Si parintii au de invatat de la copii

Momentul acela cand iesi de la psiholog si iti dai una peste frunte- pfoooa, oare cum nu m-am gandit la asta?!

LEICa parintii servesc drept model copiilor, e un lucru la care ne gandim zilnic cred eu, cel mai multi dintre noi. Ne gandim sa le oferim spre trait situatii in care ne-am dori sa ii vedem mai tarziu in viata. Daca e baiat, speram sa-l invatam sa fie barbatul sigur pe sine, capabil sa intretina o familie, sa fie stalp, dar si plin de tandrete in relatia de cuplu. Daca e fetita, ne gandim poate ca nu ne-ar placea sa o vedem ca sta intr-o relatie in care e abuzata, sa fie pe picioarele ei si sa nu depinda de nimeni. Si de multe ori cuplul pozeaza in relatia ideala in fata copiilor, partenerii fiind convinsi ca tot ce fac este spre binele micutilor. Dar copilul simte tot, chiar daca nu poate intelege si nu poate exprima toate trairile. Mijloace sa transmita ca s-a prins de ce se intampla si ca incearca sa inteleaga ce a cules din senzorial are cu nemiluita! Minte deschisa si ochi de vultur sa vedem ce se intampla cu propriul copil ne trebuie insa.

Sunt unii copii care isi aleg drept prieteni un anumit tip de personalitate. Desi nu au ce invata unii de la altii, nu se potrivesc la niciun joc, le displace parintilor cand povestesc anumite intamplari. Si totusi… Initial esti tentat sa crezi ca e varsta razvratirii si face fix ceea ce stie ca ar irita. Ba bine ca nu! Recreeaza, bietul copil, relatii din viata de zi cu zi, pe care le vede si le simte, in incercarea de a intelege protagonistii si de a-si da raspunsuri la intrebari pe care nici macar nu si le pune. Copiii au nevoie de clarificari, de raspunsuri simple, au nevoie sa paseasca pe un drum netezit de ei insusi, pentru ca inca sunt adulti care cred ca “eh, sunt copii, ce stiu ei, oricum uita repede”!

Si hop, iata cu un arc peste timp ii duce pe cei mai curajosi dintre adulti in propria copilarie. Ramanem, sapam si luptam? Intepenim, ne blocam si nu mai intelegem nimic? Ne panicam, fugim si uitam?

Advertisements

Lectia de eticheta (partea a doua)

4Sunt inconjurata de zeci de copii zilnic, iar preocuparea principala este sa le diversific oferta educationala. Imi place sa le propun activitati din domenii diverse si cred cu tarie ca ei pot absorbi chiar si informatii… de oameni mari! Ii formeaza inca de pe acum, ii ghideaza, le deschide apetitul spre cunoastere si aprofundare, ii orienteaza inspre ceea ce ar putea deveni.

Am venit cu propunerea catre parintii cu care colaborez, la Afterschool, sa-i invatam pe copii despre bune maniere. Si am gasit echipa perfecta la scoala de buna maniere EcolageSimina Mayer este unul dintre lectorii scolii si este licentiata in Drept International Public. Interesul pentru protocol si eticheta s-a dezvoltat treptat, din momentul primei colaborari la organizarea evenimentelor publice gazduite de Familia Regala a Romaniei. In perioada 2013-2015, a ocupat pozitiile de Ofiter al Protocolului Regal si Consilier al ASR Principele Radu al Romaniei.

Cum ar trebui sa vina imbracati cei care stau in fata elevilor, la catedra, zi de zi?

“Pentru profesori sau educatori catedra este locul de munca, asadar, potrivit este ca acestia sa adopte tinute destinate mediului profesional. Sigur, lucrand cu copii culorile pot fi mai putin sobre decat cele purtate, de exemplu, de o persoana ce lucreaza in mediul bancar. Vom adapta asadar codurile vestimentare domeniului in care lucram, pastrand insa liniile directoare.”

Despre dress code am vorbit cu Simina Mayer aici.

Uniforma nu mai este un must in zilele noastre sau, daca exista, presupune un element comun cu insemnele scolii respective. Cum trebuie sa imbracam copii la scoala? Facem diferente intre ciclul primar, gimnazial si liceal?

“Decizia de a purta sau nu uniforma trebuie sa fie rezultatul consultarilor intre conducerea scolii si parinti. Cu toate acestea, chiar si in absenta uniformei este important ca parintii sa se gandeasca la faptul ca obiceiurile pe care ni le formam in copilarie ne urmeaza pe parcursul vietii. Cred ca aici intra si obiceiurile vestimentare. Fireste, facem diferente intre felul in care copiii sunt imbracati, in functie de varsta pe care o au, insa cred ca este important sa le explicam, pe de-o parte, ca exista o diferenta intre ce este potrivit sa purtam la scoala si ce putem sa purtam in timpul liber si, pe de alta parte, cred ca este important sa ii implicam in alegerea vestimentatiei inca din copilarie.”

Si parintii? Cum aparem si cum ne comportam, de exemplu, la o serbare scolara?

“Ne vom comporta asa cum am face la orice alt eveniment la care primim o invitatie. Inaintea serbarii putem intreba daca aducem ceva pentru festivitati sau daca contribuim in alt fel. Vom avea grija sa ajungem la timp, putem aduce un buchet de flori educatoarei sau profesoarei. Asa cum am face si la teatru ori cinematograf, vom inchide telefonul mobil pe durata serbarii. Cat despre ceea ce purtam, sugestia este sa nu purtam o tinuta casual, jeans sau pantofi sport. O tinuta smart casual este foarte potrivita pentru serbarea scolara.”

Care trebuie sa fie conduita invatatorilor si profesorilor in relatia cu elevii? Ce pot invata elevii de la dascalii lor?

“Impreuna cu parintii, dascalii sunt cei ce contribuie la formarea copiilor pe care ii au in grija.

Puterea exemplului functioneaza deopotriva pentru adulti dar cu atat mai mult pentru copii, deoarece acestia nu au inca ,,instrumentele” necesare pentru a distinge o conduita potrivita de una mai putin potrivita. Din acest motiv, dascalii trebuie sa poarte o tinuta adecvata profesiei pe care au ales-o, sa ii trateze pe elevi politicos si atent, sa mentina un ton si o forma de adresare politicoase. Toate acestea sunt elemente pe care elevii le vor prelua de la profesor si le vor transpune in propriul lor mod de a se comporta. Chiar daca paralela cu mediul de afaceri poate parea usor bizara, cred ca un dascal nu trebuie sa isi trateze elevii din postura de superior ierarhic ci sa se comporte ca un bun colaborator.”

In unitatile de invatamant interactioneaza oameni de tot felul: profesori, directori, parinti, copii mai mari sau mai mici, femei de serviciu, paznici etc. Ce facem cu salutul, cine pe cine? Cum este respectuos sa ne comportam cand intalnim pe cineva?

“In general, in spatiile in care mai multe persoane lucreaza impreuna, ordinea in care salutam are legatura si cu ierarhiile profesionale. Cu toate acestea, cand vine vorba de lucrul cu copiii, cred ca este mai important ce transmitem copiilor, si anume ca este politicos sa salutam pe toata lumea. In general, cel ce intra in scoala ii saluta pe cei ce se afla deja in incinta. Vom saluta deci paznicul atunci cand intram pe poarta. Cand vorbim despre sala de clasa sau cancelarie, cel ce intra ultimul ii saluta pe cei deja prezenti. Nu este necesar sa salutam de fiecare data cand intalnim pe cineva pe parcursul zilei. Este suficient salutul pe care il adresam prima data cand ne intalnim.”

Exista pauza de masa la scoala sau chiar se poate manca si de pranz, daca elevul este inscris in regim de semi-internat sau in programul Scoala dupa Scoala. Ce ar trebui sa stie parintii si copii cand vine vorba de pachetel si la comportamentul din sala de mese?

“Este important sa ii incurajam pe cei mici sa respecte regulile de eticheta la masa atunci cand mananca la scoala, sa foloseasca in mod corect tacamurile si servetul, sa retina ce alimente le este permis sa manance cu mana, de exemplu, tijele de legume. Daca mancam la cantina scolii, ne vom astepta randul pentru a fi serviti si vom multumi la final pentru portia primita.”

De la ce varsta este recomandat sa inscriem un copil la un curs de Bune maniere?

“Bunele maniere, o data invatate, ne insotesc din copilarie in viata de adolescent si mai apoi in cea de adult, acumuland, pe masura ce crestem, notiuni de eticheta din ce in ce mai diverse si mai extinse. Bazele acestor notiuni se pot deprinde, intr-o varianta adaptata varstei, inca de la gradinita, urmand ca ele sa fie aprofundate de copil pe masura ce creste. Din acest motiv, programa cursului pe care il predau este gandita pentru urmatoarele grupe de varsta: 4-7 ani;7-14 ani si 14-18 ani, in asa fel incat fiecare notiune sa fie insusita la varsta si in maniera potrivita.”

Simina Mayer ii invata si pe copiii inscrisi la Afterschool Elefantelul curios despre bunele maniere, iar la finalul modulului complet, absolventii sunt rasplatiti cu diplome intr-o ceremonie speciala.

Follow, like & share

Cu rasfat, din vacanta!

Vine o vreme cand copiii se fac mari, nu te mai lasa sa-i imbratisezi pe strada, pleaca la casa la lor, iar tu ramai si te intrebi cand au crescut asa de repede. off in spatiu

Cam asa se simte si daca are doar 5-6 ani, sa stii. Cand pleaca intr-o vacanta prelungita, parca s-a dus in spatiu, nu alta!

Eu sunt modelul fara bunici la tara sau macar in alt oras. Bine, cam fara bunici de tot. Doar bunica materna saraca, sa-mi traiasca inca multi ani de-acum incolo sper, dar care a locuit mai mult pe la noi. Muream de ciuda cand reveneam la scoala, din vacante, si colegii povesteau grozavii cu si de pe la bunici. Asa mult tinem la ideea asta de “bunici la tara”, ca abia asteptam sa merg la sora bunicii, ramasa in casa batranesca in Dobrogea, la poalele Muntilor Macinului. Maturam curtea, miroseam lacramioare, mancam carceie din vita de vie abia data, struguri verzi si ma fascina sa scoatem apa din fantana, desi nu prea era buna la gust si era cam rece. Ba intr-o vacanta mare cred, m-am cerut lasata acolo. Nu stiu cat chef aveau de un plod mic, blond si bagacios prin ograda, dar tare imi placea sa merg cu verisorii mamei mele seara, prin sat!

Copiii mei sunt norocosi! Au si bunici la tara, aproape de Bucuresti, unde se joaca cu animale si culeg fructe si legume, dar si bunici in alt oras, fiind o aventura chiar deplasarea insasi. Cel mare s-a dat dus mai greu de acasa, legat fiind de fusta ma’sii, insa cel mic s-a adaptat mai usor, avand langa el persoana pe care o iubeste cel mai mult pe lumea asta, fratele cel mare.

Vacanta, in trecut, se petrecerea , indiscutabil, la bunici. In prezent, avem alternative: cluburi pentru copii, gradinite, sisteme de after-school, scoli de vara.

De unde ma stiam mama panicoasa, care credea ca nimeni nu se poate ingriji mai bine de copii in afara de ea, am ajuns acum sa ma relaxez cu gandul ei micutii, au nevoie sa-si creeze propriile amintiri cu bunicii, fiecare cu felul lor de-a fi, cu obiceiurile pe care si le fac impreuna, cu jocurile si codurile lor secrete.

Am vrut sa aflu si parerea psihologului.

“Acest timp alaturi de bunici poate fi momentul lui de rasfat, in care buncii se pot raporta diferit la el. De foarte multe ori aud parintii spunand ca bunicii “ii strica” pe cei mici cu rasfatul! Dar fiecare dintre noi are nevoie de un moment in care sa primeasca totul neconditionat, nu-i asa? Amintirile voastre din copilarie sunt raportate la cat de mult rau v-au facut bunicii rasfatandu-va? Nu prea cred. Ajuns acasa, copilul va incerca sa aduca din comportamentele premise de bunici, dar daca parintii sunt perseverenti,  copilul va invata sa se raporteze diferit la persoane diferite, in functie de reactiile lor”, este de parere psih Emilia Popa.

Cum e mai bine sa procedam cu cei mici?

“Daca in trecut, dezvoltarea copilului mic (pana in 3, chiar 6 ani) era privita majoritar prin prisma dezvoltarii fizice, acesta putand fi crescut la bunici, gradinita cu program saptamanal, vecini sau alte rude in varsta, in prezent parenting-ul modern vorbeste despre relatia de atasament securizant, ale carui baze se pun in copilaria mica. Statul incurajeaza consolidarea acestei relatii prin politicile sale sociale, oferind posibilitatea parintilor sa se ocupe de cresterea si ingrijirea copilului pana la varsta de 2 ani.  Dupa aceasta varsta, fiecare familie se organizeaza. Unii copii merg la cresa, altii raman in sanul familei, in grija bunicilor sau a bonelor. Insa mare parte a bunicilor de astazi, spre deosebire de cei din anii ‘90, sunt inca activi in mediul profesional. Astfel ca majoritatea copiilor merge spre sistemul educational, grupele baby fiind la mare cautare.”

Si totusi, avem VACANTELE…

“Vacanta este un moment in care copilul este in concediu de la gradinita/scoala, iar parintii, nu… Asa ca, pentru cei mici este un moment de bucurie, in timp ce, pentru parinti, poate fi un moment de incertitudine: Incotro deci? Vacanta,  in trecut, se petrecerea , indiscutabil, la bunici. In prezent, avem alternative: cluburi pentru copii, gradinite, sisteme de after-school, scoli de vara.”

Cum decidem pentru cel mic? Alegem noi, parintii? Sau luam hotararile impreuna?

Copilul se poate bucura si de momente alaturi de colegii sai, mergand o perioada la gradi sau after. Acest aspect este important, deoarece ii asiguram continuitate, stabilitate, rutina. Il ajutam sa nu iasa din ritm complet pe o durata mare de timp, sa relationeze si sa isi descopere colegii si in alte activitati decat cele care au loc in mod normal in timpul anului scolar.

“Vacanta ne poate oferi un moment de conectare cu cel mic, putem crea momente frumoase impreuna, daca organizam activitatile in asa fel incat sa ne bucuram impreuna de acest timp. Mergem in concedii, organizam seri distractive si week-end-uri interesante.

Vacanta este un prilej bun pentru copil sa experimenteze lucruri, sa stea in compania celor de care, in timpul anului, nu s-a putut bucura. Asa ca, daca suntem o familie functionala, atenta la nevoile noastre si ale celorlalti, ne organizam impreuna si facem un program.

Copilul poate avea sansa de a petrece timp in colectivitate in continuare. Sau, desigur, poate petrece timp cu rudele si bunicii, poate chiar pleca in alt oras, fara parinti!

Vacanta ofera un prilej copilului de a face lucruri variate, impreuna cu familia si nu numai. Putem investi copilul, intrebandu-l, oferindu-i alternative, educandu-l sa aleaga eficient si responsabil pentru timpul sau liber!”

Emilia Popa este Psiholog, membru acreditat in Colegiul Psihologilor si in Asociatia Nationala a psihologilor Educationali. Are o experienta in domeniu de peste 10 ani in lucrul cu copilul, tinerii si familia, in diferite medii. Si este colaboratorul meu de incredere!

Sharing is caring!

La mine sau… la tine?

Sa ne imaginam: o proaspata familie, cu unul, doi, trei copii asteapta sa petreaca o frumoasa vacanta impreuna, fie ca sunt sarbatorile de iarna, fie cele Pascale. Punem gandurile de serviciu in cui, ghiozdanul de gradi sau de scoala la fel si ne bucuram unii de altii cateva zile. Nu mai suna ceasul dimineata, stam in pat cat vrem, lenevim si iesim din casa doar daca-i musai. Si stam cu totii stransi in jurul bradului asteptandu-l pe Mosu’, cantand colinde sau deja desfacand cadourile aduse si asezate cu grija langa pomul impodobit. Sau- ciocnim impreuna cateva oua rosii atent colorate si incondeiate impreuna cu cei mici, cu casa mirosind a cozonac proaspat si aburind. Cel mult poate o plimbare pana in parc.

STOOOP! Si de la capat!

S-a sunat clopotelul a vacanta si concediul a inceput, abia daca ai terminat cumparaturile si te apuci de facut bagajele. Mai multe asa, ca nu stii cum va fi vremea si, daca tot nu esti la tine acasa, sa fie! Mai ales pentru copii. Anul asta nu mai facem ca anul trecut, ci ca acu doia ani, sa nu se supere careva. Odata la unii, prima zi, odata la ceilalti. Cum care unii si cei ceilalti?! Parintii si socrii! Cum sa nu le treaca nepotii pragul in zi de sarbatoare? Poate chiar ne rade lumea!

“Si, setul de farfurii pentru mama l-ai pus? Vezi ca-s fragile si-s pictate manual, altele nu mai gasim!”

“Dar sticla pentru socru-tu ai asezat-o bine? Erau niste cuburi de lemn de la jucaria celui mic acolo, sa nu parfumam tot geamantanul a Tamaioasa, ca-i drum lung pana acolo!”

“Mamaaa, dar bunica ma lasa sa fac masinuta bucati, o sa raman acolo sa stii, abia astept sa ma duci! Si ma lasa sa mananc toate bomboane chiar si inainte de masa, ca sa stii!”

“Vezi, ti-am zis eu ca daca ii mai ducem acolo, ce-am muncit cateva saptamani se duce naibii in doua zile de vizita din asta!”

“Hai lasa-ma, ca si asa m-am saturat sa stam pe drumuri! Data viitoare plecam din tara sau ne luam bilete la bai!”

“Dar e bunica batrana si bolnava saracuta, chiar asa sa nu-si vada stranepotii nici de Sarbatorile astea?!”

“Care te-am gasit de la Cuca Macaii, nu-mi gaseam si eu pe cineva din acelasi oras?”

“Acum ma si pun pe drumuri cu copii mici dupa mine in masina atatea ore, doua trei zile, numai cu capul limpede nu ies din mini vacanta asta”

7“Dar vreau si eu sa stau macar de data asta in casa mea, sa ma ridic din pat cand am chef si sa nu ma puna nimeni mot la masa dimineata, la pranz si seara!”

Suna cunoscut?! Inevitabil, asa ajung sa arate pregatirile de Sarbatori pentru majoritatea familiilor cu parinti inca in viata, dar din zone geografice diferite. Iar cand apar si copiii, alte obligatii primeaza si chiar nu mai ai scapare!

Am cerut parerea specialistului- ce e de facut in astfel de situatii si cum impacam pe toata lumea? Emilia Popa este Psiholog, membru acreditat in Colegiul Psihologilor si in Asociatia Nationala a psihologilor Educationali. Are o experienta in domeniu de peste 10 ani in lucrul cu copilul, tinerii si familia, in diferite medii. Si este colaboratorul meu de incredere!

“In decursul unui an suntem prinsi in valtoarea vietii profesionale, sociale si de familie, incercand sa mentinem un echilibru. In viata de familie cu copii totul se petrece mult mai accelerat, copilul aducand – alaturi de bucurii si momente unice, un plus de responsabilitati in programul zilnic. Daca in decursul anului, puteam impartii si altora sarcinile privind copilul si organizarea acestuia (copilul merge la gradinita, scoala, after-school), acum ne regasim alaturi de acesta program intreg. Prilej de bucurie pentru timpul petrecut alauri de el si pentru momentele frumoase construite.

Suntem disponibili afectiv sau nu sau in relatia de cuplul, ne-am deconectat, suntem mai centrati pe vulnerabilitatile noastre decat pe resurse in viata de familie? (psih Emilia Popa)

Sarbatorile sunt prilejuri de relaxare si reintoarce in viata de familie, viata profesionala intrand in vacanta. Adica, vom fi noi, in familia noastra, mult mai disponibili afectiv. Este un moment potrivit pentru a te reconecta complet la cei din jurul tau – sot/sotie  si copii. Se fac planuri, cumparaturi, cadouri, excursii, vizite. Este nevoie sa avem un numitor comun, sa facem compomisuri, sa renuntam, sa oferim, sa primim… Toate acestea supun la un test relatia pe care am construit-o cu partenerul de viata si, de ce nu, cu copilul nostru.  Astfel, in situatia in care in decursul anului, ne-am deconectat, ne-am simtit nedreptatit, am simtit ca nu am primit suficient, pauza aceasta este un prilej pentru a taxa partenerul impunandu-ne, creandu-ne acum momentul in care sa compensam. De multe ori, nu putem face insight-ul asupra acestei nevoi, stim doar ca asa mi se pare mie corect. Apar frustrarile de celalata parte, partenerul nu intelege. Copilul resimte tensiune dintre parinti, iar de aici un tablou cunoscut multora.

In schimb, daca relatia cu parenerul a fost una buna, hranitoare, echilibrata, alegerile privind locul unde petrecem vacanta vin firesc. Se pot crea traditii de familie, obisnuinte care au multiple beneficii pentru viata de cuplu si pentru copii, se pot alterna vizitele (un an la sot, un an la sotie), ca nimeni sa nu se simta nedreaptatit. Drumurile lungi, pot fi vazute ca adevarate excursii si tratate ca atare (facem popasuri, vizite), pentru ca cei mici sa nu resimta oboseala si sa se comporte ca atare.

Suntem disponibili afectiv sau nu sau in relatia de cuplul, ne-am deconectat, suntem mai centrati pe vulnerabilitatile noastre decat pe resurse in viata de familie? Aceste intrebari isi au raspunsul in ceea ce observam ca se petrece in noi si in familia noastra atunci cand suntem nevoiti sa petrecem timp impreuna, sa hotaram, sa impartim, sa alegem.

Putem face un pas in spate pentru a observa de unde simtim nevoia sa ne impunem punctul de vedere acum, sa respiram, sa ne dam seama ca nu are legatura cu vacanta, cu traseul, locul, cadoul, ci cu un an plin si nevoile noastre din an. Sa cream acum un prilej de conectare, regasire in partener si creare de amintiri frumoase pentru cei mici.”

Cainele moare de drum lung si…

Ups, era cat pe ce sa zic! Ma refer la binevoitorii care se trezesc sa-si dea cu parerea fix intr-un tantrum sau dupa un moment delicat cu copilul. Culmea e ca mereu MAMELE sunt vizate, chiar daca tatal e si el prezent! Iar comentatorii sunt tot femei, de diferite varste sau barbati trecuti bine de prima tinerete.

N-am auzit vreodata ca cineva sa intrebe o mama, intr-o criza a copilului, cu ce poate fi ajutata! Recunosc, nici eu insami nu fac asa ceva, dar am decenta sa-i informez ca pastrez distanta, sa-i las sa discute in linistea lor, ca stiu cum e, si revin daca e cazul.

Nimeni nu o intreaba pe ea, pe mama monstru ce pare ca-si uraste copilul, pe cat de mult il iubeste, la a cata crriza este pe ziua de azi!

izabela-caragea-family-25Nimeni, dintre strainii brusc deveniti interesati de caz si fals implicati in mica familie, nu i-a insotit pe parcursul zilei sa stie cum le-a fost. Nimeni nu o intreba pe biata incercanata, deseori cu inca unul mic agatat de ea si cu plase de cumparaturi in maini, cat a dormit azi noapte sau de cate ori s-a trezit pentru pipi, titi, apa, vis, mangaiere, invelit si altele! Sau cat mai are in buzunar? Sau ce pune pe masa?

Nimeni nu are habar de cate ori l-a mangaiat, implorat, rugat, imbratisat pe micul neinteles care alege intr-un final sa se intinda pe jos, pana la momentul nefericit in care mama se pierde cu firea!

Nimeni nu-i zice vreodata bravo ca micutul are suficienta incredere in ma’sa sa-si verse naduful, fara sa-i pese de restul lumii, avand asigurarea ei ca e singura care il intelege si il iarta si il iubeste orice ar fi! Bravo ca a invatat un pui de om si un viitor adult sa-si exprime sentimentele, fara sa acumuleze in el tone de venin.

Mi-e tare mila de copiii acestor sfatuitori care le stiu pe toate, care nici la maturitate nu vor fi lasati sa-si creasca proprii copii, pentru ca stiu ailalti mai bine! Mi-e mila de copiii care cunosc mame perfecte, care nu tipa, nu plang, n-o dau in bara nicicand in fata lor. Pentru ca acestia vor cauta mereu perfectiunea, ei insisi vor tinde la perfectiuni. Dar tot ei vor fi cei care vor suferi amar dezamagirea daca, dar mai ales cand, vor realiza ca asa ceva nu exista.