, aplicatii, aparate destinate copiilor.

Pentru a fi o resursa este nevoie sa fie o decizie asumata, educata si constienta. Copilul sa petreaca timp determinat la anumite activitati, alese impreuna cu parintii, respectand indicatiile de varsta si acordand atentie specificatiilor de continut. Astfel, se dezvolta competente digitale, motricitate fina , organizare, strategie, limbi straine, coordonare ochi-mana etc.

Devine vulnerabilitate atunci cand copilul petrece timp nelimitat, facand activitati asupra carora parintii nu au nici un control. Nu respecta indicatii de varsta si continut, nu este o decizie aleasa si informata cu implicatii din partea adultilor. Chiar daca cel mic sta cuminte, oferind un ragaz parintilor (aceasta este o capcana), consecintele iti pot da de gandit. Spre exemplu, continutul adesea agresiv al jocurilor se va reflecta in comportamnetul copilului, la fel si limbajul, opozitionismul etc.

Este recomadata echilibrarea balantei prin crearea unui program armonios copilului. Poate sa imbine activitati placute si dorite de cel mic cu activitati utile si necesare dezvoltarii lui.

Copilaria din vremurile noastre nu se refera doar la digitalizare. Se refera la vocatie, talent, inteligenta emotionala, creativitate, descoperirea noului, provocare. Iar toate acestea pot deveni activitati de familie pentru petrecerea timpului liber si al vacantelor. Revine in sarcina parintilor sa organizeze toate acestea, in programul incarcat de zi cu zi al adultului.

Emilia Popa este Psiholog, membru acreditat in Colegiul Psihologilor si in Asociatia Nationala a psihologilor Educationali. Are o experienta in domeniu de peste 10 ani in lucrul cu copilul, tinerii si familia, in diferite medii. Si este colaboratorul meu de incredere!

Pregatirea pielii pentru bronzul perfect

Sa fie varsta sau nu, dar de cativa ani m-a apucat grija de corpul meu. 

Rahitica fiind in primii ani de viata, grasuta bine pana in adolescenta, cu multe cure se slabire la activ, deformari de corp pe timpul celor doua sarcini, m-am prins la un moment dat ca cel mai mult are de suferit pielea. 

In urma cu mai bine de doi ani am descoperit un loc unde merg cu drag. Aici pot face miscare (Xbody), diverse proceduri de intretinere corporala (eu am incercat Dermocell, vacuum, radiofrecventa), dar si tratamente dermato-cosmetice. Cateodata merg cu regularitate, cateodata trag chiulul, dar sunt norocoasa ca am unde sa trag de fiecare data cand vine vorba de corpul meu. Iar fetele au mereu sfaturi bune la ele, mai ales ca eu niciodata nu-s multumita de bronzul cu care ma aleg dupa o vacanta la mare!

Inainte de a pleca intr-un concediu in care stim ca petrecem mult timp la plaja, trebuie neaparat sa pregatim pielea! Recomandarea noastra este sa faceti cel putin o impachetare, daca sunteti pe ultima suta de metri, urmata de un gomaj profesional. 

Noi facem impachetarea totala, de la gat in jos. Se aplica pe tot corpul o crema hidrofila, cu alge marine. Apoi se infoliaza membrele si abdomenul, dupa care se urmeaza programul indicat de tunelul cu infrarosu. Astfel vom avea o piele hidratata perfect.

Pentru scrub folosim o crema ce contine particule fine de samburi de migdale. Se exfoliaza astfel primul strat de piele, se curata toata pielea moarta si toate impuritatile!

Astfel, o piele bine hidratata si curatata va capata un bronz uniform, care poate dura mult mai mult.

Toata pregatirea aceasta nu dureaza mai mult de o ora” (Laura Nicolae, manager Fitexpert

Eu as mai adauga sa nu uitam de protectia solara!

Recomandare mea se afla, deocamdata, in strada Raspantiilor nr 17. Cand se vor muta la casa mai mare, eu ma duc dupa ele!

Si cu toate aceste informatii stiute, dar mai ales aplicate, am pornit in prima vacanta din vara aceasta. 

Mie imi plac serbarile!

Sunt de moda veche, stiu, mi s-a mai spus.

Trendurile noi de parenting imi sunt cunoscute, pe majoritatea le aplic din instinct si nu mi se par mari descoperiri ale noii lumi. Nu am fost la vreo conferinta, nu am in casa cartile la moda in materie de crescut copii, dar imi sunt cunoscute toate numele considerate guru in domeniu. N-am cum sa nu vad informatia care imi circula zilnic pe peretele facebookului, citesc suficienti parinti bloggeri ca sa aflu ce s-a mai declarat norma de urmat, dar in continuare imi cresc copiii dupa cum cred ca le e lor bine si mie suficient de bine, incat ei sa se simta in siguranta.

IMG_5186Mie imi plac serbarile. Ma enerveaza ingrozitor, de ex, ca la Afterschool nu pot marca finalul de an. Ultima saptamana e mereu haotica, de anul acesta scolile au avut liber la Saptamana altfel asa ca nu te puteai baza pe vreun program cunoscut dinainte, parintii au destule cheltuieli ca sa mai inventez eu cine stie ce petreceri si activitati extra.

Am auzit ca unii parinti se roaga efectiv de educatoare sa le mai dea cate o poezie sau cantecel de invatat acasa, doar doar s-or indura sa mai faca serbare, caci inca exista confuzia ca acestea s-ar fi interzis deja. Am citit aici un articol foarte bine documentat in care Ministerul Educatiei aduce clarificarile necesare. Dar nu mica mi-a fost mirarea cand am gasit, de curand, si o petitite (!) prin care se cere acest lucru- interzicea festivitatilor care archeaza diverse sarbatori sau finalul de an scolar. Ma scuzati, dar eu mai mare aberatie nu am auzit.

IMG_5204De cand am ales gradinita de stat (continuam si cu scoala tot de stat!) simt ca am intrat in normal. Doamnele au experienta, si nu in tipat, jignit sau dat cu parul. Este de apreciat efortul pe care il depun in a obisnui copiii cu viata sociala, cu viata de zi cu zi practic. Suntem si mai buni, dar si mai putini buni in diferite domenii, e bine sa existe si competitie si calificative. Sincer, chiar nu suntem toti la fel de minunati in toate! Parca ne concentram in cresterea adultului de mai tarziu, nu? De ce toti copiii primesc aceeasi medalie sau coronita, n-am sa pricep! Si care e problema daca la serbare stau toti aliniati si zic poezia si cantecelul la comanda? Ce-i asa de rau in a asculta de cineva, in a-ti asuma niste sarcini si/sau roluri ce ti s-au dat, in a face fata la a te privi zeci de ochi in acelasi timp asteptand de la tine ce e mai bun? Este intr-adevar un stres pentru fiecare copil, dar putine emotii si un pic de tensiune sunt convinsa ca ii poate pregati pentru lucrarile de control si testele de mai tarziu, de exemplu.

Da, exista si situatii in care apar replici de genul “ma supar pe tine”, “nu esti bun(a) de nimic”, “daca nu zici poezia mami o sa planga sau plecam chiar acum sau nu te mai aduc niciodata la nicio serbare”, “nu-ti mai iau X si Y”, “nu mai mergem in vacanta” etc etc. Dar in astfel de familii, cu astfel de parinti si o asemenea educatie, serbarile ar trebui sa fie ultima grija a societatii pentru acei copii, incat sa ii ajute cu vreo petitie de interzicere a ceremoniilor!

Am un proaspat exemplu in minte de la baietelul cel mare de la gradinita- serbarea de Craciun a fost un adevar dezastru pentru un coleg de grupa, nu a putut efectiv participa la niciun moment, nu a vrut sa interactioneze cu Mosul, a stat la marginea scenei intr-un colt. Nu a ras nimeni de el, educatoarele au fost blande, banuiesc ca si parintii de asemenea, nu l-a fortat nimeni cu nimic, desi insistentele au curs intr-un mod civilizat. Si foarte incurajator, tind sa cred, pentru ca la serbarea de final de an a fost mult mai prezent si activ si s-a putut bucura alaturi de colegi, parinti si bunici de seara si reusita lor!

Si chiar s-au bucurat! Toti copilasii au fost foarte mandri de ei si s-au prezentat, unii mai stangaci, alti mai zglobii, impecabil. Nu trebuie sa fie perfect un astfel de moment, se lucreaza cu zeci de copii in acelasi timp, dar este ceva pentru care ei se pregatesc, cu care se mandresc, este o munca de echipa si una individuala pe care o arata lumii lor. Marcheaza momente, invata sa-si bucure sufletul, dar si aproapele, daruiesc zambete si lacrimi de fericire. Nu sunt in zadar deloc serbarile astea, mai oameni buni, cum sa le interzicem?!

Pastele, mucegaiul si oul stricat

Nu toata lumea stie sa faca turism.
Mai ales AGROturism!

Acum, daca ai o casa batraneasca intr-o zona pitoreasca, un cuptor din lut afara la care sa gatesti la ceaun de miroase pana in vale si sute de metri patrati de pajiste, deal, pamant cultivabil si/sau de batut mingea pe el, asta nu inseamna neaparat ca poti si stii sa faci turism din asta!

Pentru prima oara (chiar de cand ma stiu cred!) am facut sarbatorile departe de casa- a mea sau a parintilor mei. Am tot vazut pe la televizor si pe net de cum se pregatesc oamenii cu pensiuni sa-si intampine oaspetii, care sunt conditiile, cum imbina modernul cu traditionalul (a se citi vechi) din ce in ce mai cautat in vremurile noastre, ce program atractiv le fac. M-a impins de la spate ideea de a scapa de pregatiri, musafiri (no ofence!), dar mai ales corvoada de a ne petrece zilele cele libere si de vacanta pe drumuri intre casa noastra si casele celor doua perechi de bunici. Suferinta fiind prea mare in sufletul meu, ca as putea petrece intaiele Sarbatori departe de familia de origini, i-am lasat pe altii sa alega si sa ne recomande.

Stiam doar ca vom merge undeva mai incolo de Curtea de Arges. Stiam ca e frumoasa zona, mai fusesem acum cativa ani. Si ca cel mai probabil nu vom avea semnal de telefon sau internet. Atat! Si cu atat am si ramas, plus gustul amar al experientei.

Ce am retinut din cele cateva zile departe de tehnologia moderna si confortul casei mele? Pereti peticiti, strambi, imbacsiti si scorojiti, tavan mansardat rupt de pe muchie ce statea sa cada, un toc de usa carpit la baie, podea in valuri si scartainda, aplice pline de musculite moarte si un pic de frig in camera (in prima seara, apoi am lesinat de cald, dar noroc ca am putut deschide usa de la balcon, in care se proptea un scaun ca sa stea inchisa) Si vorbim aici de „casa noua”, caci in cea batraneasca inteleg ca nu se putea sta, ca mirosea prea tare a vechi si mucegai.

IMG_3257     IMG_3256

Le luasem trotinetele copiilor, ca stiam ca au curtea mare, asa ni s-a zis. Dar nu ni s-a spus ca era complet neamenajata. Distractia picilor a fost sa amestece rumegus cu apa (i-a invatat copilul de sase ani ai proprietarilor, care suferea saracul ca i se luase camera pentru binele unor turisti si care avea un maldar de jucarii de exterior, toate stricate intr-un colt de casa). Rumegus era pe jos pentru ca exista si o masina de taiat lemne fix in drum, cu o sfera din aceea zimtata imensa, acoperita doar cu o folie din cauciuc, in jurul careia misunau cei mici). Au reusit sa bata un pic mingea, printre mesele de pe „terasa”. Aveau teren de fotbal, ingradit chiar, dar intr-o vale din care nu zareai capul copiilor si oricum era o aventura sa ajungi pana acolo. Cele doua leagane de copii mici mici zaceau atarnate care incotro, de n-a indraznit nimeni sa-si puna odrasla acolo. Restul maidanului a fost luat la picior de copii, dar nu ne-a avertizat nimeni sa-i insotim, caci poarta se deschidea usor chiar in drumul de masini, ba chiar puteau trece peste un rau, la o inaltime considerabila (vreo 3 metri asa). Si au facut toate astea singuri, aveam sa aflu cu cateva ore inainte de plecare.

Masa de Paste n-am mai apucat-o, caci am decis sa o pornim la drum, inapoi spre casa. Oricum, la ora doua (pranz incheiat pentru majoritatea copiilor), ciorba inca nu era gata ca fierbea in ceaunul pus la focul de langa casa. Dimineata ni s-au oferit niste oua inrosite, cate unul in farfurie, sa nu facem risipa probabil, sub avertizarea ca nu erau de la gainile lor din curte, deci nu garantau pentru cat erau de proaspete. Unul chiar mirosea de-ti lua nasul din loc si picase chiar in farfuria unui copil…

Si iata cum am ajuns sa ciocnesc cu familia mea cateva oua abia pe insearat in prima zi de Paste, cand am mancat traditionalul (pentru mine:) ou cu mustar si cu cozonac!

Pentru moment m-am lecuit de plecat de acasa in prag de sarbatoare. Sper totusi sa existe o data viitoare, cu mai mult noroc si inspiratie.