Mama e si ea om! Prima vacanta singura, cu doi copii acasa.

Si chiar are si dorinte, si nevoi!

Advertisements

Se spune ca daca mama e bine, toata familia e bine, nu-i asa?

Pana sa descopere asta, proaspata mamica se pune de obicei pe locul doi, trei… ei hai sa fim seriosi, chiar pe ultimul plan de cele mai multe ori! Si, cand incepe sa se regaseasca si aiba ceva grija de ea insasi, doamna incepe sa se rasfete- ba un masaj sau un coafor, ba o rochie noua dupa ce s-au topit kilogramele acumulate, ba luxul unei carti bune intr-o dupa amiaza numai pentru ea.

Eu insa mi-am luat 4. Da, PATRU dupa amiezi, patru seri si trei dimineti numai pentru mine. Luxul de pe lume dupa ani buni de adormit copiii (sa tot fie max o luna cand i-a hranit, imbracat si culcat altcineva in perioada asta). Daca mi-a adus ceva bun psihanaliza in anii astia de cand nu-mi iau vacanta de la sedinte decat daca isi ia terapeutul, asta e: sa-mi permit luxul de a ma pune, macar din cand in cand, pe primul plan.

Am profitat de nasterea primului meu nepotel, adorabilul E. pe care nu am putut sa-l las din brate cu orele, si mi-am luat o mini vacanta doar pentru mine. Doar pentru ca asa am simtit si pentru ca asa mi-am dorit. Nimic neobisnuit pe undeva, caci ani buni am fost genul de calator singuratic prin lume. Ador libertatea si increderea pe care ti-o da descoperirea de locuri, oameni, culturi si traditii din cele mai diverse. Cred ca zece tari europene am vizitat, de una singura, dupa ce am terminat facultatea. Cu avion, masina sau autocar, cu sau fara ghid, imi placea la nebunie sa-mi fac planuri, sa-mi caut destinatii si obiective de vizitat, pentru ca mai apoi sa umblu hai hui cateva zile. Departe de munca in televiziune, asa obisnuiam sa „ma ascund”.

Locurile pe care aveam sa le revad acum nu-mi erau straine, mai ales ca sunt insufletite de oameni dragi mie, care intre timp si-au intemeiat familii si camine primitoare. Ne-am redescoperit, dupa ani si ani si ne-am privit cu blandete si intelegere.

Am fost eu si cu mine, fara ganduri, fara presiuni, fara program, fara alarma de la ceas, cu un rucsac in spate si material de incarcat sanatos gandurile- articole salvate, carti neterminate, harti subliniate.

Mi-au lipsit cel mai mult copiii (asa mi-ar placea sa pot calatori mai mult cu ei!), dar linistea cu care am plecat si cu care i-am pregatit de aceasta deplasare a mea, a facut ca totul sa decurga lin.

Iata cateva ponturi pentru ca toata lumea sa fie bine, mai ales daca aveti copilasi micuti, cam pana in sapte anisori. Copilul nu se va simti nicicum abandonat, iar mamica va putea sa se bucure in voie de momentele ei.

1. Fiti pregatita si deschisa sa plecati in aceasta calatorie (oricat de scurta/lunga ar fi). Orice urma de indoiala va fi resimtita de copil si sentimentul de vinovatie apare tantos de dupa perdea!

2. Aveti incredere in persoanele carora increditati copilul. Oricat de mica ar fi suspiciunea ca persoana respectiva nu e cea potrivita va starni piticul pentru diverse crizute.

3. Incepeti sa pregatiti copilul cu cateva zile inainte, explicandu-i cand va fi plecarea, cat veti sta separati si cum vor decurgele zilele lui fara dvs in preajma

4. Nu mintiti copilul. Poate prin omisiune, un pic. Acum, daca destinatia e o tara exotica, cu nisip alb si fin si pesti colorati si aveti acasa un mic scufundator in devenire, parca n-ar strica sa excludeti cateva detalii pentru inceput. Oricum, pozele va vor da de gol mai devreme sau mai tarziu.

5. Asigurati-l ca va intoarceti, dati-i repere adecvate varstei: peste 3 zile, dupa ce tu ai sa te trezesti din somnicul de noapte de trei ori, dupa ce te revezi cu colegii de la gradi de doua ori, dupa ce vei merge cu buni in parcul X, dupa ce dai testul la comunicare etc

6. N-ar strica sa stiti dinainte programul zilelor ce vor urma, pentru a-l povesti cu piticul dinainte

7. Stabiliti impreuna ce i-ar placea sa primeasca drept suvenir din aceasta calatorie a dvs. Unii prefera surprizele, majoritatea are nevoie sa stie exact la ce sa se astepte, marcand si mai clar momentul revederii.

8. Lasati-i un obiect de-al dvs pentru a face mai usoara despartirea- o esarfa, un maimutoi parfumat (ai mei au dormit data trecuta cu ramele si albumele foto in tot patul, dar ar fi de preferat ceva mai soft)

9. Stabiliti un cod al vostru prin care sa va reamintiti cat de mult va iubiti. Noi avem un anumit gest cu mainile din care intelegem, fara cuvinte- “te iubeeeesc muuult”. Sau un singur cuvintele din care se intelege ca acela e momentul cand ne imbratisam si ne pupam:)

10. Cumunicati cu copilasul ori de cate ori simte nevoia, in masura in care aveti posibilitatea. Rugati-i pe cei care au grija de copilas in lipsa dvs sa nu inveteze, sa nu-i minta „mama e ocupata”, „lasa ca vine ea peste cinci zile si tot o sa stai cu ea”, „nu poate vorbi acum ca e cu X”. Ba mami e intotdeauna la un apel distanta! Si vine inapoi fix cand i-a promis!

Pastele, mucegaiul si oul stricat

Nu toata lumea stie sa faca turism.
Mai ales AGROturism!

Acum, daca ai o casa batraneasca intr-o zona pitoreasca, un cuptor din lut afara la care sa gatesti la ceaun de miroase pana in vale si sute de metri patrati de pajiste, deal, pamant cultivabil si/sau de batut mingea pe el, asta nu inseamna neaparat ca poti si stii sa faci turism din asta!

Pentru prima oara (chiar de cand ma stiu cred!) am facut sarbatorile departe de casa- a mea sau a parintilor mei. Am tot vazut pe la televizor si pe net de cum se pregatesc oamenii cu pensiuni sa-si intampine oaspetii, care sunt conditiile, cum imbina modernul cu traditionalul (a se citi vechi) din ce in ce mai cautat in vremurile noastre, ce program atractiv le fac. M-a impins de la spate ideea de a scapa de pregatiri, musafiri (no ofence!), dar mai ales corvoada de a ne petrece zilele cele libere si de vacanta pe drumuri intre casa noastra si casele celor doua perechi de bunici. Suferinta fiind prea mare in sufletul meu, ca as putea petrece intaiele Sarbatori departe de familia de origini, i-am lasat pe altii sa alega si sa ne recomande.

Stiam doar ca vom merge undeva mai incolo de Curtea de Arges. Stiam ca e frumoasa zona, mai fusesem acum cativa ani. Si ca cel mai probabil nu vom avea semnal de telefon sau internet. Atat! Si cu atat am si ramas, plus gustul amar al experientei.

Ce am retinut din cele cateva zile departe de tehnologia moderna si confortul casei mele? Pereti peticiti, strambi, imbacsiti si scorojiti, tavan mansardat rupt de pe muchie ce statea sa cada, un toc de usa carpit la baie, podea in valuri si scartainda, aplice pline de musculite moarte si un pic de frig in camera (in prima seara, apoi am lesinat de cald, dar noroc ca am putut deschide usa de la balcon, in care se proptea un scaun ca sa stea inchisa) Si vorbim aici de „casa noua”, caci in cea batraneasca inteleg ca nu se putea sta, ca mirosea prea tare a vechi si mucegai.

IMG_3257     IMG_3256

Le luasem trotinetele copiilor, ca stiam ca au curtea mare, asa ni s-a zis. Dar nu ni s-a spus ca era complet neamenajata. Distractia picilor a fost sa amestece rumegus cu apa (i-a invatat copilul de sase ani ai proprietarilor, care suferea saracul ca i se luase camera pentru binele unor turisti si care avea un maldar de jucarii de exterior, toate stricate intr-un colt de casa). Rumegus era pe jos pentru ca exista si o masina de taiat lemne fix in drum, cu o sfera din aceea zimtata imensa, acoperita doar cu o folie din cauciuc, in jurul careia misunau cei mici). Au reusit sa bata un pic mingea, printre mesele de pe „terasa”. Aveau teren de fotbal, ingradit chiar, dar intr-o vale din care nu zareai capul copiilor si oricum era o aventura sa ajungi pana acolo. Cele doua leagane de copii mici mici zaceau atarnate care incotro, de n-a indraznit nimeni sa-si puna odrasla acolo. Restul maidanului a fost luat la picior de copii, dar nu ne-a avertizat nimeni sa-i insotim, caci poarta se deschidea usor chiar in drumul de masini, ba chiar puteau trece peste un rau, la o inaltime considerabila (vreo 3 metri asa). Si au facut toate astea singuri, aveam sa aflu cu cateva ore inainte de plecare.

Masa de Paste n-am mai apucat-o, caci am decis sa o pornim la drum, inapoi spre casa. Oricum, la ora doua (pranz incheiat pentru majoritatea copiilor), ciorba inca nu era gata ca fierbea in ceaunul pus la focul de langa casa. Dimineata ni s-au oferit niste oua inrosite, cate unul in farfurie, sa nu facem risipa probabil, sub avertizarea ca nu erau de la gainile lor din curte, deci nu garantau pentru cat erau de proaspete. Unul chiar mirosea de-ti lua nasul din loc si picase chiar in farfuria unui copil…

Si iata cum am ajuns sa ciocnesc cu familia mea cateva oua abia pe insearat in prima zi de Paste, cand am mancat traditionalul (pentru mine:) ou cu mustar si cu cozonac!

Pentru moment m-am lecuit de plecat de acasa in prag de sarbatoare. Sper totusi sa existe o data viitoare, cu mai mult noroc si inspiratie.